Suflet pentru Hrană

Istoria drojdiei mele sălbatice

2012-01-25T15:44:00.000+02:00

Am citit undeva o glumă făcută de un maestru brutar, care spunea că mulțipsihoterapeuți din ziua de azi se umplu de bani tratând problemele legatede cultivarea, creșterea, păstrarea sau folosirea drojdiei sălbatice.Posibil să fie doar o glumă nevinovată sau purul adevăr. Studiindu-mă pe mine înultimele trei luni, tind să cred a doua variantă.

Fascinată de pâinile pe care le coace Codruța, amprofitat de generozitatea ei când a anunțat că împarte doritorilor una dintre maialele ei și am cerut și eu. Era 7 noiembrie 2011 și am gânditeu că schema e ușoară: Codruța va fi trimis maiaua la mama, Brăduț, aflat pevremea aceea În Jurul Lumii, va fi ajuns la un moment dat și el lamama și ar fi preluat-o înainte de a se întoarce acasă. Cincisprezece grame demaia uscată, însoțite de instrucțiuni clare de folosire scrise și semnatede Codruța, au călătorit de la Timișoara la Târgoviște, de la Târgoviște la București, de la București la Chiang Mai, via Paris și Bangkok.

Gestul a fost impulsiv. Odată cu recepția pachetului amavut și prima dezamăgire: de unde iau eu făină albă tip 650? Îmiera absolut necesară, credeam atunci, pentru a rehidrata maiaua și pentru a o hrăni.În panica momentului am bombardat-o pe Codruța cu mailuripentru a mă asigura că altă soluție nu există, am cumpărat tot felul de tipuri de făină pecare le-am găsit prin magazine și mi-am pus prietena thailandeză să-mi traducă celecâteva cuvinte inscripționate pe pachete. Nimic nu aducea a făină 650 și pe mine măardeau mâinile să pun la treabă darul Codruței.

Noroc că Thailandae o destinație din ce în ce mai frecventată de români. Pe 2 ianuarieurmau să vină în vizită trei prietene. Le-am scris cu lacrimi în ochi și una dintre elemi le-a zărit printre rânduri. Nu m-am mulțumit, mai ales cănu mi-era foarte clar odată ce rehidratez maiaua, cum o să merg mai departe cuhrănirea permanentă. Încă un grup de amici avea treabă în zonă începând cu 6ianuarie, am profitat și de amabilitatea lor. Iată-mă, așadar la două luni jumătate după primul mail trimis Codruței că-mi vedeamvisul cu ochii și toate ingredientele necesare procesului îmi erau laîndemână!

Cântar, maiauscată, făină și apă. Erau toate cu mine, eu eram cu ele. Am urmatinstrucțiunile pas cu pas, entuziasmată, curioasă și nerăbdătoare. Urmasă dau naștere unui organism viu! Și după primele 14de ore de când am dat startul, am avut a doua (maaare) dezamăgire: maiaua nudădea niciun semn de viață. Panică, nervi, teamă (că nu-s făcută să dau naștere unui organismviu) și alte mailuri disperate către Codruța. Care mi-a datnoi instrucțiuni, pe care le-am urmărit și iar mi-a crescutadrenalina și entuziasmul, numai pentru a scădea la loc mult mai josdecât nivelul de la care porniseră. Maiaua trimisă de ea era suficientă pentrutrei încercări. În câteva zile epuizasem 2/3 din rezervă. Restul stă și acum cuminte îndulap, în punguța originală.

Citisem deja zecide pagini despre subiectul ”cum să crești drojdie sălbatică” și în capul meuasta s-a transformat într-un dram de autoritate. Dacă toată lumea poate și zice că nu-igreu, eu cu ce-s mai prejos? Odată cu cea de-a doua încercare de a rehidratamaiaua Codruței, am combinat elementele esențiale pentru a faceo maia de la 0. Adică făină și apă. Și ca de multe alte ori în viață, ce-am făcut decapul meu, cu autoritate și determinare, a funcționat și a avut succes.Îngrijită după metoda (tot a) Codruței, maiaua mea a crescut sănătoasă și voioasă până înziua de astăzi, chiar a și ajutat la coacerea a două pâini și a câtorva zecide clătite. Ba, mai mult, făina 650 s-a terminat și am îndrăznit să o hrănesc cu făină obișnuită, despre care nu știu nimic - tip, conținut de gluten, dacă e albită sau nu. Micuța maia mănâncă ca apucata și crește văzând cu ochii.

Aceasta este pescurt istoria drojdiei mele sălbatice (maia/sourdough). Pe foarte scurt, pentrucă nu am cum să-ți exprim în cuvinte timpul investit în investigații, cântăriri,priviri aruncate direct sau pe furiș către borcanul cu apă și făină, emoțiile pozitive și negative. Potsă-l citez pe Brăduț, care în toată vremea asta a asistat răbdător lazbaterile mele oarecum, dintr-un punct de vedere, inutile: ”aș vrea să fiu maia,să mă îngrijești și pe mine în felul ăsta”.

Concluziile mele, sofar?

Pâinea făcută cudrojdie sălbatică are un gust cu totul diferit de orice am testat până acum. E adevărat,nu am fost niciodată în Franța și nici la San Francisco unde, experții spun, ar existacel mai bun sourdough din lume. Dar am mâncat tot felul de pâini la viața mea, mai bunesau mai rele. Asta este altfel, e reală, e adevărată, e muncită, e proaspătă și crocantă, dulce și acrișoară. Este de nute mai saturi de ea.
Să crești drojdiesălbatică acasă este ușor dar numai după ce ai încercat să faci asta măcar o dată. La primulcontact cu informațiile te bulversezi, nu mai ții minte nimicdupă ce ai citit (chiar și numai) două articole pe tema, faci schițe și notițe și tot nu scapi deteama că ceva e greșit și nu o să-ți iasă. O să iasă, amestecă cu încredere cele douăingrediente, fii atent și răbdător.
Maiaua este doarînceputul. Nu te băga în asta decât dacă te trage ața rău – vei investibani (câțiva) și timp (mult) într-un proces care ar trebui să durezeani, nu săptămâni. Timpul este cel mai important ingredient în procesul defabricație al unei pâini, dacă suspectezi că nu îl poți ”sacrifica” a lalong, învață să faci pâine cu drojdie din comerț - care, bineînțeles, făcută încasă, va fi mereu mai bună și mai sănătoasă decât varianta cumpărată de la magazin.

Ce urmează?

Din câte îmi dauseama povestea asta e ca un bulgăre de zăpadă, crește, crește și iar crește. Nu mă pot opri; orice pagină de documentare are atașate linkuri către alte pagini, către tutoriale video și foto. Aș vrea să le parcurg mai repede pe toate, să coc o pâinepe zi și fiecare să-miiasă mai bună și mai frumoasă caanterioara. E nevoie de timp, însă, pentru toate. Și toate au un timpal lor.

De ce tac?

2012-01-19T08:21:00.002+02:00

Pentru că am mâinile ocupate:

Mic îndrumar de fructe și legume tropicale

2012-01-17T10:12:00.000+02:00

Dacă ai aruncat vreodată un ochi la secțiunea cu profilul meu, ai văzut că din când în când mai scriu și pe tedoo.ro. Tocmai ce-am publicat un articol despre fructe și legume exotice - cu fotografii din care să înțelegi clar cum arată fiecare, denumiri și scurte explicații. Sper să-ți placă și să-ți fie de folos în viitoarele călătorii.

Elena a luat-o pe câmpii după ciuperci / Un experiment (aproape) raw

2012-01-13T20:11:00.001+02:00

Știi ce fac eu acum? Scriu două cuvinte, apoi bat cu degetele în birou trei minute încercând să găsesc cea mai ușoară cale de a explica ce am făcut eu aici. E mai degrabă un experiment, probabil că nu o să încerce nimeni asta acasă. Sau, știu și eu, dacă or mai fi alții ca mine care cochetează cu mâncarea raw și încearcă diverse combinații...

Cert este că da, tot citesc și tot încerc să reproduc rețete de diverse site-uri specializate în mâncare raw. Am făcut ieri lapte de caju. Cu o sprânceană ridicată a neîncredere, care s-a dovedit a fi inutilă - băutura (e un pic ciudat să o numesc lapte) este o minune. Pe scurt, că dacă dai un search pe google o să găsești rețeta pe zeci de site-uri, înmoi boabele de caju câteva ore, le amesteci în blender cu apă și alte mici ingrediente, strecori/storci zeama printr-un tifon și obții laptele. E parfumat și bun, mie una îmi place de mor. În urma procesului, am rămas cu o cantitate substanțială de făină udă, să-i zic. Ce să fac, să o arunc? Nope.

Am luat frumușel resturile astea și le-am amestecat cu zeamă de lămâie și niște muștar (în alimentația raw se folosește praf de muștar, dar eu nu am așa ceva și nici nu cred că voi găsi vreodată aici). Am pus și un picuț de sare și ce să vezi, a prins gust bun. Nu chiar ca maioneza, dar aduce vag. Nici ca un sos de brânză dar și de așa ceva mi-a amintit. Sună ciudat, nu? :-):-):-). Elena a luat-o pe câmpii!!!

Sosul ăsta l-am amestecat cu ciuperci crude și cu pătrunjel și a ieșit o tocăniță / gustărică superbă. Fresh și sățioasă, fără urmă de grețoșenie. Da, da, chiar mi-a plăcut.

Și știi ce mă gândeam în timp ce o mâncam? Că e nefiresc să te încadrezi cu îndârjire într-o categorie gurmand / raw / vegan. Mai aproape de adevăr sunt curiozitatea, joaca, cunoașterea.

Prăjituri și torturi - pont pentru crema de unt

2012-01-12T14:53:00.000+02:00

Crema de unt are tendința obsesivă să fie grețoasă, cică așa îi stă ei cel mai bine, că doar e de unt! Eu i-am dat peste nas și am făcut-o yummie + untuoasă + deloc grețoasă. Simplu de tot, i-am adăgat dulceață dulce acrișoară. Prima oară de mure, a doua oară de fructul pasiunii. Ba cu prima am uns în strat gros un tort întreg. Pe a doua am cam halit-o liber, cu lingurița. Nu m-am putut abține, ce să fac?

Și da, thailandezii fac gem/dulceață din passion fruit. Este o demență!

Crema de unt o obții frecând bine, bine unt moale cu zahăr și puțin lapte. Eu la un pachet de unt pun 4 linguri de zahăr brun și 3 linguri de lapte. Nu o las în pace până nu se dizolvă tot zahărul.

Ce-a urmat după sărbători

2012-01-12T11:17:00.000+02:00

Am fugit de acasă pe 2 ianuarie, norocul meu că nu am abuzat de alcool în noaptea de revelion, așa cum făceam în tinerețe. Trei doamne mi-au vizitat țara de adopție și eu le-am fost mândru ghid prin Chiang Mai și împrejurimi. Spa-uri, masaje, shopping de artizanat, mătăsuri și bijuterii, izvoare termale, temple și peisaje incredibil de frumoase - de toate s-au bucurat din inimă și nu s-ar mai fi dat duse dacă alte îndatoriri mai omenești nu le-ar fi chemat acasă.

Printre toate de mai sus a scăpat și piața mare din Chiang Mai - le-am întrebat mai degrabă în glumă dacă vor să meargă să vadă asemenea curiozitate și mi-au răspuns cu voci hotărâte DA. Bucuria mea ce mai mare să le arăt bogăție de fructe, legume și ierburi. Mândră tare am mai fost de fiecare dată când m-au întrebat ce-i asta? și am știut să le răspund și posacă când nu am avut o replică mai bună decât nu știu.

Fructul ăsta m-a chinuit peste măsură. Îl cumpărase și înainte, nu ne plăcuse nici mie, nici lui Brăduț la gust - poate pentru că nu puteam spune clar dacă aduce a măr sau a pară. Fetelor le-a plăcut.

I-am mai dat și eu o șansă în cantitate exactă de 2 kg pe care nu le-am mâncat, ci le-am băgat la storcător. A ieșit un suc super răcoritor pe care l-am sorbit pe nerăsuflate. Ah, mint, m-am mai oprit un pic cât să scotocesc internetul și să aflu că pe fruct îl cheamă simpatic Jujube.

Ca să știi cum îl recunoști: e verde, de mărimea unui măr mic și necopt din România, crocant la mușcătură tot asemnea mărului, dulce acrișor la gust mai degrabă ca o pară nu prea bine pârguită. Are un singur sâmbure în centru, foarte tare, asemănător celui de piersică.

Vino, mamă, să mă vezi!

2011-12-29T07:25:00.001+02:00

Da, da, ar fi cazul să fiu lăudată de mama și de lumea întreagă: am gătit și am mâncat cu poftă Fasole Verde! Pentru cei care au deschis televizorul mai târziu trebuie menționat că fasolea verde, alături de mai Verdele Împărat, Spanacul, au fost chinurile copilăriei mele și ale tinereții mamei. Refuzam cu îndârjire să mănânc așa ceva, aș fi făcut orice să nu mai văd în veci pe masă asemenea verzituri.

Anii au trecut, m-am mai destupat și eu la minte și uite unde am ajuns. Bine, am fost și de data asta împinsă de la spate de Brăduț, care, pentru prima oară de când îl cunosc și îi gătesc (3 ani în curând, mulțumim, asemenea) a făcut ochii mari la ceva verde și sănătos și a zis îmi faci, te rog, îmi faci? Îți fac, că nu pot să dau cu piciorul unei asemenea ocazii.

Și am făcut. O amintire vagă îmi spunea că trebuie să aibă ceva usturoi prin ea, Brăduț mi-a confirmat și am purces. Am opărit fasolea în apă fierbinte - câteva minute, până a început să-ți schimbe un pic culoarea. Între timp am curățat cățeii de usturoi, i-am strivit și i-am călit într-o lingură de ulei. Odată fasolea opărită am adăugat-o în cratița cu usturoiul, am procopsit totul cu două pahare de apă și am dosit cu un capac. Au stat așa 20 de minute, m-am uitat sub capac de vreo două ori să verific nivelul apei - mi-era să nu se ardă totul și povestea să aibă un final nefericit. Nu a pățit nimeni nimic, fasolea verde a ieșit foarte bună și am mâncat amândoi cu două guri (da, mami, citești bine). Ah, i-am pus și trei roșii decojite, tăiate cubulețe și, bineînțeles, sare.

PS: am cumpărat 1kg de fasole, din care am folosit 1/3 pentru cele două porții. Restul de păstăi, curățate de codițe, spălate bine și stoarse de apă au luat calea congelatorului. M-am documentat înainte - legumele congelate proaspete îți păstrează calitățile, secretul e să nu le adaugi absolut nimic (conservanți, adică).

Să țipe culorile pe masă și energia în noi!

2011-12-28T11:14:00.000+02:00

Nu culori din alea artificiale, ci adunate toate din grădină sau din piață. Toate proaspete și pline de energie: roșii, ardei grași, conopidă, ceapă și salată verde, pătrunjel. Asortate cu ulei de măsline și îmbodobite cu nuci caju, ca să taie bine pofta de pâine.

Salata verde cu ananas și ficăței, copie după obsesia de la Barka

2011-12-27T15:19:00.001+02:00

Pe vremuri, când mergeam la restaurantul Barka, comandam impulsiv, fără să mă intereseze vreodată noutățile din meniu sau recomandările prietenilor, salata cu ficăței. Combinația aia de gusturi, ah, dacă aș putea să o reproduc integral! O să o fac cât de curând, doar să mai dau o tură prin piață după struguri și să organizez un raid la supermarket ca să arestez o sticlă de aceto balsamico.

Până se vor fi aliniat astrele și voi fi strâns la un loc toate ingredientele din varianta originală improvizez, cum îmi stă cel mai bine.

Salata verde era salată verde. Checked, cea mai bună din cele 4 variante vândute la raionul de organice - verde aprins și bățoasă exact cât să șadă bine în farfurie și să susțină celelalte ingrediente.
Strugurii dădeau gustul dulceag. La mine au fost înlocuiți cu ananas tăiat cubulețe.
Ficățeii trași la tigaie au fost ușor de reprodus. Paranteză: ce naiba înseamnă tras la tigaie? Este una dintre expresiile care face furori la noi în casă, tocmai pentru că nu-i putem pătrunde sensul.
Ceapa nu era inclusă în varianta originală. Dar eu zic că și-a găsit un loc de cinste în adaptarea mea.

Toate astea au luat drumul castronului și au fost stropite cu ulei de măsline și câțiva stropi de oțet de mere. Sare și piper și-a pus fiecare după gust în propria farfurie.

Comentarii: aia originală nu are cum să fie mai bună, să mai faci tot așa, identic așa.

Puzzle cu vitamine

2011-12-26T19:44:00.000+02:00

Ideea este să mori tânăr cât mai târziu posibil citesc la un prieten pe Facebook cu câteva minute înainte să mă apuc de scris. E perfect, mai bine de atât nu poate fi pusă în cuvinte dorința oamenilor de a fi sănătoși și de a se bucura de viață.

Citesc și mă documentez de câteva luni despre sănătate, diverse teorii despre cum să ne hrănim corect, despre cum funcționează organismul și mai ales ce și cum asimilează ceea ce-i dăm noi. A plecat totul de la deja obositoarea (pentru mine, cel puțin) întrebare: e bine sau nu să mănânc produse de origine animală?

Nu am tras nicio concluzie încă. Teancul de cărți pe care trebuie să le citesc e mare. Am găsit, însă, informații prețioase și organizate pe care vreau să le împărtașesc cu tine: o listă detaliată a vitaminelor de care avem nevoie, la ce folosesc și principalele surse naturale de unde le putem lua înspre beneficiul personal. Iată așadar:

Vitamina A - o mai cunoști și după denumirea de beta-caroten

Ajută sistemul imunitar, crește rezistența organismului și ajută la menținerea sănătății mucoasei intestinale.

O găsești în: andive, ardei iuți, avocado, broccoli, caise, cortofi dulci, conopidă, dovleac, frunze de nap, iarbă acră, mere, morcovi, papaya, pepene verde, prune, roșii, spanac și sparanghel.

Vitamina B1 (tiamina)

Ajută la o digestie corectă, menține sănătos sistemul nervos.

O iei din: bame, cartofi, fasole, verdețuri, linte, mazăre, melasă brună, nuci, orez brun, portocale, semințe de floarea-soarelui, sfeclă, tărâțe de orez.

Vitamina B2/G

Crește imunitatea organismului, ajută procesul de creștere, este esențială pentru unghii, piele și păr.

Se găsește în: avocado, frunze de sfeclă și nap, cereale, germeni de grâu, grapefruit, verdețuri, mere, migdale, morcovi, nuci de cocos, prune, semințe de floarea-soarelui, tărâțe de orez, varză de Bruxelles.

Vitamina B3

Ajută circulația sângelui în organism, sistemul nervos și buna funcționare a tractului gastro-intestinal.

O găsești în: cartofi, germeni de grâu, verdețuri, migdale, nuci, orez brun, orz integral, semințe de floarea-soarelui, tărâțe de orez.

Vitamina B5

Scade nivelul de stres.

O găsești în: avocado, banane, broccoli, conopidă (partea verde), fasole, lăptișor de matcă, verdețuri, mazăre, melasă, portocale.

Vitamina B6

Ajută la metabolizarea grăsimilor și a carbohidraților.

Surse: alune, ardei verzi, avocado, banane, cantalup, cartofi, germeni de grâu, miere, morcovi, nuci, orez brun, prune, salate și legume cu frunze verzi, semințe de floarea-soarelui, varză.

Vitamina B9 (acidul folic)

Formează globulele roșii.

O găsești în: avocado, banane, broccoli, cantalup, ciuperci, curmale, fasole, lăptuci, legume de frunze verzi, nuci, salate, sfeclă, spanac, sparanghel, varză, varză de Bruxelles.

Vitamina B12

Ajută procesul de reproducere și regenerare a celulelor roșii.

Surse: banane, frunze de tătăneasă, semințe de floarea-soarelui.

Vitamina B17

Previne și combate cancerul.

O găsești în: afine, caise și sâmburi de caise, fasole, năut, sâmburi de piersică, prune, mure, semințe de in, zmeură.

Vitamina C

Importantă pentru dezvoltarea și reconstrucția celulară, ajută sistemul imunitar, este un bun antioxidant.

Se găsește cu precădere în: ardei grași, ardei iuți, avocado, banane, broccoli, coacăze, conopidă, fragi, guava, citrice, frunze de nap, mango, mere, mure, măceșe, papaya, pătrunjel, prune, roșii, spanac, vișine, varză.

Vitamina D

Ajută la absorbția calciului în organism.

O iei din: ciuperci, semințe încolțite, lucernă, semințe de floarea-soarelui, germeni de grâu.

Vitamina E

Oxigenează țesuturile, susține funcțiile organelor de reproducere și ale inimii. Este un foarte bun protector al membranei celulare.

O găsești în: avocado, broccoli, germeni de grâu, legume cu frunze verzi, mazăre, nuci, orez brun, semințe crude și încolțite, spanac, sparanghel, uleiuri esențiale neprocesate și nerafinate.

Vitamina F

Scade nivelul colesterolului din sânge, reduce riscul bolilor cardiace, susține activitatea glandelor suprarenale.

Surse: germeni de grâu, nuci, ulei de măsline, semințe de in, ulei de șofran, ulei de floarea-soarelui, uleiuri vegetale esențiale neprocesate și nerafinate.

Vitamina H (biotina)

Susține metabolizarea grăsimilor, carbohidraților și aminoacizilor. Este un foarte bun antiseptic.

Surse: alune, banane, mazăre verde, migdale, roșii, tărâțe de ovăz.

Vitamina K

Intervine în mecanismele de coagulare sanguină, stimulează funcția hepatică, intervine în metabolizarea calciului la nivel osos.

O iei din: spanac, varză, sparanghel, roșii, morcovi, lucernă, melasă brună, frunze de nap, legume verzi.

Vitamina P

Întreține sănătatea vaselor capilare și a pereților vaselor sanguine, protejează vitamina C.

Se găsește în: caise, vișine, ardei iuți, grapefruit, citrice, ardei verzi, struguri, căpșuni, coacăze, prune.

Vitamina T

Menține integritatea plachetelor sanguine.

Se găsește în: semințe de susan, tahini.

Vitamina U

Ajută la vindecarea ulcerului gastric și a ulcerelor duodenale.

O iei din: varză, inclusiv din sucul proaspăt stors.

Informațiile sunt preluate din cartea Să trăim sănătos fără toxine, de Robert Morse. Pe mine m-a bucurat și m-a ajutat să le găsesc într-un singur loc, să nu mai umblu amețită pe internet în căutarea surselor pentru fiecare dintre ele. Sper să-ți fie și ție de folos.

Cozonacii mamei

2011-12-25T07:47:00.000+02:00

Pentru al treilea an consecutiv Crăciunul meu nu a fost despre alergături după cadouri, brad, zăpadă, colinde, sarmale. A fost despre dragoste și mângâiere, despre dor pus deoparte, despre iubire respirată mai intens, despre gânduri frumoase trimise departe, tot mai departe.

Toate și toți au fost la locul lor, așa cum am ales.

I-am făcut mamei un cadou frumos: cozonaci perfecți pregătiți de mine după rețeta pe care ea o folosește de ani de zile. Rețetă din care până acum o săptămână nu știam nimic înafară de efortul pe care o vedeam că-l depune la frământat și de emoțiile pe care le are atunci când coca trebuie să crească.

Mi-am făcut mie un cadou frumos: am avut-o pe mama cu mine în fiecare secundă de pregătire și am admirat-o și m-am minunat de magia care i-a reușit atâta vreme și pe care eu am încercat-o pentru prima oară în viață.

Mami, am uitat că din tot aluatul tu făceai doi cozonaci mari și unul mai mic, rotund. Mi-am adus aminte după ce pe primul îl pusesem deja în formă - așa a luat naștere Urieșenia Sa din poza de mai sus. La al doilea am folosit mai puțină cocă și a ieșit normal. Cel rotund nu are cum să se vadă în poze pentru că a dispărut în primele ore după concepție.

Mulțumesc, mami, pentru toți cozonacii buni pe care i-ai făcut pentru mine și pentru toate sărbătorile în care-mi ești în suflet.

Tocăniță de ciuperci

2011-12-19T08:12:00.002+02:00

Ieri, pentru prima oară, am găsit la piață ciuperci ca în România - Agaricus mushroom. Preferatele mele pentru că-s fine la atingere și miros tare a pământ. Le-am transformat rapid într-o tocăniță delicioasă, pe care am mâncat-o pe nerăsuflate cu mămăliguță caldă.

Tocănița am făcut-o după cum urmează:

- am spălat bine ciupercile și le-am tăiat în patru;

- am spălat și tocat 10 fire de ceapă verde și 6 căței de usturoi măricei;

- am călit într-o lingură de ulei de struguri ceapa și usturoiul (aprox. 5 minute la foc mic, ca să nu se ardă), după care am adăugat și ciupercile grămadă;

- au stat pe foc împreună, la același foc mic, 10 minute. Au lăsat apă în vremea asta, care apoi s-a evaporat dar nu de tot, că nu vroiam o tocăniță uscată.

Foarte rapid și foarte gustos. Aș îndrăzni să zic și foarte sănătos. La noi în casă are loc un mic război legat de consumul de carne, însă tocănița asta a împăcat ambele tabere sub lozinca Ai vrut proteine, poftim proteine!

Hohote de râs și-un pumn de bulgur

2011-12-18T14:28:00.001+02:00

Aceasta va rămâne în istoria familiei noastre drept cea mai hilară mâncare gătită de mine. Știu, te uiti la ea și nu îți smulge niciun zâmbet. E firesc, nici măcar nu e aranjată pe farfurie în formă de smilie.

Brăduț, însă, a râs cu lacrimi de mine, de mâncare și mai ales de bulgur. El, bulgurul, a fost cel care a provocat isteria - l-a văzut în farfurie, cum îl vezi și tu în fotografie și a întrebat ăsta ce mai este? A primit răspuns simplu, sec și apăsat: BULGUR. Pe om l-a distrat teribil numele și felul în care eu l-am prezentat ca pe un vechi amic invitat la cină. Pe mine m-a distrat reacția lui și din punctul ăla a escaladat totul: chicoteli, râsete, lacrimi.

Dincolo de asta, mie mi-a plăcut gustul, chiar și așa simplu. Dacă vrei să încerci, să știi că se prepară la fel ca noodles de orez, fără fierbere - e suficient să dai apa în clocot și apoi să adaugi bulgurul, pe care-l lași acolo maxim 3 minute. Scurgi apa în exces și-i gata.

PS: de dragul sondajului numai, ție îți sună așa haios acest nume?

Juice, baby!

2011-11-23T11:53:00.001+02:00

Recunosc, de când o citesc pe Olivia, îmi doresc foarte mult un storcător de fructe şi legume. Astăzi l-am adus acasă şi acesta este primul suc proaspăt produs de aparatul din dotare - combinaţie de portocale, kiwi şi grapefruit. Excelent, parcă mi-am injectat energie în vene!

Planul este să facem, eu şi Brăduţ, un detox - minimum 5 zile să ne hrănim numai cu sucuri proaspete. O să vedem cât rezităm şi cum ne simţim.

Salată cu ou, cartofi şi conopidă - experiment I

2011-11-22T11:55:00.001+02:00

Este consistentă, deloc greţoasă, moale şi crocantă în acelaşi timp. Am folosit un cartof de mărime medie (tăiat cuburi şi fiert), 2 ouă fierte, flori de conopidă, câteva roşii cherry, un ardei gras, pătrunjel. Am asezonat-o cu sare şi ulei de măsline si numai la final am presărat un picuţ de piper pe deasupra.

Yellow squash, fratele mai mic şi mai galben al dovleacului

2011-11-21T11:00:00.001+02:00

Yellow squash, pe o parte...

Cei mai mulţi consideră dovleacul o legumă. În realitate, ca şi roşia, este un fruct. Poţi găsi prin lumea largă diverse varietăţi mai mari sau mai mici, mai îmbietoare ca aspect sau mai puţin apetisante ochiului critic de pofticios de hrană vie.

Eu am descoperit săptămâna trecută un dovlecel galben extrem de frumos. Chiar aşa-i şi zice subspeciei: yellow squash. Din repertoriul "ce să ştie ţăranul ce-i şofranul" l-am cumpărat fără să am idee ce gust are, cum aş putea să-l prepar. Am descoperit că este foarte, foarte gustos - păstrează aceeaşi fineţe a fratelui zucchini, însă nu are nici urmă de amăreală, aş zice că dimpotrivă este dulce.

...şi pe cealaltă.

Aş putea să-l folosesc crud, la salate, să-l coc în cuptor ca garnitură pentru vreo friptură. Deocamdată am aplicat metoda cea mai uşoară: tăiat felii, pus în tigaie cu un strop de ulei de măsline şi asezonat cu o jumătate de ceapă tăiată felii subţiri. Am avut grijă să fie focul mic şi să întorc feliile de pe o parte pe alta până s-au bronzat un pic.

Atât este de mic.

Şi aşa arată la interior.

Cu ce m-a cucerit definitiv micuţul? Cu multă vitamina C, beta-caroten, fier şi acid folic. E dotat, ce pot să zic.

Homemade Pasta, ce trucuri am mai învăţat

2011-11-18T14:20:00.001+02:00

Mi-am adus aminte de pastele făcute acasă vara trecută şi de efortul depus pentru a obţine o cocă perfectă. M-am gândit că poate s-a inventat între timp vreo metodă mai uşoară dar de unde, tot aşa mult efort fizic trebuie să depui. Tot citind şi experimentând, am mai învăţat câte ceva:

Proporţia făină-ouă e uşor de reţinut: la 600g făină pui 6 ouă, la 200g pui 2 ouă etc.
Dacă vrei să te complici un pic, mai adaugi gălbenuşuri: 6 ouă + 3 gălbenuşuri, 2 ouă + 1 gălbenuş şi tot aşa.
Pastele ies mult mai gustoase dacă foloseşti în compoziţia aluatului numai gălbenuşuri: în loc de 6 ouă, pui 12 gălbenuşuri, în loc de 2 ouă pui 4 gălbenuşuri etc., etc.
Toată şmecheria stă în frământat! Imediat ce ai amestecat bine ouăle şi făina vei avea un bulgăre instabil de cocă, bun de nimic la prima vedere. Este făinos, lipsit de elasticitate, nici prin gând nu ţi-ar trece că l-ai putea lucra vreodată într-o felie subţire mai să vezi prin ea. Nu te descuraja, pune mânuţele la treabă şi frământă din tot sufletul cât de mult timp poţi. Nu zic să-ţi dedici viaţa acestei operaţiuni, însă 20 de minute trebuie să sacrifici. Dacă nu te simţi în putere, lasă mâinile în pace, scoate orice alte arme ai la îndemână şi roagă frumos partea masculină a familiei să te ajute.

ajută dacă împarţi coca în bucăţele mai mici şi te joci cu ele cum făceai când erai mic cu plastilina.

Materialul de lucru trebuie să fie fin şi elastic. Îl întinzi pe tot dintr-o bucată sau îl tai în porţii mai mici şi le desfăşori pe fiecare în parte.
Când te apuci de întins, presupunând că nu ai maşină de făcut paste, e bine să presari puţină făină pe blat/masă. Eu am observat, însă, că dacă aluatul e bine frământat se lucrează foarte uşor şi fără înfăinare şi nu se lipeşte deloc.
Cele mai multe reţete te învaţă să rulezi foia de aluat şi să tai feliuţe subţiri. Problema mea cu metoda asta este că la tăiere marginile ruloului de cocă se lipesc şi la bucata mică şi la cea mare. Rezultatul: nişte rulouri mici pe care trebuie să le desfăşori ca să obţii nişte fâşii colţuroase. Uită-te la poză şi o să mă înţelegi:

Alternativa: tai feliile liber, cu un cuţit rotund de pizza. N-o să-ţi iasă egale dar dacă vroiai paste perfecte le cumpărai, nu?

Scutură-le bine de făină înainte să le găteşti. Dacă nu faci asta, făina se va transforma în clăbuc în timpul fierberii.

Şi apropo de fierbere, nu le lăsa prea mult pe foc - 3-4 minute sunt suficiente să le ai al dente. Pune în apă câţiva stropi de ulei de măsline.

Ca să te orientezi mai uşor la cantităţi, îţi spun atât: 200g făină, 2 ouă şi 1 gălbenuş ajung pentru 3 porţii normale sau 2 porţii uriaşe. Mă gândeam eu că te ajută :-).

Spor la frământat şi poftă bună!

Lipii coapte în cuptorul de acasă - multă muncă, satisfacţii pe măsură.

2011-11-16T11:43:00.001+02:00

Îţi mai aduci aminte sărbătorile de când erai copil? Nerăbdarea şi emoţia cu care aşteptai ziua de naştere sau Crăciunul? Cadoul la care sperai din tot sufletul, deşi o părticică mică de inimă îţi era strânsă la gândul că nu fuseseşi suficient de cuminte cât să meriţi să primeşti ceva? Îmi doresc adesea să retrăiesc amalgamul acela de sentimente; să mă furnice picioruşele şi mâinile de emoţie, să-mi bată inima în aşteptare şi să-mi sară din piept de bucurie sinceră şi nestăvilită atunci când se întâmplă ceea ce aşteptam. Probabil că nu mă voi mai întâlni niciodată cu toate senzaţiile acestea, nu la intensitatea pe care o aveau când eram mică. Sunt fericită, însă, de fiecare dată când le retrăiesc chiar şi sub forma unei scipiri mai palide şi mai rapide.

Fericită tare am fost ieri când mi-au ieşit lipiile aşa cum citisem eu că trebuie să iasă. Poate pentru tine sună exagerat, pe mine mă intrigă reţetele noi, vreau mereu să văd dacă îmi ies sau dacă le pot îmbunătăţi. Reţeta asta de lipii am găsit-o (tot) la Codruţa. M-au fascinat fotografiile ei cu lipiile umflate precum gogoşile şi m-a intrigat ceea ce scria în postul cu reţeta că dacă mănânci lipii făcute în casă, nu te mai poţi întoarce la cele cumpărate.

Am testat reţeta de două ori, cu rezultate diferite. Niciodată dezastruoase, aşa cum mă temeam iniţial că se va întâmpla având în vedere complexitatea procesului. În caz că o încerci şi tu, uite la ce zic eu că trebuie să ai grijă:

Drojdia e un factor important - reţeta originală cere drojdie instant dry într-o cantitate extrem de mică. Posibil să nu poţi cântări 1,3g sau să nu ştii exact dacă ce ai tu în casă dintr-un pachet mai mare cumpărat acum două luni e exact drojdie instant dry. Atunci foloseşte 1 linguriţă de drojdie uscată şi gata.
În momentul în care te apuci de frământat, cu siguranţă vei fi tentat să adaugi făină pentru că ţi se va părea aluatul mult prea umed. Nu adăuga făină. În schimb frământă bine şi continuu în alea 10 minute cât zice reţeta. Ai să vezi minune cum aluatul devine nelipicios şi elastic.
Dacă dintr-un oarecare motiv aluatul nu creşte, aşa cum mi s-a întâmplat mie la prima încercare, nu îl arunca la coş. Formează lipiile conform instrucţiunilor şi "coacele" în tigaie, direct pe foc. Cum am făcut cu focaccia asta. Fără ulei, fără nimic altceva, doar tigaia încinsă - se umflă aproape la fel de spectaculos ca în cuptor. Mai important, însă, sunt bune de mâncat, nu de aruncat.
Atenţie la copt - cu cât laşi lipiile mai mult timp în cuptor, cu atât vor ieşi mai crocante. Super ok dacă vrei să le foloseşti în loc de focaccia la o salată. Pentru burrito, însă, trebuie să respecţi cele 3 minute ca să fie moi şi bune de rulat/împăturit.

Ca să faci 4 lipii ai nevoie de: 200g făină albă, 140ml apă, 1 linguriţă drojdie uscată, 1 lingură ulei de măsline, 1/3 linguriţă sare, 1 linguriţă zahăr.

Procesul de preparare durează mai mult de 2h, aşa că adaugă la ingredientele de mai sus şi puţintică răbdare. Se desfăşoară după cum urmează:

1. Amesteci făina şi apa într-un vas, acoperi cu un prosop umed şi laşi amestecul deoparte 15 minute. Procesul ăsta, am învăţat şi eu de la Codruţa, se numeşte autolyse şi înseamnă "tehnica prin care se sporeşte dezvoltarea glutenului, fără frământat îndelungat". Mai multe detalii găseşti pe Apa. Faina. Sare.

2. Adaugi drojdia, uleiul, zahărul şi sarea şi frămânţi cu spor 10 minute. Vezi mai sus la ce să ai grijă la această etapă. Aluatul trebuie să fie elastic şi să nu se lipească. Când îl ai gata, pune-l la dospit într-un vas uns cu puţin ulei. Acoperă vasul cu un prosop şi lasă-l în pace vreme de 1h şi jumătate.

3. Împarţi aluatul în 4 părţi egale. Înfăinezi blatul/masa pe care lucrezi. Iei prima bucată de aluat şi o presezi cu palma, astfel încât să se lăţească pe blat. Iei marginile şi le aduci înspre mijlocul materialului, unindu-le. Întorci aluatul cu partea înfăinată în sus, apeşi cu palma încă puţin şi pui deoparte. Repeţi procesul cu celelalte bucăţi de material. Când le ai gata pe toate patru, acoperă-le cu un prosop şi lasă-le aşa 20 de minute.

4. Profită de minutele astea ca să încingi cuptorul la 220 de grade. Odată expirat timpul, ia fiecare bucată de material şi întinde-o cât poţi de mult/subţire. Ai grijă să presari făină din nou pe blat ca să nu se lipească.

5. Cum ai lipiile formate, bagă-le rând pe rând în cuptor. Eu le-am copt pe tava cea mare a aragazului, pe care am turnat în prealabil un strat generos de făină. E mai uşor şi mult mai curat să foloseşti hârtie de copt. Dacă ai, nu ca mine.

Revenind, lipia stă la cuptor 3 minute. Tu cel mai bine te aşezi în fund în faţa cuptorului şi aştepţi cuminte - ăsta este momentul la care făceam referire la începutul postului. O să ţi se mărească ochii de mirare şi faţa o să ţi se lăţească la maximum, toată un zâmbet. Se umflă precum gogoaşa înfuriată. Dacă ai respectat împachetarea de la punctul 3 se umflă. Şi sunt super drăgălaşe aşa umflate în lumina gălbuie a cuptorului. E magie, vorbesc serios!

6. La expirarea celor 3 minute aferente fiecărei lipii, o scoţi cu grijă (să nu te arzi) din cuptor, o pui pe fund/farfurie şi o acoperi cu un prosop curat.

Le poţi folosi la şaorma, burrito, fajitas sau în loc de pâine pentru salata de vinete sau guacamole. Eu una am făcut un wrap cu salată - un fel de tabbouleh, însă fără cous-cous, fără bulgar, numai pătrunjel, ceapă, usturoi, roşii şi ardei gras asezonate cu puţin ulei de măsline şi sare.

Concluzia mea apropo de afirmaţia Codruţei: nicio şansă să te mai întorci la lipiile din comerţ (mai ales că procesul ăsta pare din ce în ce mai uşor cu fiecare repetiţie).

Un cadou frumos

2011-11-14T07:59:00.001+02:00

Nicole şi Michael sunt gemeni, născuţi amândoi pe 13 noiembrie 1979, la 15 minute diferenţă şi la mii de kilometri distanţă - Nicole în Germania, Michael în Statele Unite. Sâmbătă seara şi-au serbat ziua comună de naştere la 2nd Floor, locul de pierzanie al celor iubitori de dansuri latino.

Am mereu probleme în a alege cadouri pentru oameni pe care nu-i cunosc foarte bine. De data asta, însă, am mers la sigur: brioşe şi fursecuri home-made! Mai ales că unii dintre invitaţi şi sărbătoritul serii avuseseră de-a face cu ceva vreme în urmă cu brioşele mele şi fuseseră extrem de fericiţi.

Sooo, long story short, am petrecut aproape toată ziua în bucătărie pregătind brioşe cu chips-uri de ciocolată, cu chips-uri de ciocolată şi suc de passion fruit, cu fulgi de cocos şi cacao.

Le-am bibilit, le-am ambalat, le-am pus fundiţe şi etichete personalizate. E drept, la etapa asta am avut-o pe Olya ajutor - a venit să ajute la pregătit prăjiturile dar cum mie nu-mi place foarte tare să mă încurc de oameni prin a mea bucătărie, i-am dat ceva de făcut ca s-o ţin ocupată :-).

Brioşe am tot făcut în ultimii doi ani, demult visam, însă, să coc fursecuri crocante şi nu găseam o reţetă care să mă satisfacă. S-a rezolvat, am descoperit-o la Codruţa pe blog. Am respectat-o întocmai, am înlocuit doar alunele cu migdale. Nu are, deci, sens să repet reţeta ei aici. Are rost să îţi zic doar că sunt the perfect cookies. Când au fost gata şi le-am gustat, i-am scris Codruţei pe mail că nu le mai duc la petrecere şi le ţin pe toate pentru mine, să mă îndop cu două guri. M-a readus cu picioarele pe pământ, amintindu-mi că-s nişte bombe calorice şi e mai bine să le împart cu alţii.

Dacă citeşti reţeta de fursecuri o să ţi se pară că e prea complicat să te înhami la aşa ceva. Nu este, îţi garantez. Iar rezultatul final este absolut spectaculos, merită fiecare secundă investită, o să leşini de plăcere ronţăind la cookies! La petrecerea de sâmbătă au dispărut rapid şi mi-au auzit urechile numai complimente.

Transformarea răţuştei urâte

2011-11-09T09:23:00.000+02:00

Aseară era o pastă, astăzi a devenit un desert foarte bun şi arătos. Îţi ia numai câteva minute, mizeria din bucătărie se păstrează la un nivel minimum decent, complicaţiile legate de cuptor, grade, timp de coacere nu fac parte din ecuaţie.

Menţiune la "reţetă": dacă vrei bomboane ca cele de mai sus, pune mai mulţi biscuţi şi mai puţină banană. Le poţi combina treptat, până ajungi la consistenţa necesară formării bomboanelor - o să-ţi dai seama uşor când pot sta pe picioarele lor, fără să se împrăştie pe farfurie.

Mic dejun slash cină de bebeluşi pentru oameni mari

2011-11-08T20:29:00.001+02:00

Cum mă duceam eu la culcare în seara asta, mi se făcu o poftă nebună de ceva dulce. Tuşesc ca un măgar şi cum am învăţat că tusea şi dulcele nu fac casă bună, trebuia să fie un dulce mai puţin dulce.

Toate gândurile au zburat unul după altul în căpşorul meu somnoros, au trecut în revistă proviziile şi au găsit: banană, biscuiţi, nucă de cocos şi miere. Aşa s-a născut la mine-n bucătărie o pastă precum cele de bebeluşi, pe care eu am mâncat-o înainte de culcare dar pun pariu că-i perfectă pentru mic dejun.

Am combinat într-un castron 6 biscuiţi daţi pe răzătoare cu 1 banană strivită stilul piure, 1 lingură de miere, 1 lingură de nucă de cocos uscată. Am asezonat combinaţia cu un pahar cu lapte şi m-am...era să zic dus la culcare; adevărul este că m-am întors la computer ca să scriu "cum mă duceam eu la culcare..."

PS: pentru impresia artistică voi încerca mâine la micul dejun să dau formă fotogenică pastei.

UPDATE: poţi vedea poze şi detalii despre cum să transformi pasta în nişte bomboane foarte estetice aici.

Pâine cu bicarbonat de sodiu

2011-11-07T19:59:00.000+02:00

O adaptare reuşită după reţeta asta. Toată tevatura a durat săptămâni pentru mine. Am văzut reţeta, mi-am zis ah, ce uşor, nu trebuie să mai frământ. Nu m-am adunat, însă, pentru că mai aveam în frigider ŞI în congelator pâine făcută de Brăduţ înainte să plece (el a zis că face mai multă ca să dea prietenilor, eu cred că îşi dorea să-mi ajungă până se întoarce acasă, să nu cumva să coc alta fără el). În cele din urmă pâinea lui s-a dus, felie cu felie şi a trebuit să o înlocuiesc cu alta. Haide, Elena, e momentul!

Am notat eu frumos reţeta şi aşa mi-am dat seama că nu am făină de ovăz şi nici nu o să am vreodată cât o să trăiesc pe meleaguri thailandeze. În schimb, în ziua cea mare se nimerise să cumpăr o pungă de germeni de grâu. Aşa, pur şi simplu pentru că am văzut-o pe raft şi m-am gândit că nu strică să am în casă. Nicio pagubă. Dimpotrivă, germenii au fost bineveniţi şi au înlocuit cu succes făina aia ingrată pe care nimeni nu o comercializează aici.

Revenind în bucătărie, am folosit: 300g de făină albă, 200g de făină integrală, 100g de germeni de grâu. Le-am amestecat bine pe toate, le-am aruncat în ochi o linguriţă de sare şi una de bicarbonat de sodiu şi apoi le-am clătit cu 500g de iaurt. Ca să nu se supere pe mine de aşa tratament, am garnisit aluatul cu seminţe de floarea soarelui şi de susan.

Am încins cuptorul, cum a zis Cristina, la 200 de grade şi am făcut aluatul uitat înăuntru, preţ de 50 de minute. A făcut o crustă groasă şi crocantă, numai bună de înfulecat cu nişte unt cu usturoi.

Unt cu usturoi înseamnă că am pisat 3 căţei de usturoi şi i-am amestecat cu unt, un vârf de sare şi câteva fire de rozmarin. Super fiţă :-).

Pe scurt: de ce nu citesc bloguri culinare

2011-11-05T18:15:00.000+02:00

Da, nu le citesc. Sunt abonată pe Facebook numai la Chez Mazilique. Dau click din când în când pe linkurile Cristinei şi îi citesc cu plăcere posturile pentru că scrie lejer şi nu se ia atât de în serios precum mulţi alţii. Mai frunzăresc alte bloguri când autorii intră la mine şi comentează. Aşa am descoperit Mitinita, Dulcegării Culinare, Gaby's Blog şi Crazy Mother Cooker. Slavă Domnului, toate super ok, cu reţete bune şi sfaturi utile.

Revenind:

1. Nu suntem niciunul bucătar de profesie. Motivul numărul 1 pentru care tonul de expert în bucătărie ar trebui adoptat mai rar. Ceea ce facem noi e o joacă dacă o comparăm cu munca unui chef. Există şi excepţii, desigur, oameni care şi-au luat pasiunea/curiozitatea în serios, au studiat şi au ajuns să fie experţi în domeniul despre care scriu (exemplu concludent: Codruţa).

2. Declaraţiile de genul "mâncarea mea preferată este cea din ţara x" îmi taie respiraţia. X-ul poţi să-l citeşti ca Italia, China, Thailanda, Filipine sau Cuba. Cei mai mulţi dintre împătimiţii respectivi au mâncat cea mai bună pizza la Quattro Stagioni. Cazul cel mai fericit: au savurat împreună cu localnicii un Phad Thai pe stradă, în Bangkok.

Nu ai cum să te declari fanul unei bucătării naţionale până nu ai făcut tururi în lung şi-n lat prin ţara în cauză, nu ai mâncat în restaurante de 5 stele şi la o amărâtă de bunică acasă. Reţetele de pe internet şi de prin restaurantele care gem de turişti nu-s bucătărie tradiţională!

3. Rucola, parmezanul sau mascarpone sunt doar nişte ingrediente. Faptul că sunt parte a unei reţete pe care ai executat-o cu succes nu te face pe tine expert gourmand! E ca şi cum un italian ar considera urda sau mărarul o fiţă.

4. Nu suport să văd pozele greţoase. Nu, nu am nicio pretenţie că eu mă pricep să fac fotografii bune mâncărurilor pe care le prepar. Însă am decenţa să nu public poze cu scârbăşenii maronii într-o tigaie arsă sau fotografii făcute cu bliţul peste care să-mi mai pun şi watermark mare cât capul meu zevzec.

5. "Am făcut şi eu, uite aici: link". E un link fals, nu da click. Sunt pline blogurile de astfel de comentarii, semn distinctiv că nu se găteşte din pasiune, ci pentru trafic.

Singurul lucru învăţat de la Jamie Oliver

2011-11-05T13:40:00.000+02:00

O emisiune. Una singură. Atât am văzut, nimic mai mult. Din când în când mai intru pe site-ul lui, nu am apucat să-i copiez nicio reţetă. Revenind la TV, Jamie, făcea omletă în cuptor. Pe vremea aia nu aveam blog culinar, nu aveam iubit, nu-mi plăceau ouăle. Interes zero, aşadar. Informaţia s-a lipit de mine cumva, nu ştiu cum. Am încercat o dată, acum vreo trei ani, pe când locuiam cu prietena mea Andreea.

Acum că am blog culinar, am iubit şi tot nu-mi plac ouăle, am încercat din nou şmecheria: am bătut ouăle bine, bine, le-am garnisit cu ceapă verde şi ardei gras, le-am condimentat cu ierburi, sare şi piper. Am răsturnat compoziţia în tigaie, pe care, în loc să o ţin pe foc, am vârât-o la cuptor. Rezultatul mai jos.

Home made stuff

2011-11-05T12:58:00.002+02:00

Găsit astăzi la magazinul care vinde produse organice de la fermele regelui:

1. Castraveţi mici, mici, numai buni de pus la murat. Checked, doar două borcane mici (pe măsură, evident) să testez cum ies.

Roşii cherry, inclusiv din cele gălbioare. Thailanda, în general, nu stă foarte bine la capitolul roşii. Cele mai multe din cele pe care legăseşti la piaţă nu au gust. De miros nici nu mai aduc aminte, că lipseşte cu desăvârşire. Singura variantă acceptabilă sunt roşiile cherry, mai scumpe dar şi mai roşii. Astea pe care le-am cumpărat astăzi sunt de departe cele mai bune pe care le-am găsit de când stau aici - au şi gust şi miros şi sunt zemoase tare.

Pe câteva le-am "sacrificat" - le-am tăiat felii, le-am întins pe tava de la cuptor şi le-am făcut vânt dincolo de gard unde încă mai bătea soarele după-amiază. Le usuc bine şi apoi le păstrez într-un borcan. Pentru ce? Nu am idee încă. Se va ivi o oportunitate, sunt convinsă.

Am acoperit tava cu folie de pastic, ca să ţin departe insectele şi păsările. Folia am găurit-o cu scobitoarea, ca să intre, totuşi nişte aer. Cred că mâine schimb folia cu o bucată de tifon.

UPDATE: pentru că vremea s-a mai răcorit aici în Chiang Mai, a durat mai mult decât mă aşteptam ca să am gata castraveţii şi roşiile. Castraveţii s-au murat perfect, fără să se înmoaie, în 5 zile. Roşiile s-au uscat în mai mult de o săptămână (scoase la soare înainte de prânz şi ţinute până la apus). Le-am pus la borcan cu busuioc, nu înainte de a le gusta - sunt incredibil de dulci!

Legume thailandeze

2011-10-29T09:58:00.001+03:00

De când a plecat Brăduţ în jurul lumii am mâncat o singură dată carne. Mi-am făcut o porţie zdravănă de pui şi cartofi cu susan, din care am gustat imediat ce am scos-o din cuptor. Apoi a stat liniştită trei zile pe raftul frigiderului, probabil sperând să mă întorc la ea şi să ne continuăm relaţia de amiciţie. Nu s-a întâmplat, i-am frânt inima aruncând-o la coş fără urmă de regret.

Nu mi-am propus să devin vegetariană. Mai am încă multe întrebări la care caut răspunsuri. S-a nimerit, însă, ca de două săptămâni să mănânc numai salate. Numai bine ca să-ţi arăt verdeţurile şi legumele pe care le găsesc pe tarabele pieţelor thailandeze, aşa cum ţi-am promis.

Ridichea chinezească. Originea e chinezească, ridichea creşte bine mersi în zona de nord a Thailandei. E albă şi pe dinafară şi înăuntru, un pic mai apoasă decât cea pe care o cunoşti din România şi foarte puţin iute - dacă aş măsura pe o scară de 1 la 5, ridichea românească fiind la 5 grade iuţeală, asta ajunge la maximum 1,5.

Eruca sativa, pe care o cunoşti datorită bucătăriei italiene sub numele de rucola. În engleză i se spune rocket, lucru pe care nu l-am ştiut, astfel încât prima întâlnire a mea cu racheta, aici în Thailanda, s-a produs din pură curiozitate: ah, rocket, ce-o fi asta? să iau şi eu că n-oi muri. Şi n-am murit, decât un pic, de bucurie, când am gustat acasă şi am descoperit că rocket e rucola (a se nota că îmi place la nebunie, aş ronţăi-o cum ronţăie caprele mugurii copacilor).

Nu o găsesc pe tarabele din piaţă, ci la supermarket. Sunt mai multe sortimente, unul este exact ca cea italienească, cu frunze lungi şi zdrenţuite, altul ca cel din imagine, altul ca cel din imagine dar frunzele sunt mult mai mici. Gustul este acelaşi.

Pătrunjelul este creţ, mai puţin aromat decât cel de acasă. Folosind aceeaşi scară de la 1 la 5, cel românesc fiind maximum de miros şi aromă, aş spune că acesta se situază la 3,5. Este foarte arătos, însă - se vinde la piaţă într-un mănunchi maaaare şi rotund, mai că-mi vine să-l pun glastră.

Cele de mai sus le-am combinat cu salată verde, roşii, ardei, fulgi de migdale, seminţe de susan, cubuleţe de brânză cheddar şi căteva feliuţe subţiri de şuncă, care nu e şuncă dar pe care nu ştiu cum să o numesc şi nici nu mai am ambalajul să-ţi citez de pe el (italienii o folosesc uneori la pizza, e tăiată foarte subţire şi uşor afumată - merge excelent cu rucola!). Bineînţeles, după gustul propriu am mai pus sare, piper, ulei de măsline şi de struguri.

Fulgii de migdale şi seminţele de susan în salată sunt un adaos genial, o fac uşor crocantă şi nici nu mai ai nevoie de pâine.

El burrito

2011-10-18T09:26:00.000+03:00

Nu e nicio figură de stil. Burrito în spaniolă înseamnă măgăruş. Cum au ajuns să pună un aşa nume unui fel de mâncare e un aspect pe care încă nu-l pricep.

Gurile rele spun că datorită asemănării vagi dintre burrito şi urechea unui măgăruş. C'mon, aţi văzut vreodată un măgăruş? Alte supoziţii s-au făcut vizavi de asemănarea între felul de mâncare în cauză şi desagii pe care mexicanii obişnuiau să-i încarce pe animalul de povară. Asta mi se pare un pic mai credibilă, dacă se referă la pături sau covoare rulate.

Sursă foto

Trecând peste numele uşor bizar, eu nu am mâncat niciodată burrito ca la mama lor. Nu am fost niciodată în Mexic, nici în State (ţară care a adoptat şi transformat burrito în versiunea cunoscută de noi astăzi - cu muuuulte ingrediente). Vag îmi aduceam aminte de prietena mea cea mai bună, Ramona, cum pregătea ingredientele şi cum la vremea respectivă, să tot fie vreo 3 ani, mi s-a părut dezgustătoare combinaţia de carne cu smântână.

Am făcut acest burrito după ureche (nu de măgăruş), fix cum mi-am închipuit eu că ar trebui să fie. Şi ceea ce a fost închipuire, în realitate s-a transformat.

Ingrediente: 1 ceapă mică tocată mărunt, 10 fire de ceapă verde mărunţite şi ele, 1 ardei gras feliat, 3 roşii opărite ca să le scap de coajă şi apoi tăiate în bucăţele mici, 400g de carne tocată de porc (asta am avut eu în congelator, însă poţi folosi vită sau pui), 1 llingură ulei de măsline, sare, piper, chilli şi rozmarin uscate.

Cum le-am pregătit:

Într-un vas mai măricel am călit ceapa vreme de 5 minute în ulei combinat cu apă.
Am adăugat ardeiul gras şi l-am perpelit şi pe el încă 3 minute.
Am pus carnea, mărunţită bine, am adăgat apă cât să acopere toate ingredientele, am amestecat de câteva ori. Am sigilat oala cu al ei capac şi am dat focul mic. A stat aşa 20 de minute. Din când în când ridicam capacul şi amestecam - în caz că apa scăzuse periculos de mult (nu vrei un măgăruş ars, trust me!) completam cu o porţie proaspătă.
După cele 20 de minute am pus în vas şi roşiile ciopârţite, sare, piper, chilli şi rozmarin - acestea din urmă după gustul personal, până mi s-a părut suficient de aromat, sărat şi iute. A mai stat cărniţa pe foc încă 20 de minute, după care i-am luat capacul şi am lăsat să se evapore lichidul, ceea ce s-a întâmplat repede.

Cum l-am mâncat pe el, el burrito:

Am încălzit 2 lipii din făină integrală în cuptorul cu microunde (30 sec.)

Le-am uns bine cu smântână şi le-am îndopat cu salată verde şi cărniţa de mai sus.

Am rulat lipia şi am înghiţit cam pe nerăsuflate, ceea ce nu te sfătuiesc, că e posibil să îţi provoci o indigestie.

Menţiuni:

în loc de smântână, poţi folosi gucamole - o să încerc şi varianta asta, suspectez că e mai light
dacă eşti sensibil(ă) la mirosuri, nu folosi lipii din făină integrală - miros ciudăţel spre nasol atunci când sunt încălzite.

Her Majesty, The Crunchiness

2011-10-16T14:57:00.000+03:00

Am văzut-o într-o dupa-amiază caldă de duminică. Înfoiată, mândră şi cu puţin bling-bling:

Înfoiala îi vine de la frunzele proaspete de salată - baby Chinese cabage şi salată verde thailandeză, iar mândria de la combinaţia de ardei roşu, morcov, ridiche, suncă afumată şi caşcaval. Pe bling-bling, însă, pun pariu că şi-a dat toţi banii: fulgi de migdale! Ce să mai zic că mirosea discret a parfum de oregano şi rozmarin. O Doamnă, fără îndoială.

Micule dejun, îmi place rău de tine!

2011-10-13T12:34:00.001+03:00

Se pare că de data asta am reuşit. Cumva m-am mobilizat şi am lăsat deoparte plângerea de milă, lipsa chefului şi a poftelor vulpave. Mi-a făcut cu ochiul o prăjitură de la Gaby şi aşa uşor de preparat mi-a părut că m-am repezit în bucătărie. Astfel am ajuns eu azi dimineaţă să îmi iau mic dejunul în curte cu prăjitură cu portocale şi cu suc de fructe natural (passion fruit & dragon fruit).

Fidelă obiceiului de a nu respecta întocmai reţetele originale (n-ar fi deloc distractiv) am pus mai puţin suc de portocale şi am adăugat suc de lime.

Şi mai şi, am introdus în reţetă fulgi de nucă de cocos deshidrataţi. Cumpărasem o pungă doar pentru că mi se păruse ieftină, nu aveam idee ce să fac cu un astfel de ingredient. Na, că şi-au găsit rostul! Nu i-am rehidratat, mi-a lipsit răbdarea, vroiam prăjitura şi gata; cred, însă, că aşa ar trebui făcut ca să fie prăji lipsită de orice urmă de crunchiness.

Pe scurt, prăjitura asta este yummmie. Cât încape de yummmie!

Ingrediente aşa cum le-am folosit eu: coajă rasă de pe 2 portocale, suc proaspăt stors din aceleaşi 2 portocale, suc proaspăt stors din 2 limete, 1 lingură de fulgi de nucă de cocos, 100g unt moale, 3 linguri cu smântână, 1 cană nu foarte mare cu zahăr, 3 ouă, 1 cană şi jumătate (tot aia nu foarte mare) cu făină, 1 pliculeţ de praf de copt.

Am procedat exact ca în reţeta originală:

Am frecat untul cu zahărul bine, bine, până a devenit spumos.
Am adăugat ouăle şi am amestecat iar până s-au integrat.
A urmat smântâna. Aici am avut un pic de furcă pentru că era foarte groasă şi până s-a omogenizat compoziţia a durat ceva. În punctul ăsta deja zahărul era complet topit.
Am turnat sucul de portocală şi pe cel de lime, plus coaja şi fulgii de nucă de cocos.
Am combinat şi făina şi praful de copt.
Într-un final compoziţia avea o textură minunat de fină, fără urmă de zahăr prin ea, fără cocoloaşe. Recunosc, după ce am transferat-o în tavă şi am băgat-o la cuptor, am lins orice urmă de cremă din vasul în care pregătisem compoziţia.
În cuptor a durat o oră la 150 de grade. Am folosit tava cu fund detaşabil, unsă bine cu unt pe fund şi pe pereţi.
Când a fost gata, am făcut 13-14 pe lângă ea, rugând-o să se răcească mai repejor că muream de poftă - nu-ţi poţi închipui cam ce miros este în casă în timp ce se coace!!!

Aseară, imediat după ce s-a răcit. Marginea prăjiturii e cam zdrenţuită - din cauză că nu am avut hârtie de copt.

Azi de dimineaţă la micul dejun. O bucată pentru fotografie. Două bucăţi pentru pofta mea cea mare.

The kitchen guardians

2011-10-12T20:00:00.000+03:00

Ei doi mă păzesc, să nu care cumva să greşesc ceva când gătesc. Nu că-s adorabili?

Obiceiuri de nevastă perfectă lăsată singură acasă

2011-10-12T09:48:00.001+03:00

1. Nu am inspiraţie să gătesc.
2. Mănânc o dată pe zi, în fugă sau în faţa computerului.
3. Nu am somn (poate ar trebui să gătesc, dacă tot nu pot să dorm?)
4. Când, într-un final, reuşesc să adorm, mă întind pe diagonala patului. Sau de-a latul. Oricum, numai să umplu spaţiul.
5. Toate lucrurile din casă sunt aşezate la locul lor şi asta nu mă satisface. De precizat că-s obsedată de ordine şi curăţenie, genul care dacă găseşte pixul deplasat cu 2 mm, nu poate să lucreze până nu-l aşează la locul alocat anterior.

Nu-mi plac apucăturile astea. Mai ales primele 3. De fiecare dată când rămân singură acasă îmi promit că nu mai pic în capcană. Şi acum la fel. Am nevoie de provocare. Dă-mi idei, te rog! Cu ce să "murdăresc" masa asta impecabilă din bucătărie?

Oyster mushrooms snack

2011-09-30T09:14:00.001+03:00

Ciupercile sunt unul dintre cele mai frumoase daruri de la Dumnezeu. Am zis! Aş mânca ciuperci toată ziulica. De asemenea, mi-ar plăcea să am o sticluţă cu parfum de ciuperci proaspete. O să zici că-s dusă cu pluta, însă mă risc să primesc aşa un compliment :-). Nu m-aş da cu el pe corp, doar l-aş mirosi din când în când. Îmi place mult mirosul de ciuperci şi gata.

Zilele trecute am trecut pe lângă o tarabă plină cu oyster mushrooms. Mi-au lăsat gura apă. Instant mi le-am imaginat pe grătar sau în tigaie, perpelindu-se şi dezvâluindu-şi aroma. Am înghiţit în sec, am îndesat într-o pungă câteva legături zdravene şi am fugit acasă să le gătesc.

Grătar nu am (mă întreb de ce oare, că doar aş avea unde să-l pun în curte), aşa că am apelat la tigaie. Am spălat ciupercile bine, le-am scurs, am pus pe ele sare, piper şi oregano şi le-am aruncat în tigaie. Fără ulei, fără unt, fără apă. Doar ele, condimentate. Le-am păzit până au fost gata, adulmecând aburul aromat care ieşea din ele (nici nu am dat drumul la hotă!).

A fost unul dintre cele mai bune snack-uri pe care le-am mâncat vreodată: simplu, aromat şi sănătos. Iar îmi plouă în gură! Plouă şi afară, ceea ce înseamnă că trebuie să mai aştept pentru o vizită la piaţă.

PS: ciupercile vor lăsa apă în tigaie, nu foarte multă. Învârte-le de pe o parte pe alta ca să nu se ardă. Sunt gata când se evapora toată apa.

Alex Atala. Deus, ele é quente!

2011-09-28T20:02:00.000+03:00

Fetelor, drool! Vă garantez că aveţi de ce. El este Alex Atala, un nume pe care îl vom auzi şi rosti mai des în viitor. Vedeţi mai jos cu ce-mi susţin afirmaţia.

Foto credits: Carol Sachs.

e brazilian
e carismatic
arată exact ca un băiat rău care s-a lăsat de meserie şi acum s-a aşezat la casa lui - adică genul la care visează 90% din populaţia de sex feminin
e bucătar-şef la propriul restaurant, D.O.M.
Restaurantul D.O.M. e mai mult decât o dugheană din colţul străzii - este al 7-lea pe lista celor mai bune restaurante din lume în 2011 şi ales cel mai bun restaurant din America de Sud.
Alex Atala a reinventat bucătăria braziliană, adăugându-i ingrediente pe care puţini se gândeau să le folosească în bucătărie (acai, pupunha, cupuacu).
Are deja un show de cooking; e drept, doar în Brazilia. Deocamdată!

Să aud, cine mă contrazice că i-ar putea oricând lua locul bosumflatului de Jamie?

Sursă foto

M-am îndrăgostit!

2011-09-28T19:13:00.001+03:00

Nu de alt bărbat, nu există altul înafară de Brăduţ. M-am îndrăgostit iremediabil de salata verde. De când am încercat-o pe cea thailandeză, cu care am asortat puiul cu susan. Mi s-au deschis ochii şi mi-am dat seama că trăiesc în Paradis: multe, multe feluri de salată verde. Mai mică, mai mare, mai moale, mai crocantă, mai închisă sau mai deschisă la culoare. Tarabele din piaţă şi rafturile de prospături din supermarketuri sunt pline de verde. Şi mie îmi place verdele!

Luată de valul amorului, am umplut astăzi coşul de cumpărături cu pungi şi punguliţe care mai de care mai pline de clorofilă. Le vroiam pe toate, să le ronţăi până la ultima frunzuliţă şi să mă umplu de sănătate. Ceea ce s-a şi întâmplat: 4 feluri de frunze verzi, un pumn zdravăn de pătrunjel, ardei gras roşu şi galben, castravete. Un lighean de salată a ieşit, pe care l-am împărţit la doi şi n-a mai rămas nicio fărâmă.

Sigur, am asezonat salata cu nişte chifteluţe. Ca să nu mi te urci în cap că alea nu-s sănătoase, îţi spun că erau din carne de pui, mult pătrunjel şi morcov ras şi nicun pic de ceapă. Mie mi-au părut foarte light; lui Brăduţ cam dubioase - mai mult ca sigur pentru că erau light.

Promit că data viitoare când merg la cumpărături o să iau tot ce găsesc verde, să pozez şi să-ţi arăt. Sigur o să te indrăgosteşti şi tu.

Ca o joacă de copil: pui şi cartofi cu susan

2011-09-21T15:51:00.001+03:00

Reţeta asta poate fi uşor reprodusă în bucătăria oricărui bărbat mai nepriceput sau a unei domnişoare începătoare. Nimeni nu poate da greş!

Fii atent(ă) cât de puţine ingrediente îţi trebuie: două bucăţi de piept de pui dezosat, 3 cartofi de mărime medie, ulei vegetal, apă, sare şi seminţe de susan.

Şi mai ţine minte cât de repede pui totul la cale ca să obţii o masă gustoasă (pentru doi dacă foloseşti măsurile indicate mai sus):

cureţi cartofii, îi speli şi îi tai felii subţirele
speli bine pieptul de pui, îl crestezi din loc în loc, îl sărezi un pic
pui hârtie de copt în tavă, aliniezi frumos cartofii pe toată suprafaţa acesteia şi le dai un praf de sare
peste cartofi aşezi binişor cele două bucăţi de piept de pui
stropeşti cu ulei tot aranjamentul şi apoi cu seminţe de susan (cu cât mai multe, cu atât mai aromată o să iasă mâncarea)
torni în tavă şi o ceşcuţă de apă
bagi la cuptor la 180 de grade vreme de 40 de minute sau până când pieptul de pui prinde o culoare arămie.

Îţi trebuie musai şi o salată lângă. Eu am folosit un soi de salată verde thailandeză care este foarte crocantă şi am combinat-o cu un castravete şi două fire de ceapă verde. Am asezonat-o cu ulei din seminţe de struguri, sare şi zeamă de lime.

Salată verde thailandeză.

Mă crezi acum că n-am glumit cu titlul?

Cum folosesc uleiul de nucă de cocos

2011-09-20T14:28:00.000+03:00

1. Ca tratament pentru păr.
Încălzesc într-un castronaş mic aproximativ 3 linguri de ulei (la microunde, 2 minute), iau câte puţin cu vârful degetelor şi-mi masez scalpul. După ce am acoperit bine de tot la rădăcini, aplic restul pe lungimea firelor de păr. Înmoi, apoi, un prosop în apă caldă, îl storc bine şi-l înfăşor în jurul capului. Asta e varianta 1. Varianta 2 este să îmi acopăr tot părul în folie trasparentă de bucătărie (din aceea pe care o foloseşte oricine să acopere vasele sau să păstreze legumele şi fructele proaspete). Stau aşa cât mai mult timp, 2 ore minimum, 12 ore maximum - cazul din urmă înseamnă că dorm cu uleiul în păr. Într-un final mă spăl pe cap.

Efecte: părul este mult mai moale şi mai strălucitor. Uleiul de nucă de cocos hidratează firul de păr foarte bine. Există teorii conform cărora ajută şi la regenerare, mă feresc însă să spun că este adevărat, din cauză că nu l-am folosit on a regular basis.
Frecvenţă: se recomandă acest tratament o dată pe săptămână.

2. Ca tratament pentru cuticule.
Recunosc, unghiile sunt obsesia mea de la o vârstă (mult prea) fragedă. Am început să mă preocup de aspectul lor pe la 11 ani. Cred că nu aveam încă 13 când proasta inspiraţie m-a determinat să îmi chinui cuticulele, să le tai cu orice obiect ascuţit îmi pica prin mână la vremea aceea. Efectele au fost dezastruoase - cuticule care creşteau mai repede, zdrenţuite, răni etc. M-a ferit Cel de Sus de infecţii.
Înainte să mă mut în Thailanda am încercat o abordare nouă la salon; vreme de o lună, Maria, manichiurista mea, nu mi-a mai tăiat cuticulele, ci doar le-a împins. Mi-a explicat că e mai bine aşa pe termen lung, că scap de o grijă. Ea avea dreptate, semne de îmbunătăţire s-au vazut. Odată cu mutarea, însă, problema a reapărut pentru că de una singură nu am avut răbdare să mă ocup ca la carte, mi-era mai uşor să le tai.
Între timp m-am calmat, m-am uitat cu invidie la cuticulele verişoarei mele, Ruxi, am întrebat-o diverse, am citit pe net şi m-am decis să fac ce trebuie. Nu-ţi explic tot procesul de îngrijire, îl găseşti la ea pe blog. Îţi spun doar că eu am combinat într-un recipient cu pensulă (din acelea pe care le cumperi goale de la Sephora) 3 părţi ulei de nucă de cocos şi o parte ulei extra virgin de măsline şi aplic combinaţia asta pe cuticule, masând bine de tot ca să intre în piele.

Efecte: cuticulele sunt foarte bine hidratate şi arată frumos, aliniate pe unghie.
Frecvenţă: cât de des posibil; am sticluţa respectivă pe birou şi folosesc uleiul ori de câte ori mâinile mele iau o pauză de la tastat. Dacă nu se întâmplă asta pe parcursul zilei, nu uit să îmi hidratez cuticulele seara când mă duc la culcare.

La momentul fotografiei cuticulele nu au primit alt tratament decât hidratarea descrisă mai sus vreme de 10 zile.

3. Pentru hidratarea pielii şi a tenului.
Viaţa în Thailanda are, printre altele următorul avantaj: apa este mult mai puţin dură decât în România şi pielea se deshidratează mai greu. Nu ies niciodată de la duş cu senzaţia de piele care mă strânge. Chiar şi aşa, folosesc cel puţin odată la 3 zile cremă hidratantă. Ulei de nucă de cocos folosesc mai rar, în special la masaj.
Pe faţă aplic numai o picătură, frecată mai întâi în palme ca să se încălzească un pic. Mă masez uşor pe toată faţa, exact cum aş face cu orice altă cremă. Folosesc această formulă exclusiv seara, înainte de culcare.

Efecte: piele şi ten extrem de hidtratate, fine ca funduleţul de bebeluş. Din nou zic, sunt persoane care susţin (pe internet) că au observat efecte miraculoase, cum ar fi diminuarea ridurilor, după folosirea îndelungată a uleiului de nucă de cocos în loc de cremă. Nu bag mâna în foc pentru asta. Din fericire nici nu am riduri ca să văd un aşa rezultat :-).
Frecvenţă: pe faţă minimum odată la două zile. Pe corp, odată la două săptămâni.

4. Pentru un bronz mai frumos şi mai rezistent
Punctul ăsta deja este istorie. Odată cu mutarea de la mare la munte, eu şi bronzul ne întâlnim mai rar. Îţi spun ce făceam "pe vremuri": mă ungeam cu ulei de nucă de cocos din cap şi până la tălpi şi stăteam la soare o oră. Niciodată între 11.30 şi 15.30! După două zile eram neagră ca un tuci.

Efecte: te bronzezi mai repede şi mai uniform, culoarea rămâne mai mult timp pe piele.
Frecvenţă: depinde de tipul de piele; nu recomand procedeul celor albi, nevăzuţi de soare un an întreg. Odată ce pielea prinde un pic de culoare, însă, poţi folosi uleiul odată pe zi.

Notă finală: eu folosesc Virgin Coconut Oil (VCO), care se găseşte în Thailanda în orice farmacie sau magazin de produse cosmetice. În România îl poţi cumpăra online de la Organik.ro.

Cea mai bună pâine - povestea

2011-09-18T17:35:00.001+03:00

Nu pot spune povestea. Nu spumos şi interesant cum te aştepţi să o auzi. Nu are nicio picanterie, nicio glumă, nimic spectaculos. Nu ar vinde nicio pâine povestea mea.

E o poveste simplă, pe care o port în suflet. Pâinea asta a ieşit caldă şi blândă pentru că nu am făcut-o singură şi pentru că am folosit un ingredient preţios: dragostea.

Pe lângă dragoste, e important să mai foloseşti următoarele, dacă te hotărăşti să încerci şi tu:

1 kilogram de făină albă
100 ml de iaurt
20g de drojdie uscată
250ml apă călduţă
2 linguri de miere
1 linguriţă de sare
ulei

Drojdia e bine să o stingi în două linguri de apă caldă înainte de a o amesteca cu restul ingredientelor.
Păstrează uleiul pentru final.

Înafară de aceste două reguli, nu am nicio alta pe care să ţi-o impun. Pui toate ingredientele la grămadă pe blatul de lucru şi le amesteci în ce ordine ţi-e mai la îndemână. Când ţi se pare că-s toate integrate o să te descurajezi pentru că ai de-a face cu un pietroi fără vlagă, care nu se lasă uşor manevrat la frământare, chinuindu-ţi mâinile şi braţele, făcându-te să te întrebi nervoasă de ce ai renunţat la exerciţiile cu gantere.

Atunci, însă, intervine uleiul şi dragostea. Pe primul îl torni câte puţin în palma iubitului care-ţi dă o mână de ajutor. Iubirea, ai grijă, nu se vede cu ochiul liber. O să o simţi, însă, cum se scurge din ochii tăi şi din braţele lui puternice direct în aluatul care va primi cu bucurie şi va ceda pas cu pas. Se va transforma într-o formă moale şi prietenoasă, uitând cu desăvârşire că numai cu câteva minute în urmă se încăpăţâna adolescentin în faţa transformării.

Ăsta-i secretul: frământat prelung, cu răbdare şi dragoste. Apoi încă puţină răbdare te va ajuta să laşi aluatul să se odihnească într-un vas acoperit cu un şervet. Nu există măsură standard pentru timpul necesar acestui pas, poate fi jumătate de oră sau o oră, în funcţie de cât este de cald la tine în bucătărie. Când vezi că aluatul şi-a dublat volumul, îl iei încă o dată la mângâiat şi-l separi mai apoi în două bucăţi egale. Le dai formă, rotundă sau lunguiaţă, şi le pui în vasele în care vor merge la cuptor. Le mai acorzi un picuţ de timp, că vor în continuare să crească. Se fac mari, mai să dea pe deasupra tăvilor, semn că-s pregătite. Le bagi la cuptor şi le laşi acolo aproximativ 1 oră sau până când le vezi rumene, frumoase şi mai să crape de mândrie. Le scoţi cu grijă şi le laşi să se răcească înainte de a te bucura de dragostea transformată în pâine.

Note:

Cuptorul trebuie setat la 180 de grade. Dacă vrei să îţi iasă coaja crocantă, încinge-l bine înainte să bagi tăvile (regula este aşa: cu cât cuptorul este mai încins, cu atât mai crocantă va ieşi coaja pâinii)
Lasă pâinea să se răcească, măcar un pic. Dacă o tai imediat ce ai scos-o din cuptor miezul se va înmuia la contactul cu lama cuţitului,luând aspect şi gust de cocă necoaptă.
Dacă vrei să pui seminţe pe deasupra, unge aluatul cu ulei sau cu un ou bătut bine, apoi presară seminţele pe toată suprafaţa - oricare dintre cele două lichide ajută seminţele să se lipească de cocă.

Cea mai bună pâine - preview

2011-09-16T18:21:00.000+03:00

Povestea vine mâine, că acum am în faţă un pahar de vin din ananas şi passion fruit şi-s moartă de curioasă ce gust are.

Cum am omis eu ciulamaua de pui cu ciuperci şi smântână?

2011-09-15T21:40:00.002+03:00

Au trecut trei săptămâni de când am gătit ciulama de pui cu ciuperci şi smântână. Am mâncat-o pe toată (şi chiar nu era puţină) la o singură masă. Ne-am lins şi degetele, fără glumă. Am pozat-o, am descărcat pozele, le-am pus bine. Aşa de bine că am uitat de ele. Şi de ciulama. Şi de promisiunea de a face curând încă una la fel.

Poza nu mi-a ieşit grozav şi este singura - cred că la momentul respectiv pofta a luat-o cu mult înaintea blogging-ului, nemaipăsându-mi că trebuie să dau mai departe informaţia.

Hai să-ţi zic de ce ai nevoie pentru ciulamaua perfectă:

2 bucăţi de piept de pui (dezosat, tăiat cubuleţe)
200g de ciuperci (curăţate/spălate şi tăiate felii)
1 ceapă (tocată mărunt)
300g smântână
3 linguri de făină
ulei
sare, piper
apă
ulei

Pas cu pas, ce ai de făcut:

1. Într-o oală mai măricică pui ceapa la călit, la foc mediu, cu 2 linguri de ulei.

2. Adaugi bucăţile de piept de pui şi ciupercile atunci când ceapa a devenit aurie şi transparentă. Le căleşti pe toate vreme de 8-10 minute.

3. Într-un alt vas, pe foc mic de tot, freaci 3 linguri de ulei cu cele 3 linguri de făină până când cele două ingrediente devin unul. Adaugi treptat şi alternativ smântână şi apă. Nu uiţi să amesteci mereu. Când ai terminat cu smântâna şi îţi place consistenţa, se cheamă că ai ciulamaua gata. Consistenţa o reglezi tu după preferinţe - mai groasă, mai subţire. Te-ai prins.

4. Răstorni ciulamaua în vasul în care ai ceapă + pui + ciuperci. Laşi pe foc (mic de tot şi ăsta) 20 - 30 de minute. Nu uita nici la etapa asta să amesteci cât mai des, ca să nu se lipească ciulamaua de fundul crătiţii.

De aici încolo te descurci singur(ă). Pot doar să zic că merge bine cu nişte pătrunjel tocat mărunt (ce bine ar fi mers şi în poze, aud drăcuşorul de pe umărul stâng).

Suc natural de fructe exotice

2011-09-13T12:09:00.000+03:00

Sănătate la pahar:

Mango: vitamine (A, B, C, E), potasiu, fibre şi amino acizi.

Dragon fruit: vinamina C, calciu, fosfor.

Passion fruit: vitamina C, potasiu, fibre, beta caroten.

De două săptămâni beau minimum un astfel de suc pe zi. Combinaţiile variază, mai scot dragon fruit dar adaug banană sau folosesc papaya în loc de mango. Orice aş pune în blender, însă, sucul iese bun de tot şi la fiecare pahar pe care-l beau îmi pun aceeaşi întrebare: de ce mi-a luat 1 an de zile ca să descopăr ceva atât de simplu?

Suflet pentru Hrană Dinner Party în Chiang Mai

2011-09-12T17:06:00.000+03:00

Îmi place mie să-i zic Dinner Party. A fost, mai degrabă, o adunare informală şi oarecum spontană - două cupluri de români aterizate în aceeaşi săptămână la Chiang Mai se cereau a fi măcar un picuţ sărbătorite.

S-a cântat la chitară. Ba nu, la două chitare - în 80% din cazuri, Bobby şi Brăduţ au reuşit să se coordoneze. E un procent bun având în vedere că unul e profesionist, iar celălalt a pus prima oară mâna pe chitară acum 8 luni.

S-au degustat şi bunătăţile mele, într-o măsură mai mică, pentru că invitaţii luaseră cina înainte de a ajunge la noi. Greşeala mea că nu am bătut mai mult toba despre ce bine gătesc şi cât de plină va fi masa.

La categoria uşor şi sănătos am avut salată. Cumva orientală, dar nu chiar. Cartofi şi ouă fierte, în rest legume crude: morcovi, ardei, roşii, conopidă, ceapă, măsline verzi. Adaugi peste toate astea sare după gust, puţin ulei de măsline (de seminţe de struguri în cazul meu - abia l-am cumpărat, este foarte bun) şi amesteci bine.

La categoria mai răruţ, că-i mai greuţ: ciuperci cu smântână şi usturoi. Fierbi ciupercile, le arunci în blender împreună cu doi căţei de usturoi tocaţi mărunt, o lingură de smântână şi una de ulei măsline/struguri. Dai drumul la blender la viteză maximă şi într-un minut ai gata această gustărică magică.

În aceeaşi categorie a intrat şi salata de vinete. Cu ceapă tocată, neapărat. Bun, "ca acasă" mi-a spus Gabi, care locuieşte de 3 ani la Bruxelles şi nu are prea des ocazia să se înfrupte cu aşa delicatesă.

Muffinele, ah, muffinele! Nimic de comentat aici, că ţi-o fi ajuns de câte ori am scris despre ele. De data asta am făcut două tăvi, să fie, cu banane şi cu ciocolată (cacao şi fulgi de ciocolată albă, de fapt).

Reţeta de brioşe

2011-09-09T16:42:00.001+03:00

M-am tot lăudat cu ele, am dat sfaturi de cum e cel mai bine să prepari aluatul. Aseară, însă, mi-am dat seama că eu nu am pus reţeta, "for dummies" style. Repar greşeala chiar acum.

Ingrediente: 3 sau 4 ouă (depinde foarte mult de cât sunt de mari - în Thailanda se găsesc ouă pe mărimi şi cumpăr de obicei large, aşa că folosesc numai 3), 250g de făină, 100 g zahăr, jumătate de pachet de unt, 150ml lapte, 1 pliculeţ de praf de copt.

Cum să le amesteci ştii de aici. Dacă vrei să le faci negrese, pune 50g de cacao şi taie 50g de făină din cantitatea menţionată mai sus. În rest, libertate maximă de ce fructe sau arome să adaugi.

Accident în bucătărie. Martorii au scăpat nevătămaţi.

2011-09-09T16:17:00.001+03:00

Am pus vinetele la copt. După zece minute am sărit de pe scaun de spaimă. POC! a făcut una dintre ele. Atât de puternică a fost explozia că a deschis şi uşa cuptorului.

Morală: ascultă-ţi mama când îţi spune să înţepi vinetele înainte de a le băga la cuptor pentru a le coace.

Bilanţ final: 50% din cantitatea de vinete decedată (nu aveam decât două, da), douăzeci de minute de frecat intens cuptorul. Efectul colateral al ultimei acţiuni fiind şi o manichiură nouă.

Cât costă să faci piaţa în Thailanda?

2011-09-08T14:34:00.001+03:00

Poţi citi pe Tedoo.ro un post scurt şi la obiect care răspunde acestei întrebări.

Salată indoneziană cu ananas şi castravete

2011-09-02T22:39:00.000+03:00

Pe indonezience, când a fost să împartă calităţi, Dumnezeu le-a nimerit cu darul blândeţii. Toate femeile pe care le-am cunoscut în Sumatra respiră blândeţe şi gingăşie chiar şi atunci când îşi afurisesc bărbaţii că nu au cumpărat ulei de la chioşcul de peste drum.
Gy, de exemplu, ne-a fost gazdă vreme de 3 zile în iulie când am poposit la Berastagi şi nu am văzut-o nicio clipă altfel decât calmă, pregătită să ne facă pe plac nouă europenilor mofturoşi. Nicio urmă de frustrare sau de iritare ca răspuns la prea multele noastre întrebări. Ca şi cum asta i-ar fi fost menirea: să ne ofere tot ceea ce ne dorim şi un zâmbet în plus.

Masa din bucătăria lui Gy a suportat în fiecare seară cu stoicism poverile de chicken satay, rendang, salate aromate şi fructe proaspete. Şi noi, ce să zic, nu ne puteam lăsa mai prejos. Gy gătea ca o zeiţă, iar noi înfulecam ca ultimii pământeni.

Dacă pentru satay e nevoie de grătar, pe care l-am abandonat pe insulă şi pentru rendang trebuie răbdare şi timp, care nu-mi prisosesc momentan, salata cu ananas şi castraveţi a rămas singura pe lista de "să fac şi eu să văd dacă iese cât de cât la fel".

Ruşine mie că am uitat să o întreb pe Gy care este numele în Karo Batak (dialectul vorbit în zona Berastagi din Sumatra, Indonezia). O să repar greşeală şi o să revin. Până atunci, iată reţeta pentru cea mai aromată salată pe care am mâncat-o vreodată:

Ingrediente: ananas, castravete, ceapa verde, chilli uscat, ulei vegetal (măsline, canola, susan sau orice ai la îndemână), zeamă de lămâie şi sare.

Mod de preparare: cureţi castravetele de coajă şi-l tai cubuleţe; la fel procedezi şi cu ananasul. Speli ceapa verde şi o tai bucăţele mici de maximum 1 cm lungime. Combini cele trei ingrediente într-un bol şi adaugi un vârf de sare, unul de chilli şi zeama de la o lămâie.

Salata reuşeşte prin aroma dată de ananas şi prospeţimea castravetelui să echilibreze balanţa foarte bine dacă însoţeşte mâncărurile grele, cu sosuri sau pe cele foarte picante.

Avem di tăti

2011-09-01T13:43:00.000+03:00

Doar o bucăţică mică din taraba doamnei de la care cumpăr legume.

Prăjitură cu papaya

2011-08-31T16:17:00.001+03:00

Nu mâncasem niciodată papaya până sâmbăta trecută. Ştiam cum arată, îmi plăcea mult culoarea portocalie, însă nu aveam idee cât de gustoasă este. M-am ferit mereu să cumpăr pentru că nu eram sigură cum trebuie să verific fructul că e proaspăt şi copt bine.

Norocul meu că sâmbătă am fost la piaţă cu cealaltă Elena, care stă de 11 ani în Thailanda, deci e expertă deja în fructe şi legume exotice. Ce mi-a explicat ea: că papaya trebuie să fie puţin moale când apeşi cu degetul pe coajă, iar la capătul unde a avut codiţă trebuie să fie încă verde.

Şi uite aşa am îndrăznit, am cumpărat, am mâncat. A urcat rapid în topul preferatelor, e moale şi dulce şi parfumată. Parfumul parcă se intensifică atunci când foloseşti fructul la prăjituri, cum am făcut eu.

Ştiu că cineva aşteaptă reţeta, aşa că nu o mai lungesc. Compoziţia de cocă a fost cea de la prăjitura cu vişine: 6 ouă, 6 linguri de unt topit, 6 linguri cu vârf de făină, 6 linguri rase de zahăr brun. Plus 1 pliculeţ de praf de copt.

Am bătut (oarecum spus, dat fiind că nu am mixer) albuşurile cu zahărul până acesta s-a topit. Peste ele am turnat gălbenuşurile bătute şi ele un pic şi apoi toate celelalte ingrediente, amestecând până compoziţia a fost uniformă.

Aluatul aşa preparat a luat drumul tăvii (rotundă, cu fund detaşabil) şi a fost împănat cu bucăţele de papaya rostogolite prin făină. Poţi renunţa la făină, papaya e mult prea grea ca să funcţioneze trucul. S-a dus toată la fund.

Aşa că atunci când a fost gata (20 de minute la 180 de grade) am făcut nişte giumbuşlucuri şi am reuşit 1) să scot prăjitura din tava fierbinte şi 2) să o întorc cu fundul în sus. Bucăţelele de papaya s-au ridicat, aşadar, la suprafaţă.

Am turnat glazură de ciocolată pe deasupra. Din belşug! A dat pe lângă, motiv pentru care mi-am tot lins degetele. A intrat şi în aluat, făcând prăjitura şi mai yummie.

Nu te aştepta să semene cu prăjitura cu vişine. Asta cu e mai parfumată, cum ziceam, şi cu un gust foarte intens - mai mult ca sigur de la glazură, aproape ca un tort.

Cum transformi o salată obişnuită într-una "asian"

2011-08-28T15:04:00.000+03:00

Ai castraveţi, roşii, ardei şi ceapă. Dar parcă te-ai plictisit de eterna salată de vară şi ţi-e poftă de ceva exotic. Hai să-ţi vând un pont: nu-ţi mai trebuie decât glass noodles şi sos de peşte ca să te plimbi prin Asia cu gustul şi cu gândul.

O reţetă detaliată de asian salad a la Elena ar conţine următoarele ingrediente: 4 roşii mari, 1 castravete, 1 ardei mai micuţ, glass noodles (un sfert dintr-o pungă - a mea nu ştiu câte grame avea, era de mărimea unui dreptunghi 10x20cm), câteva fire de coriandru rupte în bucăţi mici (opţional, poţi folosi pătrunjel în loc), ulei de măsline (opţional şi el) şi sos de peşte.

Pui la fiert apă şi când e aproape să dea în clocol, iei vasul de pe foc. Aşezi noodles în vas şi-i laşi acolo 5 minute. Îi scoţi şi-i scurgi bine de apă într-o strecurătoare - 10 minute sunt suficiente, ca să se şi răcească bine.

Pregăteşti legumele ca pentru salata clasică de care te-ai plictisit. Ai salata, ai noodles, n-ai de ales decât să le combini. Nu pui sare, doar sos de peşte. Dacă simţi nevoia, poţi adăuga o lingură de ulei de măsline. Amesteci totul bine şi gata, ai evadat.

Tip 1: nu te repezi să torni sos de peşte cu sticla. Foloseşte o linguriţă şi adaugă câte puţin, gustând tot timpul ca să îţi dai seama când să te opreşti.

Tip 2: conform fotografiei de mai sus, glass noodle salad merge foarte bine ca garnitură la un muşchiuleţ de porc la cuptor, pe care-l pregăteşti simplu de tot doar cu o lămâie stoarsă peste el, sare, piper şi o lingură de ulei de măsline.

Confirmare: într-adevăr, glass noodles nu se fierb!

Citit, mirat, dat mai departe

2011-08-25T11:09:00.000+03:00

1. Întrebarea pe care şi-o pun mulţi este dacă avocado este fruct sau legumă. Este fruct. Se îndoieşte cineva, însă, că roşia este o legumă? Bănuiala mea e că mai nimeni. Ei bine, este fruct şi ea, roşia.

2. Banana nu este, aşa cum s-ar putea crede, cel mai popular fruct din lume. Ea ocupă doar locul 2, după sus menţionata roşie. Dacă vrei informaţii detaliate despre cum cresc bananele, modalităţi de consum, beneficii medicale şi altele, intră pe www.banana.com.

Foto: Wiki Media Commons

3. Culoarea coajei de ou nu are nicio legătură cu prospeţimea şi calitatea. Ouăle albe vin de la găinile cu pene albe (inclusiv cele de lângă urechi), iar cele maronii de la găinile cu pene roşii/castanii. Acestea din urmă mănâncă mai mult, de aceea şi ouăle care au coaja maronie sunt mai scumpe.

Când mai găsesc îţi mai zic aici sau pe pagina de Facebook.

Mâncare sănătoasă: peşte şi legume la abur

2011-08-25T06:38:00.004+03:00

De la Chef Tummy, proful de cooking thailandez, am aflat despre steamer. Îl foloseam tot timpul pe insulă ca să pregătesc peşte, însă de când m-am mutat în Chiang Mai l-am neglijat în favoarea mult doritului şi regăsitului cuptor. Şi peştele a decăzut din drepturi, luându-i locul pentru o vreme (cam lungă) muşchiuleţul de porc.

Am revenit pe calea cea bună, ieri l-am scos din dulap şi după ce l-am şters de praf, l-am pus la treabă: red snapper cu morcovi şi conopidă. Simplu, sănătos şi extrem de gustos.

Pătrunjel, coriandru şi usturoi în burtică pentru arome fine.

Aproape că mi-a fost milă de el ce cuminte stătea. Nu că aş fi preferat să mişte.

Ce m-a învăţat profu' despre peşte:

- ca să fiu sigură că e proaspăt, trebuie să îi verific ochii - să fie limpezi, nici urmă de abureală - şi branhiile - să fie roşii sângerii, niciodată negre, gri, violet.

- să pun plantele aromate în burtă, cum vezi mai sus, pentru că aşa se distribuie cel mai bine mirosul şi gustul.

- să îl gătesc cu tot cu aripioare pentru că ele sunt cel mai bun indicator că peştele e gata - momentul X se identifică prin smulgerea aripioarei: se desprinde imediat, e vremea să stingi focul; nu se lasă uşor dusă de lângă stăpân, mai laşi câteva minute la abur.

Micuţul din imagini a fost servit cu cel mai bun mujdei pe care l-am făcut vreodată - usturoi frecat bine cu ulei de măsline şi sare, amestecat apoi cu smântână groasă şi pătrunjel tocat mărunt.

Mai sănătos de atât ar fi fost să ronţăi legumele crude, da' ce sunt eu, iepure?

Super, mega sănătos

2011-08-24T20:13:00.001+03:00

Mâine povestesc ce şi cum se prepară.

Brioşe cu ciocolată şi cereale

2011-08-23T09:32:00.001+03:00

- Ce-mi dai bun?

- Nimic.

- Nu avem nimic dulce în casă???

- Nu.

- Poate mai faci şi tu o prăjitură, ceva...

Ultima propoziţie era însoţită de atâta speranţă că nu m-am putut abţine şi iar m-am apucat de gătit la 8.30 seara. Brioşele urmau să fie simple, doar cu bobiţe de ciocolată. Surpriză, însă, nu mai aveam suficientă făină - am uitat că 1kg s-a dus dintr-un foc la pâinile cele rotunde şi umflate. Parcă era prea de tot să pun făină integrală.

Ce mă fac, ce mă fac? Mă fac inventatoare de reţete, că aşa se pare că-mi stă bine (aş vrea când mi se va picta portretul, pentru a rămâne mărturie generaţiilor viitoare, să fiu surprinsă într-unul dintre momentele astea de iluminare, eu pocnindu-mă peste frunte sau eu cu degetul indicând un bec din acelea stupide care-ţi spun că personajul a fost lovit de inspiraţie). N-am făină, dar tocmai ce am cumpărat cereale pentru micul dejun şi mi-aduc aminte că Raluca mi-a povestit cum le foloseşte ea la nişte prăjituri. Deci se poate, hai să-i dăm înainte.

Şi i-am dat bine mersi şi au ieşit "cele mai bune mufine pe care le-ai făcut vreodată" după cum au răsunat laudele prin casă.

Ingrediente pentru brioşe: 200g făină, 100g fulgi de ovăz, 100g zahăr, 3 ouă, 120 ml lapte, 1/3 pachet de unt, 1 măr, o lingură praf de copt, 1 lingură bicarbonat de sodiu, 3 linguri boabe de ciocolată neagră..

Ce-am făcut cu ele? Am urmat toate regulile despre care ţi-am povestit aici ca să obţin aluatul şi le-am copt 20 de minute la 180 de grade.

Ingrediente pentru glazură: 50g unt, 100g boabe de ciocolată.

Ce-am făcut cu ele? Le-am topit împreună întru-un castron la bain-marie (nu-mi vine a crede că folosesc acest cuvânt!).

Cea mai uşoară metodă de a glazura brioşele: după ce s-au răcit, iei câte una şi o mozoleşti cu partea superioară în glazură. Nu apeşi prea mult, doar o învărţi bine prin ciocolată şi o ridici brusc - ai şanse să se formeze şi un moţ sexy.

Tip: păstrează brioşele glazurate în frigider. Valabil numai în cazurile în care mai rămâne vreuna peste noapte.

O invenţie fără nume

2011-08-22T08:34:00.001+03:00

De data asta am comis-o atât de grav încât nici nume nu am pentru ce am gătit. Cui îi vine vreo idee în acest sens, să îmi lase un comentariu :-).

Aveam o legătură imensă de ceapă verde care în două zile ar fi expirat. Era păcat de ea, aşa că am spălat-o bine şi am tăiat-o bucăţele. Dar ce să faci numai cu ceapă verde? Mai nimic. Ah, uite că am şi doi morcovi imenşi, nu mai rezistă nici ei mult, hai să îi sacrificăm. Curăţaţi, spălaţi, tăiaţi beţişoare. Dar ce bine arată usturoiul ăsta, abia l-am cumpărat, trebuie să văd ce gust are.

Încheiat fiind procesul de pregătire a legumelor, am făcut ochii mari, am căscat gura (oarecum tâmp, trebuie să recunosc) şi m-am întrebat preţ de cinci minute ce fac cu ele, cum le leg să iasă ceva comestibil. Am băgat nasul în congelator şi am descoperit carnea de porc - nu-mi aduc aminte să fi văzut în România aşa ceva, dar thailandezii vând peste tot astfel de carne tăiată felii inimaginabil de subţiri, aproape că vezi prin ele.

Le-am dezgheţat şi le-am aliniat pe tocător să le muştruluiesc bine cu sare şi piper.

Apoi am învelit fiecare beţişor de morcov cu câte o felie de carne de porc şi le-am aranjat cât m-am priceput de frumos în tavă, unde pregătisem o salteluţă de ceapă verde şi usturoi. Am stropit totul cu ulei de măsline, am adăugat şi puţină apă. "Chestiile" au stat la cuptor 40 de minute (180 de grade, căldură şi de sus şi de jos).

Le-am servit mânjite cu smântână. Ce gust are? Puţin aspru de la carne, dulce de la morcov, acrişor de la smântână - o combinaţie echilibrată, zic eu. Cine a mâncat cu mine a zis: "Ce e asta?", "Excelent?", "Ai inventat tu sau ai găsit reţeta undeva?", "Excelent".

Late edit. S-a găsit nume pentru "chestii", se vor numi de acum înainte porcovi cu smântână.

A fost o zi bună

2011-08-17T18:16:00.001+03:00

M-am trezit devreme (comparativ cu orele 12 la care m-am dat jos din pat în ultimele zile cât am fost răcită) şi am frământat pâine. Am descoperit reţeta perfectă, ghici unde! La mine pe blog, am folosit-o acum doi ani o singură dată ca să fac pâinici mici, mici. Acum mi-au ieşit două pâini maaari, rotunde şi pufoase.

Apoi am pregătit pentru prânz file de porc cu sos de ciuperci si piper. Carnea am pus-o în tavă, la cuptor, doar cu sare, ulei de măsline şi puţină apă (30 de minute la 180 de grade). Sosul mi-a luat ceva mai mult timp. Sinceră să fiu, nu ştiam ce fac, ştiam doar ce vreau să iasă. Am curăţat 5 căţei mari de usuroi şi i-am tocat mărunt. La fel am procedat cu o ceapă mică. Le-am pus la călit în tigaie (o lingură de ulei e suficient) şi când s-a înmuiat ceapa am adăugat ciupercile - spălate şi tăiate cubuleţe. Au stat toate pe foc 10 minute până le-am răcorit cu lapte şi le-am tapetat cu făină. Vorba vine tapetat. Am turnat lapte, apoi am pus o lingură de făină. Am amestecat. De trei ori am repetat procesul ăsta până mi s-a părut că e suficient. Apoi nu am mai făcut nimic, doar am supravegheat şi sosul a scăzut. Nu mă întreba cât. Cât am considerat eu că e bine. La final am adăugat sarea şi piperul şi puţin chilli uscat.

Ca să echilibrez situaţia usturătoare am asortat şi o salată de castraveţi foarte uşoară şi răcoroasă. Am prins-o din zbor de la Mitinita şi am adaptat-o după bunul obicei (nu-mi place oţetul, de exemplu, aşa că-l înlocuiesc ori de câte ori e posibil). Mie mi se pare că seamănă cu tzatziki, dar ce ştiu eu, că ultima oară am fost în Grecia acum opt ani. Am tăiat, deci, un castravete în felii subţiri, l-am sărat şi l-am lăsat la deshidratat 30 de minute pe un prosop de hârtie. Trei fire de ceapă verde au fost măcelărite, la fel şi o mânuţă de fire de mărar proaspăt. Am amestecat toate ingredientele cu trei linguri de smântână şi le-am stropit cu zeamă de limetă.

Acum că Brăduţ cântă la chitară mi se pare momentul perfect să încerc biscuiţii Deliei. Am banană, am mere, am făină, am ouă, am chef. Presimt că va fi o seară bună.

Wish list

2011-08-16T13:36:00.000+03:00

Să-i scriu Moşului din timp, zic.

Banana bread - first shot, first success

2011-08-16T12:37:00.004+03:00

Cum spui banana bread pe româneşte? Pâine cu banane? Chec cu banane? No idea. A mea este pe limba lui Shakespeare banana bread with chocolate chips. Sună bine, arată excepţional şi dacă urmăreşti instrucţiunile pas cu pas îţi iese şi ţie la fel, la fel.

1. Trebuie să încingi cuptorul la 200 de grade Celsius.
2. Iei o tavă de chec şi o ungi bine pe interior cu unt - peste tot, până sus pe margini.
3. Măsori ingredientele şi le ţii la îndemână pe masă:

220 grame de făină
110 grame zahăr
1/2 linguriţă de bicarbonat de sodiu
1/2 linguriţă de praf de copt
1/4 linguriţă de sare
3 banane foarte, foarte coapte pisate precum cartofii pentru piure
1 linguriţă de suc de lime sau lămâie
120 grame de unt
1 lingură de lapte sau lapte bătut
2 ouă - le baţi numai puţin de tot
fulgi de ciocolată - eu nu-i cântăresc niciodată, pun la ochi; de dragul preciziei să zicem în cazul de faţă 2 linguri

4. Amesteci într-un castron făina, sarea, bicarbonatul de sodiu şi praful de copt. Pui deoparte.
5. Într-un alt recipient amesteci bananele strivite cu laptele şi sucul de lime. Pui deoparte.
6. Foloseşti un al treilea bol pentru a bate untul cu zahărul până obţii o pastă omogenă, foarte deschisă la culoare. Zahărul nu este încă topit în stadiul ăsta dar nu-ţi face griji de el.
7. Pui cele două ouă şi amesteci până sunt integrate perfect în peisaj.
8. În acest al treilea bol, unde ai amestecat untul cu zahărul şi ouăle, începi să adaugi alternativ făina şi piureul de banane. O treime din făină şi amesteci. O treime de piure si amesteci. Tot aşa până ai integrat conţinutul tuturor bolurilor.
9. Arunci şi fulgii de ciocolată şi îi învârţi bine ca să-şi găsească locul perfect în compoziţie.
10. Răstorni aluatul în tavă, îl distribui uniform pe toată lungimea ei.
11. Bagi la cuptor pentru 50 de minute - setează temperatura la 180 de grade Celsius!
12. Când a expirat timpul, faci testul cu scobitoarea (sau cu un cuţit) - iese curată înseamnă că scoţi tava din cuptor, nu iese curată o mai laşi câteva minute.
13. Laşi pâinea/checul să se răcească înainte să îl tai. Mie ăsta mi se pare cel mai dificil moment. Aseară am jurat în gând că nu mă ating de el vreme de o oră şi în secunda următoare i-am desprins un colţişor. Pe care l-am mâncat.

Vinete regale

2011-08-11T13:27:00.000+03:00

Am găsit vinetele perfecte: aproape negre la culoare, durdulii, produse local şi ieftine. Puteţi citi aici unde şi de ce.

Ce nu trebuie să lipsească din bucătărie

2011-08-09T19:06:00.000+03:00

Mâncare thailandeză: Phak Bung Fie Daeng

2011-08-09T17:57:00.002+03:00

Te-am băgat în ceaţă? Te scot imediat. Phak Bung Fie Daeng înseamnă ad litteram Apă, Gloria Dimineţii, Foc Roşu. Nici acum nu e clar. Ce vină am eu că thailandeza e aşa de complicată?

Phak Bung Fie Daeng este o garnitură thailandeză - spanac de apă chinezesc (morning glory) prăjit cu usturoi. Eu am învăţat să o gătesc după o reţetă tradiţională la lecţia de cooking cu Chef Tummy. Pentru iubitorii de spanac este heaven; pentru cine îl detestă dar ştie că-i sănătos (aşa ca mine) este varianta cea mai suportabilă.

Ca să faci două porţii ai nevoie de: o legătură de spanac morning glory, 2 căţei mari de usturoi, 3-6 ardei chilli roşii, 3 linguri de supă limpede de pui sau vită (poţi înlocui cu apă), 1 lingură de sos de yellow beans, 1 lingură de sos de stridii.

Acum că le ai pe toate, hai să îţi zic ce faci cu ele:

1. Spanacul - tai capătul cu rădăcinile, cam zece centrimetri. Îl speli şi-l rupi în bucăţi de aproximativ cinci centimetri lungime. Nu e nevoie să îl scurgi de apă.

2. Usturoiul - thailandezii nu curăţă coaja pentru că are foarte multă aromă. E alegerea ta dacă arunci coaja sau o păstrezi, cert este că trebuie să îl toci mărunt.

3. Ardeii chilli. Am zis 3-6 pentru că depinde de cât de spicy îţi place mâncarea. Te sfătuiesc să încerci cu trei şi să-i cureţi de seminţe. Taie-i fâşii pe lungime, nu-i toca.

4. Amestecă supa/apa cu sosurile într-un castronaş până se omogenizează.

5. Pune wok-ul pe aragaz, la foc tare. Lasă-l să se încingă 30 de secunde, pune o lingură de ulei. Când vezi că începe să iasă puţin fum (adică peste 10 secunde maxim) adaugă usturoiul şi ardeii şi prăjeşte-i până când primul prinde culoare.

6. E vremea să pui spanacul în wok, împreună cu sosul. Întoarce pe o parte şi pe alta ca să se îmbibe bine. Când spanacul a ajuns la jumătate din volumul iniţial înseamnă că e gata.

7. Se serveşte călduţ împreună cu felul principal (îmi imaginez o friptură de vită, dar nu am încercat niciodată combinaţia) sau de sine stătător (pentru iubitorii ăia pe care eu nu-i înţeleg).

De ştiut:

- poţi să înlocuieşti morning glory cu baby spinach

- nu am zis chilli roşu la întâmplare - e mai uşor de identificat printre frunzele de spanac, în caz că ai exagerat la cantitate şi vrei să mai dai deoparte din ei.

De ce e bună sarea?

2011-08-08T14:54:00.000+03:00

1. Poţi ţine furnicile departe de locurile în care nu îţi doreşti să ajungă (ele, furnicile). Presară o dâră de sare în jurul "fructului interzis" şi o să vezi că nu mai îndrăznesc să păcătuiască.

2. Te scapă pe tine şi pe animalul tău preferat de purici. Spală-i cuşca şi clăteşte aşternuturile cu soluţie salină. Dacă vrei să îndepărtezi puricii de pe covoare, de exemplu, toarnă sare pe ele şi lasă să-şi facă efectul 12 ore. Apoi aspiră bine.

3. Dacă înmoi nucile vreme de 2 ore în apă sărată îţi va fi mai uşor să le spargi şi să scoţi miezul din ele.

4. Când faci grătar şi cărbunii iau foc poftind la hălcile tale de carne, aruncă o mână de sare şi se calmează imediat. De obicei faci asta cu apă sau bere, ştiu. Diferenţa este că sarea nu-ţi răceşte cărbunii, sâc.

5. Îţi va fi mai uşor să îndepărtezi solzii dacă laşi peştele să se odihnească în soluţie salină măcar jumătate de oră înainte să-l căsăpeşti.

6. Pune puţină sare în apa în care fierbi ouă - în caz că vreunul crapă de nervi ţine totul în el, nu dă pe-afară.

7. Iarba care-ţi apare printre dalele de piatră din curte o să moară dacă o pişti cu sare.

8. Poţi curăţa fierul de călcat cu sare - o pui pe o cârpă umedă şi freci talpa până străluceşte ca nouă.

9. Câteva firicele de sare adăugate la cafea şi ceai potenţează aroma la maxim.

10. Îţi face pielea mai frumoasă! Amestecă în proporţii egale sare şi miere (să zicem 4 linguri din fiecare) şi obţii o pastă numai bună de scrubbing. Poţi să o foloseşti as it is (recomandabil pentru faţă) sau să tai o lămâie în două şi să faci scrubbing pe întregul corp cu respectivele jumătăţi de lămâie.

Sursă foto aici.

Update la brânzica de vaci

2011-08-04T18:10:00.000+03:00

Dacă eşti prea leneş sau nerăbdător, am aflat şi am testat o metodă mai rapidă decât asta de a face brânzică de vaci acasă.
Pui laptele pe foc şi când începe să fiarbă storci în el sucul de la o lămâie (jumătate de lămâie dacă foloseşti ca bază puţin lapte). Merge cu lapte pasteurizat, merge şi cu sucul de la lime. Se separă imediat, nu trebuie să mai aştepţi cele 24 de ore la care făceam referire. Pui în săculeţul de tifon la scurs şi ai gata brânza mult mai repede.

Mulţumesc, Delia!

Pâinică siciliană

2011-08-04T14:57:00.000+03:00

Am cuptor şi mă joc cu el de parcă nu am mai văzut asemenea maşinărie în viaţa mea. Mi-a intrat mai nou în cap să încerc tot felul de reţete de pâine. Am început cu pâinicile siciliene azi-noapte pe la 1. Sunt foarte uşor de preparat şi sunt bune de tot, mai ales calde.

Ai nevoie de 250g făină, 1 linguriţă de drojdie uscată, 1 linguriţă de sare, 2 linguri de ulei de măsline, 100 ml apă minerală carbogazificată şi ierburi - rozmarin, oregano, pătrunjel, depinde ce ai prin casă. Ierburile nu sunt obligatorii.

Amesteci făina cu drojdia şi cu sarea şi adaugi apa minerală puţin câte puţin. Pe măsură ce frămânţi aluatul adaugi ierburile şi uleiul de măsline. Mie mi-a luat zece minute până am obţinut un aluat suficient de elastic (se lipeşte numai puţin de tot de suprafaţa pe care-l frămânţi). Imediat ce s-a întâmplat asta m-am oprit, l-am împărţit în opt bucăţi (cât de cât egale, nu e nicio regulă) pe care le-am transformat în turte.

Am tapetat tava de la cuptor cu făină, am pus turtele de cocă pe ea, le-am stropit cu puţin ulei de măsline, piper şi oregano şi le-am lăsat să se odihnească zece minute. Apoi le-am băgat la cuptor unde au fost gata în alte zece minute.

Patru dintre ele au dispărut încă din vremea când erau calde. Dimineaţa am apucat şi eu să gust la micul dejun - o minune cu unt şi puţină sare. Dacă nu pui ierburi în compoziţie sunt demenţiale cu miere sau dulceaţă. Să mai zic că dacă torni un pic de ulei de măsline mănânci până crăpi? N-ar fi frumos din partea mea, mă abţin, deci.

Cină în familie

2011-08-01T14:50:00.003+03:00

Nu am fost acasă în ultimele trei săptămâni, motiv pentru care nu am mai combinat nimic în bucătărie. Am colindat pe vulcani, insule pustii, râuri şi lacuri din Sumatra. Am învăţat despre oameni, mâncare, muzică, animale şi natură mai mult decât în ultimii doi ani la un loc. Mai ales despre mâncare o să povestesc când termin de prelucrat fotografiile. Până acolo, însă, raportez că am inaugurat masa din căsuţa nouă.

Diana, Elena şi Laurenţiu sunt familia noastră din Chiang Mai. Ei ne-au ajutat să ne mutăm, să ne găsim casă, să ne orientăm. Până apar ocaziile în care să ne luăm revanşa cu adevărat, i-am invitat la cină aseară. Masă mare cu aperitiv, fel principal şi desert. Cum m-am priceput şi eu mai bine.

Am început cu brânzica de casă. O parte am combinat-o cu smântână, alta cu mărar şi ardei gras. Sună banal, dar aici unde brânza de vaci nu se găseşte pe toate drumurile, să o incluzi la aperitiv e chiar nebunie culinară.

Tot la aperitiv am avut pastă de ciuperci cu maioneză şi usturoi. Adică am opărit ciupercile, le-am tocat mărunt, le-am amestecat cu maioneza creaţie proprie şi am băgat totul la blender. A fost super-super bună, hitul serii. A fost, că acum nici mirosul nu se mai zăreşte.

Am continuat cu pui şi cartofi la cuptor acompaniaţi de o salată sănătoasă cu de toate. Cartofii i-am tăiat felii şi i-am aşezat ca pe o salteluţă în tavă - peste ei au dormit pieptul şi pulpele învelite cu mirodenii: sare, piper, chilli uscat şi oregano. Şmecheria a venit cu ultimul strat - ceapă tăiată subţire, macerată jumătate de oră în zeamă de lime, ulei de măsline şi sare.

La desert, surpriză mare: brioşe! :-). Am modificat reţeta, însă - am pus miere şi fulgi de ciocolată. Yum, yum.

Un singur dezavantaj are dining-ul: nu are lumina bună de poze.
În rest, masă imensă, scaune comode. Plus că se curăţă uşor.

După ce au plecat invitaţii, ne-am aşezat la o şuetă şi am adormit.

Foto: Brăduţ Florescu.

Ce găseşti la piaţă în Thailanda

2011-07-07T19:39:00.004+03:00

Tot felul de fructe proaspete.

Cârnaţi thailandezi. Nu am încercat, mi s-a spus că au prea mult chilli (surpriză!).

Mult evitatul durian, care mie nu mi se pare că miroase urât deloc.
Dar nici nu mă omor după gust.

Mangostine. Cele mai bune!

Tot felul de fructe uscate.

Foto: Brăduţ Florescu.

Cum faci brânză proaspătă de vaci

2011-07-07T12:44:00.001+03:00

Toată lumea dă ochii peste cap cu neîncredere când mă aude spunând "fac brânză de vaci acasă". Amicii de alte naţionalităţi m-au numit zeiţă când le-am menţionat acest aspect (erau sub influenţa binefăcătoare a brioşelor cu banane, e de înţeles).

Adevărul este că e simplu, oricine are smântână şi lapte poate face asta în bucătăria proprietate personală (sau închiriată). Eu nu am niciun merit, doar am băgat la cap ce mi-a explicat cealaltă Elena şi am trecut la treabă imediat ce m-am mutat în căsuţa nouă.

Ca să nu o mai lungim, te anunţ că ai nevoie de o cutie de smântână (150g), lapte (2l), lighean sau găletuşă, o oală, un ochi de aragaz şi un săculeţ de tifon.

Smântâna o întinzi pe fundul ligheanului/găletuşei şi peste ea torni laptele. Acoperi cu un prosop de bucătărie şi laşi la prins 24h la temperatura camerei - posibil să fie nevoie de mai mult timp dacă nu e foarte caldă atmosfera. În timpul ăsta laptele se transformă în iaurt - poţi să păstrezi o parte din el şi să-l mănânci simplu, cu fructe, cu cereale etc.

Nu-ţi face griji că ai la îndemână numai lapte pasteurizat şi nu o să se prindă. Se prinde. Garantat.

Când ai iaurtul închegat, îl pui în oală pe foc. Laşi flacăra cât poţi de mică şi o să vezi după o vreme că brânza începe să se separe de zer. Când separarea asta e foarte evidentă - brânza strânsă în mijlocul oalei şi zer mult pe lângă - e semn că poţi opri focul.

Răstorni cu grijă în sacul de tifon tot conţinutul şi improvizezi mecanismul de scurgere - eu l-am atârnat de mânerul dulapului de deasupra chiuvetei, convenient enough că nu am mai avut grija vasului în care să se adune zerul. Laşi săculeţul ăsta la scurs încă 12h şi gata, când îl desfaci ai brânzică de vaci proaspătă.

Cu cât e laptele mai gras, cu atât o să-ţi iasă şi brânzica mai gustoasă.

Nu m-am dat în vânt niciodată după brânza de vaci în formă brută. Combinată, însă, cu diverse ingrediente, devine delicioasă şi perfectă pentru o gustare rapidă sau un mic dejun. Revin asupra combinaţiilor imediat ce mai "gătesc" nişte brânză proaspătă.

Pizza cu ce ai prin casă

2011-06-30T22:35:00.000+03:00

Ce-aş mânca o pizza, îmi zice mama azi. Se face! îi zic. Bucurie mare pe capul meu că am motiv să mai trebăluiesc ceva în bucătărie. Am deschis frigiderul să văd ce-i pe acolo şi am identificat: salam uscat, brânză, ardei, roşii şi măsline. Suficient.

Pentru blat am folosit 3/4 de cubuleţ de drojdie proaspătă, 330g de făină, o ceaşcă de apă călduţă, o linguriţă de sare, o linguriţă de zahăr şi ulei de măsline.

Drojdia am topit-o cu zahărul - dacă nu îmi zicea mama probabil că muream şi nu ştiam că drojdia proaspătă se lichefiază dacă o amesteci cu zahăr. Am turnat peste ea apa şi am amestecat bine. Am adăugat în acelaşi bol făina şi sarea şi m-am pus pe frământat. Având coca omogenizată, am turnat un pic de ulei de măsline şi am mai frământat un pic. Operaţiunea asta cu frământatul şi adaosul de ulei de măsline s-a repetat de 4 ori până am zis stop. Coca era moale şi elastică. Am lăsat-o în bol, acoperită cu un prosop de bucătărie, ca să crescă frumos. Mi-am văzut de altă treabă (a se citi: am ieşit în curte s-o alerg pe Sophie) şi într-o oră coca şi-a dublat volumul. Perfect.

Am frământat-o doar un pic cu un praf de făină şi am întins-o bine, bine înainte de a îi face culcuş din hârtie de copt în tavă. Mama nu are tavă specială de pizza (există oare aşa ceva?), am folosit-o pe cea pătrată de la cuptor. Am garnisit-o cu ingredientele mai sus menţionate şi am băgat-o la cuptor. A durat 45 de minute, la 180 de grade.

Tocmai ce am terminat de mâncat toate marginile crocante. Au fost demenţiale cu ulei de măsline (chiar şi la restaurant pun ulei de măsline pe pizza).

Mamei i-a plăcut pizza foarte mult. O singură nedumerire a avut: de ce nu a crescut blatul în cuptor? Pentru că aşa i-am ordonat eu, să nu crească pufos ca la Pizza Hut!

După doi ani la Salsa Picante şi la Green Tea

2011-06-26T20:15:00.000+03:00

Salsa Picante era locul de ieşit în weekend cu fetele, pe vremea când făceam parte din categoria "single". Ne plăcea să mergem pe jos până acolo, să ne răcorim cu sangria odată ce ajungeam şi să ne umflăm burticile cu paella şi creveţi în unt cu usturoi. Nu mi s-a părut niciodată un loc accesibil în privinţa preţurilor. Puneam, însă, în balanţă calitatea serviciilor - personalul era întotdeauna foarte amabil, chiar aveau grijă să îmi aducă apă pentru Sophie fără să le cer eu asta - şi a felurilor de mâncare şi ieşeam mereu cu zâmbetul pe buze.

M-am întors vineri seara în formulă de două cupluri şi jumătate (of!) ca să găsesc aceeaşi amabilitate sinceră la chelneri, atmosferă relaxată şi sangria delicios de răcoroasă. Dezamăgirea a venit odată cu mâncarea comandată de prietenii mei - mi-am mulţumit pentru că îmi amânasem prânzul excesiv de mult şi îl achitasem cu numai două ore înainte de întâlnirea de la Salsa Picante cu un meniu Dublu Cheeseburger!

Creveţii au apărut timid de puţini, cu siguranţă avuseseră loc disponibilizări şi în domeniul lor. Drept este că cei rămaşi pe post făceau bani frumuşei - 19,5 lei pentru o echipă de 5 creveţi mici, care-şi terminau treaba în 3 minute nu e rău deloc.
Pieptul de pui se combinase ruşinos cu un ketchup deghizat prost. Acesta încercase să fie sos brun dar îl dădea de gol machiajul ieftin şi gustul inconfundabil de "sos ce se vrea de roşii dar a trăit toată viaţa în borcan de plastic ieftin".
Aşa-zisa lipie era un picuţ cam prea împufoşată de la drojdie, dar combinată cu mujdeiul cu smântână şi cu sosul de roşii (sunt aproape convinsă că era din roşii adevărate) a trecut ca satisfăcătoare.

Concluzie: posibil să mă întorc peste doi ani, dar cu burta plină pentru a evita orice dezamăgire.

Am descoperit ceainăria Green Tea în mai 2008 şi am frecventat-o obsesiv. Aveam un crush pentru grădina cu trandafiri şi pentru baia cu miros de levănţică. Ceaiurile erau excelente dar cum nu sunt mare iubitoare, mă delectam mai mult cu apă plată şi cu torturi. Krantz-ul îl comandam tot timpul, tot timpul şi imediat ce-l terminam aş fi vrut să dau timpul înapoi cu câteva minute, să fie iar felia întreagă la mine-n farfurie.

M-am întors astăzi şi am găsit totul, până la cele mai mici detalii neschimbat - mirosul de Mâna Maicii Domnului în grădina aerisită şi îngrijită, curăţenia şi serviciile absolut impecabile, rafturile din magazin pline de bunătăţi. Am comandat tort caramel şi pot să spun că a urcat pe locul întâi în preferinţe (blat subţire şi pufos, înghţată şi caramel cu nuci pisate mărunt, yummmie rău!). Preţurile nu mi s-au părut exagerat de umflate faţă de cum mi le aduceam aminte (ceea ce, să recunoaştem, e o mare realizare). Mi s-a confirmat că e un loc în care se pune mult suflet şi m-am bucurat că încă se mai întâmplă asta în România.

Concluzie: m-aş întoarce din doi în doi ani cu cea mai mare plăcere şi încredere că nimic nu mă va dezamăgi.

În vizită la mama soacră

2011-06-23T18:07:00.000+03:00

Nu am putut să refuz icrele proaspete şi rulada de carne...

...nici muşchiuleţul de porc la cuptor, gătit cu cartofi noi în suc de mere şi portocale...

...nici Tăvălitele.

În plus, am gustat şi vreo zece cornuleţe cu gem. Mama soacră zicea că să nu mă ating de ele că nu-s proaspete. Ei aş, vă garantez că trei zile în plus sau în minus nu fac nicio diferenţă. Nu în cazul de faţă, cel puţin.

În planul doi: sirop şi dulceaţă de căpşuni. Jur că nu m-am atins!

De la toată orgia asta n-au trecut decât 24 de ore, deci nu pot spune încă dacă a contribuit cu succes la cura de îngrăşare. Mai vorbim săptămâna viitoare.

Îmi place roşul

2011-06-20T17:04:00.000+03:00

Mai ales că merge atât de bine cu verdele :-).

Bunica le-a cules pentru mine sâmbătă când am fost în vizită.

Cum am slăbit 7 kilograme în 5 luni

2011-06-17T20:08:00.001+03:00

Toată viaţa am fost plinuţă şi mi-am dorit (cu disperare! dar fără să o recunosc public) să fiu slabă, să îmi vină bine orice pereche de jeans, să nu mă simt prost că îmi iese burtica pe afară. Am încercat tot felul de cure de slăbire şi niciuna nu a funcţionat. Până la asta disociată, pe care am ţinut-o vreme de 5 luni şi am dat jos 7 kilograme. Mulţumesc, Simo, încă o dată că ai avut tărie înaintea mea.

Cum funcţionează:

4 zile consecutive mănânci carne fără limită şi 150g de lactate grase pe zi. Ca să nu-ţi sară colesterolul în aer sau să te procopseşti cu mai ştiu eu ce boală, încearcă să te limitezi la pui, peşte, curcan. Poţi include în meniu şi fructe de mare. Lactate grase înseamnă smântână, brânză, caşcaval - eu mâncam la micul dejun o rotiţă mică de caşcaval, de exemplu.
următoarele 4 zile mănânci: 500g de lactate slabe (iaurt, lapte dulce, lapte bătut, sana), 500g de fructe şi legume câte vrei şi poţi. Legumele pot fi proaspete sau gătite.
reiei ciclul 4 cu 4 până ajungi la greutatea dorită.

Tips & tricks:

Dacă nu mai poţi de poftă de ceva dulce, mănâncă îngheţată pentru că e cea mai puţin nocivă în cazul dietelor.
În zilele de legume şi fructe poţi să faci switch între cantităţi - mai multe fructe şi mai puţine legume. Eu am avut zile în care am mâncat numai banane şi nu mi-a dăunat.
Setează-ţi un obiectiv clar: vreau să pierd 5kg! Imediat ce l-ai atins, stabileşte-ţi încă unul: vreau să mai dau jos încă 3 kg! O să-ţi fie mai uşor aşa decât dacă îţi propui vag "să slăbeşti" sau iei o hotărâre radicală să scapi de 20 de kilograme dintr-un foc.
Ai răbdare.
Cântăreşte-te o dată pe săptămână.
Odată ce ţi-ai atins obiectivele, nu te repezi în McDonald's şi nu merge în vizită la rude :-).
Pune bani deoparte pentru noua garderobă.

Notă:

Tot ce am scris mai sus mi s-a întâmplat mie, nu îţi pot garanta că o să funcţioneze şi în cazul tău.

Nu îţi spun că e bine sau e rău să ţii cura asta de slăbire - decizia este a ta.

Îmi place verdele

2011-06-17T18:58:00.000+03:00

Mi-am amintit astăzi cu ocazia unei vizite scurte în grădina din spatele casei.

Regim alimentar sănătos. Ghidul culorilor.

2011-06-16T23:24:00.013+03:00

Roşu face bine inimii.

Alb ajută plămânii.

Galben facilitează o digestie mai bună.

Negru e bun pentru rinichi.

5 trucuri pentru brioşe perfecte

2011-06-16T22:12:00.007+03:00

1. Amestecă în boluri separate ingredientele ude (ouă, lapte, unt topit) şi pe cele uscate (făină, zahăr, praf de copt, cacao). Combină-le la final cu o spatulă sau lingură de lemn. Nu ai nevoie de mixer. Dacă apar cocoloaşe, lasă-le în pace.

2. Dacă vrei să pui fructe sau nuci, rostogoleşte-le prin făină înainte - nu se mai duc toate la fundul cupei.

3. Încinge cuptorul bine înainte să bagi tava cu aluat - foc mare timp de 15 minute funcţionează perfect. Nu uita, însă, să-l treci la 180 de grade odată ce ai pus tava înăuntru.

4. Nu deschide uşa cuptorului din 5 în 5 minute să vezi dacă au mai crescut. Aluatul e sensibil şi se pleoşteşte imediat din cauza schimbului de aer cald/rece. Pentru majoritatea reţetelor e nevoie de 20/25 de minute de coacere.

5. După ce ai scos brioşele din cuptor, lasă-le măcar 5 minute să se răcorească. Ştiu că tentaţia de a le gusta ACUM este enormă dar crede-mă că nu vei simţi altceva decât arsură pe limbă.

Reţetă de îngrăşat

2011-06-15T19:22:00.014+03:00

Regulile de bază ale unei cure eficiente de îngrăşare sunt următoarele:

- mergi în vizită la rude cât de des posibil; mamele şi soacrele sunt în top - nu are nimeni mai mare grijă decât ele să îţi pună pe masă şi de aia, şi de ailaltă.

- fii o fată bună şi nu refuza niciodată nici măcar un pahar cu apă. Tot ce ţi se oferă, mănâncă repede, cu poftă şi în cantităţi uriaşe - ca şi cum ai fi sigură că din momentul în care te opreşti nu o să mai ai nicio altă ocazie să guşti mâncare.

Uite eu, de exemplu, sunt dovada vie că funcţionează. Am venit la mama de trei zile şi deja mi s-a rotunjit burtica. Cântarul încă mi-e prieten bun şi nu-şi mişcă acul de unde mintea mea a setat că se află greutatea ideală. Pun pariu, însă, că peste o săptămână o să-l urăsc de moarte şi o să ne despărţim în termeni deloc amiabili.

Ca să înţelegi şi mai bine, iată meniul de azi după-amiază (să-i zicem early supper menu):

Patru sărmăluţe în foi de viţă proaspete (foile de viţă de vie, adică, au fost culese chiar azi din curte, nu luate din borcan) şi un ardei umplut. Sărmăluţele le-am stropit cu lapte bătut.

Un pahar cu lapte bătut şi o brioşă cu ciocolată şi căpşune - ambele homemade de mama şi respectiv de subsemnata.

Cireşe de iunie roşii, dulci şi muuulte ca să recuperez că de doi ani nu am mai gustat aşa minunăţii.

Surpriza din frigider

2011-04-04T19:35:00.004+03:00

Pentru cine n-a văzut deja pe Facebook, asta se nimereşte din când în când la mine în frigider:

Nu, nu mi-a trecut prin cap să o pun pe grătar.

Aparatul de gătit la aburi aka steamer

2011-04-04T14:35:00.008+03:00

Sunt îndrăgostită de steamer, de când l-am cumpărat acum o lună şi jumătate îl folosesc tot timpul, că-i voie, că-i nevoie.

Varianta de steamer pe care o folosesc thailandezii. E foarte uşor şi costă 180 baht (18 lei)

Ştiind că legumele gătite la abur sunt mai sănătoase, am ajuns să pregătesc şi cartofii pentru piure în felul ăsta. Am pus apă şi condimente în compartimentul de jos şi cartofii în cel de sus. Au stat la abur 20 de minute până au fost gata.

Piureul era garnitură la friptura de porc, pe care astăzi am gătit-o în tigaie cu puţin ulei de măsline. Am încercat şi la aburi, e foarte bună pentru că se frăgezeşte bine.

Pentru începători, câteva argumente pro gătitului la aburi (contra nu prea am găsit, aştept info dacă ai disponibile):

- se pierd mai puţini nutrienţi: acidul folic în proporţie de 15% vs. 35% prin fierbere; vitamina C 15% vs. 25%
- pentru că nu foloseşti ulei ca în cazul prăjirii, mâncarea rezultată are un conţinut mai mic de grăsimi
- carnea şi legumele au o textură mai fină
- nu arzi nimic, nu dă în clocot

Pulpe de pui cu sos de roşii şi ciuperci

2011-04-02T15:07:00.012+03:00

"Ca la mama acasă şi un pic mai bine." Asta a fost al doilea cel mai frumos compliment. Pe primul loc s-au situat farfuriile goale de la finalul mesei, dar nu dau bine în poză, aşa că mă abţin să vă arăt.
Tocăniţa a prins formă în capul meu acum câteva zile. I-am simţit mirosul şi gustul, mi-au plăcut şi m-am organizat să le aduc la realitate. M-am folosit fără milă de:
- 1 ceapă mare
- 6 căţei de usturoi
- 200g de ciuperci
- 6 pulpe de pui
- 2 cutii de roşii decojite.
- 3 linguri de ulei de floarea soarelui
- sare şi ierburi de Provence
Am spălat şi tocat mărunt ceapa şi usturoiul. Ciupercile, spălate şi ele, le-am tăiat fâşii şi le-am împachetat câteva minute într-un prosop de bucătărie ca să piardă cât mai multă apă.

Am pus la încins în cratiţă cele 3 linguri de ulei. Prima la călit a fost ceapa, vreme de 2 minute până şi-a schimbat culoarea, a devenit gălbuie.

A urmat usturoiul, încă două minute. Şi apoi ciupercile.

După încă trei minute, timp în care am amestecat ca să nu se lipească, am început să adaug suc de roşii din cele două conserve - trei reprize a câte jumătate de polonic fiecare. Apoi toate roşiile, tăiate cubuleţe în prealabil.
Am amestecat bine încă trei minute, după care am turnat restul de suc de roşii şi am plasat strategic cele şase pulpe de pui.

Am pus capacul la oală, am dat focul mic şi mi-am văzut de alte treburi. M-am întors din cinci în cinci minute să amestec şi să mă asigur că pulpele sunt bine scufundate în sos. În treizeci de minute tocăniţa era gata. Am pregătit imediat mămăliguţa. Şi tot imediat a avut loc ospăţul. Înainte să duc farfuriile la masă am presărat căteva fire de ierburi de Provence, care au ajutat de minune.

Jungle view

2011-04-02T12:35:00.004+03:00

Asta văd de la fereastra bucătăriei când gătesc.

Focaccia la tigaie

2011-04-01T09:28:00.007+03:00

Unul dintre lucrurile simple după care leşin de poftă. Poate cel mai simplu şi cea mai mare poftă. Aş mânca focaccia cu ulei de măsline până mi-ar crăpa burta. Aproape am păţit-o acum doi ani în Sicilia (singura amintire neplăcută legată de locul respectiv).

Şi dacă mi-a fost poftă, m-am pus pe treabă. Am stins cu puţină apă caldă 1 lingură şi jumătate de drojdie uscată. Am amestecat-o într-un castron cu făină (aprox. 300g), 2 ouă şi ulei de măsline. Am frământat coca mult şi bine - din minut în minut îmi aduceam aminte de mama care zice că trebuie să o frămânţi până face bule. Şi a făcut, am auzit sub palmele deja obosite după 15 minute un "poc" înfundat. Semnalul că pot să mă opresc.

Am acoperit castronul cu un prosop de bucătărie şi am lăsat coca la dospit. Într-o oră şi-a dublat dimensiunea. Am mai frământat-o puţin şi am împărţit-o în bucăţele egale, un pic mai mari decât o minge de ping-pong.

Fiecare astfel de bucăţică de cocă a fost întinsă cu făcăleţul (haha, ce minciună ar fi asta - nu am făcăleţ, aşa că m-am folosit de sticla de miere) până a ajuns la dimensiunea unei clătite. Iar clătitele au fost coapte în tigaia de teflon, la foc mediu. Fără ulei, fără nicio altă şmecherie.

Rezultatul a fost miraculos de-a dreptul - 8 felii de focaccia pufoase şi gustoase. Nu le-am mâncat pe toate odată, după ce s-au răcit le-am pus într-o pungă de plastic şi au rezistat foarte bine până a doua zi.

Cred că nebunia e şi mai mare dacă în aluat adaugi diverse condimente/ingrediente: măsline, rozmarin, oregano, usturoi etc. Încerc data viitoare.

Mâncare thailandeză - Salată cu carne tocată de porc

2011-02-08T10:55:00.013+02:00

Am venit în Thailanda chitită să merg la o şcoală de cooking şi să învăţ despre bucătăria thailandeză. Am mers până în punctul în care am discutat cu singura şcoală serioasă de pe insula Koh Pha Ngan despre ziua şi ora la care să mă prezint la cursuri. Pentru că pe plajă, în junglă şi printre valuri timpul aleargă mai liber decât între două întâlniri cu clientul, am uitat să îmi pun şi un semn, de orice fel, care să mă atenţioneze asupra momentului întâlnirii cu profesorul. Am realizat greşeala o zi mai târziu, mi-am cerut scuze şi nu am mai avut curajul să dau ochii cu el mult timp. Zece luni, mai exact.

Când l-am contactat din nou am sperat din tot sufletul să nu i se aprindă niciun beculeţ. Am avut noroc, cel mai probabil datorită zecilor de turişti care i-au trecut prin bucătărie între timp şi au estompat amintirea româncei neserioase. Le mulţumesc frumos pe această cale.

Şi mulţumesc si profesorului pentru că mi-a dărâmat convingerea că mâncarea thai nu-i de mine. Chef Tummy, un american stabilit aici în urmă cu 8 ani este singurul farang care a reuşit să obţină dreptul de a preda cursuri despre bucătăria tradiţională. Nici nu-i de mirare, pentru că jovialul Tummy este definiţia pasiunii când vine vorba despre arta culinară thai; în plus are răbdare să răspundă oricâtor întrebări şi înţelepciunea de a oferi fiecărui cursant libertatea de a greşi.

Cursul a durat 5 ore, gătitul cel mai probabil 1,5 pentru toate cele patru feluri. Mâncarea thai este uşor de preparat, foarte versatilă şi foarte gustoasă! Te poţi juca cu ingredientele de bază astfel încât să se potrivească dietei şi stilului tău şi nu ai nicio obligaţie să te scufunzi în focurile şirete ale ardeilor chili, aşa cum am crede mulţi dintre noi.

Laap Muu, de exemplu, este salată porc în traducere exactă. Originară din Laos, mâncarea este foarte populară în NE Thailandei, în zona Issan. Grozav la ea este că o poţi adapta în funcţie de “ce ai în jurul casei”, ca să-l citez pe Tummy. Nu găseşti porc, eşti liber să încerci cu vită, pui sau curcan. Frunzele de lime lipsesc azi de pe tarabele din piaţă? Merge şi fără, gustul nu se modifică radical.

Conform reteţei originale, ca să pregăteşti salata cu carne de porc ai nevoie de următoarele ingrediente:
- 400g carne tocată de porc; preferabil carne cu 10-20% grăsime ca să aibă suficientă savoare;
- 6 fire de ceapă verde, tăiată în bucăţele de 1-2 cm. Foloseşte numai partea verde dacă vrei să fii cât mai aproape de original, thailandezii pun deoparte căpăţânile albe, ca să le replanteze ulteriorş
- 3 cepe mici roşii (probabil cel mai apropiat termen ca să înţelegi despre ce vorbesc ar fi arpagicul). Dacă nu găseşti varietatea asta, orice ceapă roşie merge, tăiată solzi;
- 4 frunze de lime, curăţate de nervuri şi tăiate feliuţe subţiri;
- Sucul de la 3 lime-uri;
- Câteva frunze de coriandru, rupte în bucăţele. Coriandrul este cel care dă aroma multora dintre mâncărurile tradiţionale thailandeze. Nu ştiu dacă în România se găseşte, dar îl poţi înlocui cu pătrunjel. Nu încerca sa foloseşti boabe de coriandru ca substitut pentru ca nu obţii acelaşi efect;
- 1 linguriţă de chili uscat. Dacă vrei iute-iute poţi să foloseşti şi ardei chili proaspeţi, tocaţi mărunţel;

- 2 linguri de orez cu gluten – este orezul folosit în Asia pentru sticky rice;

- 1 castravete mare, curăţat de coajă şi tăiat rondele pe diagonală;
- 1-2 linguri sos de peşte.

Poţi să adaugi 3 căţei de usturoi (tocaţi mărunt) şi mărar (doar în cazul în care nu ai înlocuit deja coriandrul cu pătrunjel).

Ce trebuie să faci cu toate aceste ingrediente?

Pasul 1: pune carnea la fiert. Durează 15 minute. Amestecă din când în când şi desfă cu o lingură bucăţile mai mari, astfel încâât la final să ai un ingredient omogen.

Pasul 2: spală, curăţă, taie, toacă, stoarce toate celelalte ingrediente înafară de orez, chili şi sos de peşte.

Pasul 3: prăjeşte orezul. Ai nevoie de wok, pe care-l încingi şi în care prăjeşti boabele de orez fără niciun alt ingredient, până devin maronii.

Pasul 4: pisează orezul în pisălogul de usturoi. Nu trebuie să-l transformi în pudră, ci doar să-l zdrobeşti în bucăţele mai mici – procesul ăsta eliberează aroma din boabe.

Pasul 5: acum e gata carnea, scoate-o într-o strecurătoare şi las-o să se răcească un pic (la temperatura camerei e perfect).

Pasul 6: amestecă într-un bol carnea fiartă cu legumele pregătite la pasul 2.Păstrează numai castravetele pentru ornare la final.

Pasul 7: adaugă treptat sucul de lime, fulgii de chili şi sosul de peşte. Gustă de mai multe ori şi reglează totul în funcţie de preferinţele tale.

Pasul 8: pune salata pe farfurii, ornează cu frunze de pătrunjel/coriandru şi cu feliile de castravete.

Pasul 9: serveşte salata. Orezul prăjit pune-l pe masă, ca să folosească fiecare cât doreşte (nu-l amesteca cu restul ingredientelor pentru că va atrage umezeala şi va pierde crunchiness-ul).

Laap Muu, salată cu carne de porc, reteţă tradiţională din Issan, NE Thailandei.

La mine a durat totul 45 de minute dar am făcut şi poze, probabil că fără întreruperi de acest gen, salata poate fi gata în 20-25 de minute.

Fasole prăjită cu aromă de copilărie

2011-01-28T16:01:00.003+02:00

Nu am vrut să mănânc fasole prăjită până în adolescenţă. Bunica, femeie simplă de la ţară o pregătea mai mereu, eu o refuzam şi stâlcind cuvintele declaram cu mândrie "Fetiţa nu papă fasole, fetiţa papă carne. Mamaie şi tataie papă fasole". Să ne înţelegem: aveam 5 ani pe vremea aia. Sunt făcută de ocară şi în ziua de astăzi şi pe bună dreptate.

Nu ştiu când şi de ce m-am hotărât să încerc felul ăsta de mâncare dar ştiu sigur că de atunci, de fiecare dată când am fost în vizită la bunica, i-am cerut fasole prăjită cu castraveţi muraţi. Uneori nu avea şi îmi punea pe masă friptură, sărmăluţe...carne, mult apreciata pe vremuri carne. Totul era impecabil, dar eu regretam că am refuzat când s-ar fi putut şi nu se putea când mi-ar fi plăcut.

Azi, la 7000 de kilometri distanţă, am încercat şi eu pentru prima oara să imit gustul pe care mintea îl păstrează nealterat. A ieşit bună, chiar foarte bună, dar nu la fel.

N-o mai lungesc cu sentimentalismele, hai să trecem la practicalităţi. Fasolea prăjită de care vorbesc este în realitate iahnie. Îi zic prăjită pentru că bunica chiar asta făcea: pregătea un vas mare cu "ciorbă" de fasole şi călea cât avea nevoie la fiecare masă în tigaie, cu puţin ulei.

Ce am pus eu astăzi în aşa-numita ciorbă?

Jumătate de kilogram de fasole albă. Am lăsat-o la înmuiat în apă două ore înainte de a o fierbe - proces care a durat încă două ore. Jumătate de ceapă mare, un ardei gras şi un morcov, tocate mărunt. Cinci ciosvârte şi câteva cubuleţe de carne de porc.

Dintre toate astea, fasolea fierbe cel mai greu, aşa că abia după ce era pe foc de o oră am adăugat restul legumelor şi carnea. Apa a scăzut spre final la jumătate din cantitatea iniţială şi ciorba a devenit mai densă. La final am pus sare şi puţin semac. Sigur, bunica acrea cu orice altceva decât cu semac, dar mie ăsta mi-a fost la îndemână.

Vasul e încă pe etajeră la răcit. Mi-am pregătit în tigaie o porţie - am încins o lingură de ulei, am azvârlit în el două roşii tăiate cubuleţe şi apoi două polonice de ciorbă. În două minute a fost gata şi în alte două a dispărut din farfurie.

N-am făcut poze că nu e nimic deosebit. Mâine pun castraveţi la murat.

Festivaluri trăznite

2011-01-10T15:32:00.003+02:00

Mor copiii de foame şi ei se joacă cu alimentele!

Joyeaux Noel!

2010-12-26T07:01:00.004+02:00

Am sărbătorit în stil french, pe 24 seara. Sophie şi Frankie ne-au invitat la masa tradiţională de Crăciun: fois gras, guacamole şi curcan împănat asezonat cu cartofi şi ciuperci la cuptor.

Eu am contribuit cu muffins cu banane şi ciocolată (coapte în cuptorul lor cu o zi înainte) care au avut şi ele un succes nesperat -- ca să fiu sinceră aveam emoţii, că toţi înafară de noi doi erau francezi şi dacă nici ei nu se pricep la prăjituri, cine să se mai priceapă?

(Fois gras şi guacamole)

(prosteală maximă)

(vedeta serii: curcan umplut cu carne tocată de porc, combinată cu ceapă şi castane)

(remember Enzo?)

(Enzo cu mama Sophie)

(Mama Sophie a dansat la bară. Oare e ceva tradiţional la francezi?)

Recolta de toamnă

2010-12-23T07:22:00.004+02:00

Dovleac cu peşte şi creveţi

2010-12-23T06:26:00.006+02:00

În Thailanda este exact invers decât la Bucureşti, e mai ieftin să "ieşi în oraş" să mănânci, decât să găteşti acasă. Asta pentru că ai nevoie în medie de zece ingrediente pentru un singur fel de mâncare, care te costa în final o mică avere, chiar dacă mergi şi le iei din piaţă. Nu ai cum să te baţi cu restaurantele care 1. cumpără en-gross şi 2. sunt deţinute de localnici, care beneficiază de preţuri mai mici decât albii la orice.

Motiv pentru care, ziceam şi mai demult, am mâncat multă mâncare thai de când ne-am întors la început de noiembrie. Dar până când? O şedinţă de grocery shopping acum două zile a fost suficientă pentru a-mi furniza ingrediente pentru invenţii, cel puţin o săptămână.

Prima pe listă a fost această mâncărică de dovleac. Nu dovlecel, ci dovleac în toată regula, foarte asemănător la pulpa din interior cu cei care ne dau nouă, românilor, seminţele de mâncat în faţa televizorului. Amuzant este că de fiecare dată când cumpăr, îmi aduc aminte de bostanii pe care bunica îi creştea între rândurile de porumb şi din care nu folosea pentru uz caznic decât sus-numitele seminţe, restul era mâncarea porcilor.

Am preparat totul în wok, în 30 de minute. Am folosit pentru două porţii:
- două felii mari de dovleac
- trei felii de peşte (de 3 cm lăţime)
- 10 creveţi mici
- o căpăţână de usturoi
- două fire de ceapă verde
- o liguriţă de semac (am zis că găsesc eu la ce să-l folosesc!)
- o lingură de ulei
- două ceşti cu apă
- jumatate de lingură de sos de soia

Dovleacul, l-am curăţat de coajă şi de seminţele din interior şi l-am tăiat cubuleţe. Am încins wok-ul şi odată cu el lingura de ulei şi pe cea de soia, după care am adăugat dovleacul. L-am călit preţ de două minute, după care am pus apa (nu e musai să fie 2 ceşti, ci cât să acopere dovleacul) şi l-am lăsat să mustească până când apa s-a evaporat aproape complet.

Am adăugat peştele, tăiat şi el cubuleţe, împreună cu creveţii, usturoiul curăţat şi mărunţit, ceapa verde tăiată mărunt. Le-am călit pe toate până când peştele şi creveţii şi-au schimbat culoarea. La momentul ăsta şi dovleacul e schimbat la faţă, o nuanţă mai închis şi începe să se fărâmiţeze un pic, semn că e făcut. La final am pus semacul - nu e oblogatoriu, eu l-am folosit pentru că nu vroiam să fie mâncarea prea dulce. Sare nu am adăugat pentru că îşi luase deja din sosul de soia.

Nu am apucat să-l mâncăm imediat ce l-am gătit. Viaţa pe insulă este foarte solicitantă, mereu e ceva de făcut înainte de 6 când se întunecă. A mers excelent pe post de cină, însă.

Tocăniţă de cartofi în lapte de cocos

2010-12-12T08:21:00.006+02:00

Aş putea foarte uşor începe acest post cu "nu ştiu alţii cum sunt, dar eu când mă gândesc..." şi apoi să continui cu povestea copilăriei în care mama făcea cea mai bună mâncărică de cartofi, iar eu, copil ingrat şi nerecunoscător nu o apreciam deloc.

Dar nu despre asta este vorba. Mai interesant pentru mine a fost să descopăr că, deşi era printre cele mai frecvente feluri de mâncare servite la noi in casă, nu am idee despre cum se prepară, nu am întrebat-o niciodată pe mama, am pus deoparte amintirile legate de ea (mâncărică) şi nu am mai cotrobăit pe acolo ani de zile.
Până când într-o zi am văzut-o cu ochii minţii, atât de prezentă că-i simţeam gustul şi mirosul. Şi mi-a părut rău că am chinuit-o pe mama cu strâmbăturile din nas (apropo de asta, să se noteze o dată pentru totdeauna: copil fiind, şi chiar adolescentă, aveam cea mai urâtă relaţie cu mâncarea; pur şi simplu a mânca mi se părea cel mai inutil proces din întreaga mea minusculă existenţă).

Nu mai e atât de uşor să pun mâna pe telefon de aici şi să sun după reţetă sau orice alt sfat mi-ar prinde bine în anumite momente. Cred că într-un sfârşit a venit momentul să mă descurc singură. Ceea ce am făcut în cazul de faţă, rezultatul fiind unul de excepţie, mama sigur ar fi mândră de mine dacă ar gusta :-).

Am folosit următoarele ingrediente:
* un piept de pui dezosat, spălat bine şi tăiat cubuleţe;
* 3 cartofi mari, curăţaţi de coajă, spălaţi şi tăiaţi şi ei asemenea puiului;
* 2 cepe de mărime medie, tocate mărunt;
* 1 morcov mare, curăţat, spălat, tăiat rondele;
* 2 ardei mici - nu ucigaşii pe care-i mănâncă thailandezii pe post de aperitiv; cred că erau varianta thai de ardei gras, numai că au ratat încrucişarea speciilor şi au ieşit mai mici şi cu ceva urme de iuţeală în ei;
* 2 linguri de ulei;
* lapte de cocos;
* ghimbir măcinat.

Ce-am făcut:
1. Am pus la călit în oală ceapa cu uleiul şi un pic de apă.
2. Când a început să prindă culoarea aurie specifică, am adăugat bucăţelele de carne de pui şi le-am călit şi pe ele până când au devenit albe.
3. Am adăugat cartofii, morcovii şi ardeii.
4. Am turnat lapte de cocos până când toate ingredientele s-au scufundat în el la propriu.
5. Am dat focul mic, am pus capacul şi am lăsat pe foc 20 de minute. E foarte posibil să fi durat mai mult dacă făceam asta la Bucureşti, doar că aici cartofii şi morcovii sunt foarte moi şi se gătesc extrem de uşor. Plus focul, care oricât de mic l-aş da, tot puternic este.
6. Am adăugat pe final un praf de ghimbir şi sare după gust.

(nu e cea mai fotogenică, dar e diubios de bună)

Pentru cei care au încercat masaman curry with chicken în Thailanda şi ştiu şi ce gust are mâncărica de cartofi, tocăniţa asta a mea e ceva între - nu atât de spicy precum specialitatea thailandeza, dar suficient de exotică încât să o poţi servi prietenilor la un prânz de duminică pe post de fiţă asiatică.

Dacă vă place mâncarea dulce, vă sfătuiesc să renunţaţi la ardei şi sare. Să vedeţi atunci exotism în bucătărie!

Salată de cartofi cu ton

2010-12-05T11:09:00.004+02:00

Lângă casa în care stăm acum, la vreo 200m, în câmp deschis, e o mâncătorie. Ce, nu ştiţi ce e aia? Un loc mult prea simplu pentru a fi numit restaurant, dar prea complex pentru a-i spune stand cu mâncare. O familie care locuieşte în apropiere, şi-a construit această şandrama, cu bucătărie dotată cu tot ce-i trebuie, cinci mese, frigider cu băuturi răcoritoare, televizor (la care, bineînţeles se uită familia, nu clienţii). Doamna Noi găteşte excelent cele zece feluri de mâncare din meniu, niciunul dintre ele nedepăşind 60 bahti (6 lei) - fapt pentru care este plin la prânz şi seara, mai ales cu ruşii long-termeri care au ocupat satul anul ăsta.

Dacă ne-am prins şi noi că e chiar o şmecherie să mergi la Noi să mănânci, pentru că e bun şi ieftin şi aproape de casă, facem asta, aproape zilnic. Ne impiedică din când în cănd lenea maximă sau vreo idee creaţă care-mi vine mie, care rezultă invariabil în ceva bun de măncare. Mai bun decât la Noi.

Ceea ce s-a întâmplat şi acum două seri, când scriam pe FB că am dat din nou lovitura cu o reţetă. La 21.15 seara mi-am dat seama că nu am mâncat mare lucru în ziua aia şi am dat să mă ridic, să merg la mâncătorie. Un Phat Thai ar fi mers ca focul. Doi paşi am reuşit să fac, timp în care am vizualizat ingredientele de care dispuneam în propria bucătărie: cartofi, morcovi, ton la conservă. Pot să fac ceva cu astea, ca să nu mă mai deplasez la ora asta?

Da, am putut, a fost foarte simplu şi rapid şi extraordinar de gustos. Ca să nu fiu deceiving, lista completă de ingrediente a fost asta: 3 cartofi de mărime medie, 1 morcov mare, 1 conservă de ton, 1 ou, ulei, muştar, 1 lime şi câteva măsline verzi.

Ce-am făcut, a fost să imaginez o salată de cartofi cu ton. Părea foarte seacă doar aşa, drept urmare au intervenit morcovul pentru culoare, maioneza şi măslinele verzi pentru un plus de gust.

Ca să obţin bunăciunea din imagine am procedat aşa:

1. Am curăţat cartofii şi morcovul, i-am tăiat pe primii cubuleţe, pe ultimul rondele şi i-am pus la fiert.
2. Cât timp au fiert, am pregătit maioneza. Dintr-un singur ou, cu puţin muştar, la final am adăugat zeama de la jumătate de lime (mic, mic, cel mai mic pe care l-am văzut până acum).
3. Cartofii şi morcovul s-au fiert, am scurs bine apa şi i-am lăsat 5 minute să se răcorească.
4. Am pus peste ei tonul din conservă, maioneza şi zece măsline verzi tăiate pe jumătate.
5. Am amestecat bine totul şi am adăugat sare după gustul meu. Voi puneţi după al vostru.

Şi gata! Am mâncat cu mare poftă, a fost atât de bun că azi am făcut-o din nou. Îmi place la nebunie.

Tip:
- puţină maioneză, numai cât să îi dea savoare, nu să înece ingredientele! E mai gustos şi mai sănătos.
- dacă aveţi răbdare, e mai bună rece.

Super simplu: biscuiţi de casă

2010-11-25T05:41:00.008+02:00

Delia, o prietenă bună, pe care, din păcate, apuc să o văd foarte rar, este mămica celei mai minunate fetiţe - Erica (nume oficial, doar că toată lumea-i zice Buli de la alinturile părinţilor). Erica e copilul pe care-l vezi şi îţi doreşti să ai şi tu unul la fel.
Ce-mi place cel mai mult la Delia şi Ducu (soţul) e că se distrează maxim cu Buli - mi se pare un model demn de urmat - şi nu exagerează cu grija, grijile şi preocupările.
Un aspect firesc, chiar şi aşa, e hrana Ericăi, asupra căreia insistă să fie cât mai naturală, fără conservanţi, E-uri etc. Să crească pitica cât mai sănătoasă. Când nu găseşte prin magazine nimic care să o satisfacă din punctul ăsta de vedere, Delia inventează. Ultima oară a inventat biscuiţi, mi s-a părut genială reţeta şi atât de simplă, încât am rugat-o să mă lase să o public aici. Aşa că iat-o:

Ingrediente: un măr, o banană, o prună, 2 ouă, scorţişoară, făină

Preparare:
- fructele se pasează crude şi în coajă (cu excepţia bananei, evident), se adaugă un pic de scorţişoară şi cele două ouă bătute bine
- se adaugă faină până se îngroaşă niţel aluatul
- se încinge cuptorul
- în tavă se pune hârtie de copt şi cu o linguriţă se toarnă rotocoale mici din aluatul pregătit

- se bagă la cuptor şi se dă focul mic
- sunt gata când arată rumenite bine

That's it! Au miros de turtă dulce, arată ca nişte rahăţei (Delia zice asta!) dar sunt numai buni de ronţăit de către cei mici. Dovada la final de articol.

Fructele propuse se pot înlocui cu orice alte fructe, după imaginaţia fiecăruia. Delia a ales banană (dulce) + măr şi prună (dulci acrişoare) ca să nu folosească zahăr sau alţi îndulcitori.

Molfăială plăcută!

Customer satisfaction guaranteed!

Salată de calamari

2010-11-20T10:57:00.007+02:00

Raportez live, adică abia ce am făcut-o şi o mănânc în timp ce scriu postul. Nu m-am putut abţine să nu povestesc cât de repede. N-am minţit aici când ziceam că înafara de creveţi, nimic nu-mi place care vine din mare (evident, nu vorbim despre peşte). Calamarii sunt acceptaţi de papilele mele gustative numai pane sau bine ascunşi printre alte arome şi gusturi.

Ei uite asta am reuşit să fac, să ascund gustul puternic de cefalopod. Într-o salată foarte simplă: roşii, ardei, ceapă verde, salată proaspătă, ulei de măsline, sare şi piper. Nimic mai mult, nimic mai puţin şi îi mănânc pe nerasuflate.

Nici nu am mare reţetă de împărtăşit, de fapt. Calamarii i-am tăiat rondele şi i-am calit cu puţin ulei. Un pic mai mult decât e normal, cred, pentru că prefer să-i simt mai gumilastici decât să mi se pară nefăcuţi.
I-am scos într-o strecurătoare şi i-am lăsat să se răcorească, după care i-am azvârlit peste salată.

Sarea, piperul, uleiul de măsline peste, după gustul fiecaruia şi gata.

E 16.08, asta a fost masa de prânz. Diseară cred că mă aventurez la Genni pentru o pizza, că tare mi-e dor.

Paste integrale cu creveţi

2010-11-18T13:52:00.006+02:00

Nu cred că gândeam limpede când le-am luat de pe raft. Nu vroiam să mănânc mai sănătos, pur şi simplu am vrut să testez gustul. Nu mi-a plăcut. Deloc. Mai bine fac paste singură şi mănânc o porţie mai mică.

La gătit nu-i nicio diferenţă faţă de cele obişnuite. Pui întâi apa pe foc, când începe să dea în clocot adaugi pastele şi le laşi să fiarbă fix cât scrie pe pachet (ei dau instrucţiunile pentru al dente). Le scoţi şi le scurgi bine de apă.

Oricăt de mult îmi plac crevetii aştia, că aşa i-am făcut si acum, nu m-am descurcat în noua combinaţie. Am încercat, doar că nu era nicio savoare, parcă îmi fura şi din gustul delicios al shrimpsilor. Plus că sunt tare ţepene pastele integrale, nu ştiu ce intrument ar trebui folosit pentru a le putea mînui bine. Oare cât s-ar fi râs de mine să fi fost la un restaurant de fitze?

Am descâlcit creveţii dintre paste în cele din urmă şi i-am pus în salata verde. Am continuat masa aşa şi a fost mult mai bine!

Creveţii proaspeţi.
I-am decorticat singură, a mers uşor după ce au stat 15 minute în apă.

Sunt gata în 30 de secunde din cauza wok-ului care se încinge foarte tare, foarte repede.

Aşa au arătat o foarte scurtă vreme împreună cu pastele integrale.
N-au făcut casă bună, aşa că i-am despărţit cu forţa.

Cooking for dummies: truc pentru curăţat cartofii

2010-11-09T07:13:00.004+02:00

Tipa zice că merge cu orice fel de cartof. Dacă e adevărat, barbaţii nu mai au nicio scuză când îi rugăm să ne cureţe cartofii pentru piure!

Încerc cât de curând şi vă anunţ rezultatul.