CHEAT DAY // UN TORT CARE NU ESTE TORT

Cheat day e o prostie după părerea mea. OK, hai să nu folosesc cuvinte dure, e o păcăleală și cred că funcționează la nivel psihic la fel de prost precum o dietă în sine. Toată săptămâna te abții să mănânci ceva dulce și sâmbăta/duminica ești liber să deguști orice, oricât de multe calorii ar conține, oricât de departe de conceptul sănătate ar fi. Practic ai timp vreme de șase zile să acumulezi frustrări pe care ulterior să le verși în tablete de ciocolată, munți de înghețată sau felii imense de tort. Timp de șase zile psihicul tău transmite subconștientului un singur mesaj: mai ai răbdare un picuț că vine ziua salvării. Și ca în orice situație de salvare, disperarea ia locul înțelepciunii așa că vei băga în tine dulciuri ca și cum ar fi pentru prima oară în viață, scuzându-te încontinuu că meriți, toată săptămâna ai fost cuminte. Nici usturoi nu ai mâncat, nici gura...

Cred că moderația este alternativa mult mai eficientă. Permite-ți de două-trei ori pe săptămână un mic dejun dulce (croisante, pancake) și un desert mic cu fiecare masă principală. Îți vei educa corpul să digere eficient și mintea să nu mai aibă pofte nebunești. Dulcele va fi parte din rutina benefică a alimentației de zi cu zi, nu fructul interzis la care visezi zi și noapte. Desigur, moderația se aplică atât la frecvența cu care mănânci dulciuri cât și la mărimea porțiilor. Desert mic cu fiecare masă înseamnă două pătrățele de ciocolată neagră, nu o tabletă întreagă. Înțelegi ce vreau să zic, nu continui cu exemplele. În schimb, îți las mai jos o porție de insirație pentru un dulce sănătos și foarte ușor de făcut.

I-am zis fake cake pentru că arată ca un tort dar nu e chiar un tort. Deși e un tort la finalul zilei. E o stivă de pancakes (8 la număr) printre care am strecurat tot felul de ingrediente yummy - unt, miere, banane, măr ras, passion fruit. Ce aveam și eu prin casă într-o dimineață leneșă de sâmbătă. În timp ce construiam fake cake-ul mă gândeam că e un desert super mișto de pregătit cu copilul/copiii (pentru cine-i are) -- odată ce ai copt clătitele nu prea mai există factori de risc și te poți juca cu cel mic la construcția în sine a turnulețului.

Ingrediente pentru 8 pancakes

200g făină (poți folosi integrală dacă vrei să fie și mai healthy desertul)

250ml lapte (normal, de cocos sau de orice alt fel îți sună ție bine)

2 ouă

1 lingură de zahăr brun (am evitat să pun mai mult știind că voi adăuga miere la final)

1 linguriță de praf de copt

Mod de preparare

1. Mixezi într-un castron ouăle cu zahărul și cu laptele - 3 minute.

2. Adaugi puțin câte puțin din făină și continui să amesteci cu o lingură până o integrezi pe toată.

3. Adaugi praful de copt, mai bagi mixerul un pic ca să fii singură că se distrubuie uniform în aluat.

4. Încingi tigaia de clătite și toarnă câte un polonic din aluat. Focul trebuie să fie mediu, se fac repede - 30-40 de secunde pe fiecare parte.

Acum că ai clătitele gata poți începe să te joci cu ele - o clătită, un alt ingredient, iar o lătită și tot așa. Eu am pus unt, miere, banane, măr ras cu un strop de scorțișoară, pulpă de passion fruit. Într-o ordine aleatorie, desigur și nu m-am ferit să repet ingredientele. Poți încerca cu ciocolată, cu alte fructe (de pădure, căpșuni), cu sirop de arțar și/sau cu cea mai bună dulceață din toamna asta. Singurul pont pe car eți-l dau e ca cel puțin unul dintre ingredientele pe care le folosești să umpli tortul să fie contrastant cu restul - adică nu totul dulce că ajungem la greață imediat; încearcă fructe mai acrișoare pentru un etaj sau combină miere cu zamă de lămâie.

Cam asta. Have fun, nomnom!

THAI FOOD // SALATĂ CU CIUPERCI & TOFU

Oamenilor veniți în vacanță în Thailanda le place mâncarea thailandeză - îmi permit să generalizez după șase ani de trăit aici și contact aproape permanent cu turiști de diverse nații. O găsesc exotică, plină de arome, ciudată în sensul bun. Imediat ce-mi exprim părerea vizavi de subiect primesc, invariabil, aceeași reacție cum, nu-ți place mâncarea thailandeză? Și atunci încep explicațiile și detaliile. Nu mă omor după ea; dacă ar fi să aleg ar fi ultima opțiune pe lista de preferințe. Mănânc mâncare thailandeză când nu am alternativă - lipsa de timp/ingrediente mă împiedcă să gătesc sau sunt pe drumuri prin locuri unde nu găsesc alte feluri de mâncare - sau, extrem de rar, când găsesc feluri clasice reinterpretate.

Asta se întâmplă în Chiang Mai, oraș în care am locuit doi ani și în care acum merg din când în când să-mi vizitez prietenii. Anul ăsta am fost de două ori, de fiecare dată am stat câte o săptămână și am mâncat aproape exclusiv (cinele, cel puțin) la un restaurant unde se întâmplă o astfel de reinterpretare. Se numește Khun Churn, după numele chef-ului și este un restaurant vegetarian unde toate mâncărurile thailandeze sunt regândite în cheie fără-carne. Meniul este generos, sunt multe feluri de mâncare pe bază de ciuperci sau tofu, ceea ce pe mine mă încântă maxim.

La Khun Churn am descoperit salata Laap Muu, care în varianta clasică este gătită cu porc, meșterită super măiastru cu ciuperci ȘI tofu. Asta este salata despre care spun tuturor oamenilor (și cred că am menționat și în articolul în care povesteam rețeta - aici) că este singura mâncare thai la care eu salivez și înghit în sec când o prepar sau o comand într-un loc în care știu că e făcută bine. Khun Churn o gătește impecabil și am comandat-o înghițind sec de cinci-șase ori. Săptămâna trecută, dat fiind că papilelor mele le era extrem de dor de gustul sus numitei salate m-am apucat să o reconstruiesc în propria bucătărie. Cu un anumit succes, aș spune lipsită de modestie și bazându-mă pe faptul că nu a mai gustat-o nimeni - pentru Brăduț am pus la cale în paralel varianta clasică. Ca să mă verifici trebuie să o încerci și tu.

Ingrediente
* ciuperci -- eu am folosit 5 buc. de King Oyster (Pleurotus eryngii). Poți înlocui cu Pleurotus, sau orice alt tip de ciuperci cu textură un pic mai bățoasă și cu aromă discretă (mi se pare că champinioanele nu merg, că-s prăfoase și miros prea puternic a ciuperci).
* tofu -- știu cutiile alea din Mega Image, cantitatea dintr-o cutie e suficientă dar te sfătuiesc să o lași niște ore bune la desărat.
* 5-6 fire de ceapă verde; se folosește numai tija verde
* 2 șalote mici
* 2 frunze de kaffir lime (limetă sălbatică)
* 2 căței de usturoi
* câteva fire de cilantro (coriandru proaspăt)
* zeamă de lime
* sos de pește
* fulgi de chilli uscați
* 1 lingură de orez dulce / sticky rice

Mod de preparare
1. Ciupercile și tofu se toacă mărunt și se dau în clocot vreme de 5-7 minute. Se scot, se clătesc și se lasă într-o sită până se pregătesc restul de ingrediente -- în tot acest timp se vor răci și se va scurge și apa din ele.
2. Tijele de la ceapa verde se taie bucățele de aprox 1cm, șalotele se toacă solzi, usturioul se mărunțește și el bine, frunzele de limetă sălbatică se curățe de tija de pe mijloc și se taie în feliuțe cât mai subțiri. Frunzele de cilantro se rup bucățele mici.
3. Se prăjește uscat orezul (în tigaie, fără ulei, la foc mic-mediu) până capătă un pic de culoare. Se macină în mojar.

3. Într-un castron se amestecă toate ingredientele de mai sus: ciuperci și tofu, ceapa, șalotele, usturoiul, frunzele de lime și coriandru.
4. Se condimentează amestecul cu 2-3 lingurițe de sos de pește (menit să săreze), zeama de la 2 limete, câțiva fulgi de chilli (sau puțin piper negru proaspăt măcinat) astfel încât rezultatul să aibă un iz de iuțeală.
5. Se servește împreună cu orezul prăjit -- e mai bine să fie adăugat la salată fix când începi să mănânci. Altfel, amestecat din vreme va absorbi lichidele și se va înmuia, chestie deloc plăcută dat fiind că efectul trebuie să fie exact pe invers - orezul să adauge o notă crunchy salatei.

Note
- salata poate fi făcută doar cu ciuperci sau doar cu tofu, nu e musai să le combini
- desigur că poți renunța la frunzele de limetă
- dacă nu ai sos de pește sau nu-ți place, folosește sare fără ezitare

Gânduri răzlețe // 10 lucruri pe care i le-aș spune Elenei de la 20 de ani

Mă apropii de 40 de ani și mă uit din ce în ce mai des în urmă. Nu cu regret, ci cu nostalgie și cu un zâmbet îngăduitor față de Elena cea tânără. Fără să am pretenția că am atins vreun prag important al înțelepciunii privesc uneori la ea și îmi doresc să îi pot spune toate lucrurile acestea pentru că știu că ar ajuta-o. Dar mai știu și că din trecut nimic nu mai poate fi schimbat, așa că le țin minte și cele ce mai pot fi aplicate pe viitor, le aplic.

1. Învață din timp că părinții tăi nu îți sunt cei mai mari dușmani, ci singurii oameni de pe lumea asta care te pot iubi o viață întreagă necondiționat, indiferent de ce faci, cum ești sau cum te manifești într-un moment sau altul.

2. Dacă tot înveți asta despre părinții tăi, spune-le că îi iubești și alocă-le cât mai mult timp. Nu ai de unde să știi prin ce colț de țară sau de lume te va duce soarta și va fi din ce în ce mai greu să-i vezi, să stai cu ei, să le spui că îi iubești, să îi strângi în brațe.

3. Renunță să mai acorzi atât de multă importanță bărbaților. Îl vei întâlni pe cel care-ți va schimba viața exact atunci când trebuie. Până la momentul acela concentrează-te pe tine, pe prieteni, investește în lucruri de valoare cum ar fi educația, călătoriile, hobby-urile.

4. Învață să faci ceva practic - pâine, botoșei croșetați, masaj, machiaj etc. Sunt mult mai mulți oameni pe lumea asta care preferă să plătească pentru astfel de servicii în loc să-și bată capul să le facă singuri, iar tu ai putea avea de câștigat în anumite situații. Iar de nu ar fi așa, sigur nu vei fi pierdut nimic.

5. Fă sport. Dacă nu, măcar mergi pe jos 30 de minute în fiecare zi.

6. Ia-ți un câine. Știu sigur că poți avea grijă de el chiar dacă tu susții contrariul. Ia-l, vei fi mult mai fericită și te va ajuta și cu punctul 5.

7. Bucură-te de mâncare, nu abuza de ea și nici nu o trata ca pe o corvoadă de care trebuie să scapi de trei ori pe zi. Învață că tot ce e bun este și mai bun în cantități mici.

8. Folosește o cremă cu protecție solară pe față, zi de zi. Da, știu, ai numai 20 de ani și toată viața înainte. Dar ce ai zice să ai toată viața înainte cu mai puține riduri și mai puține frustrări specifice după o anumită vârstă?

9.  Nu te mai compara cu alții, este ridicol, știi prea bine că nu ai cum să fii altcineva decât cine ești. Descoperă-te, află ce ai mai bun și oferă-l celorlalți.

10. Învață să înlocuiești nu pot cu voi face tot ce-mi stă în putință. Și chiar fă tot ce îți stă în putință, fără să te gândești la ce-ai putea păți, la ce ai putea pierde, dacă ai avea de suferit. Fă tot ce-ți stă în putință, din tot sufletul și nu vei avea nimic de pierdut.

QUICKY // COUSCOUS CU IAURT & BANANE

Unul dintre motivele pentru care mulți ani nu am mâncat dimineața a fost lenea. Știu ce zici, nu-i firesc, e cea mai importantă masă a zilei, nu se poate să sari peste ea. Ei bine, eu am sărit-o cu multă grație ani - pe vremea când fumam, de exemplu, micul meu dejun era cafeaua însoțită de vreo 10 țigări. Cafeaua se face repede, țigările le iei de-a gata, deci ce rost are să te mai complici cu cereale, curățat fructe, ouă prăjite cu bacon....După toată această vreme de rătăcire, am nimerit și eu pe cărarea aia bună pe care se bea mai întâi de toate apă pe stomacul gol, se mănâncă cel mai rapid mic dejun posibil și abia apoi se trece la cafea fără țigări. Da, cel mai rapid, pentru că de lene nu m-am vindecat și m-am resemnat cu ideea că nu sunt a morning person și nu voi fi niciodată.

Motivul incursiunii de astăzi este un mic dejun super rapid și cu ingrediente foarte simple:

- 1 ceașcă de couscous

- 1 banană

- 3 linguri de iaurt

- 1 lingură de miere

- 1 praf de scorțișoară

Nu trebuie decât să:

- fierbi apa (3-4 minute)

- o torni peste couscous într-un bol -- o ceașcă de apă la o ceașcă de couscous -- și să îl lași acoperit (3-4 minute)

- amesteci couscousul cu iaurt, miere și banana tăiată felii

- presari un praf de scorțișoară pe deasupra

Banana o poți înlocui cu măr ras, de exemplu, sau cu fructe de pădure, piersică, mango - ca să dau doar câteva exemple.

O zi bună să ai!

SWEET TIME // Banana Chocolate Cake

Această postare este dedicată prietenei mele Cristina G., iubitoare de ciocolată și derivate. 

Mai ții minte cum mamele, bunicile și mătușile noastre aveau fiecare pe un raft la bucătărie un caiet de rețete? Eu mi-l aduc aminte perfect pe al mamei, foile erau îngălbenite de vreme, unele pătate de ulei sau cacao. Parcă miroasea a vanilie. Și dacă nu, mie așa îmi place să cred. Cu gândul la toate bunătățile pe care le avea mama notate acolo am început și eu acum câțiva ani să colecționez rețete într-un caiet. Adun de pe internet sau din reviste ce îmi sună bine și din când în când îl răsfoiesc și mă las dusă de val. Ca astăzi, am descoperit o rețetă de banana chocolate cake și m-a tentat atât de tare încât am dat drumul la cuptor în ciuda celor 35 de grade de afară. A ieșit o minunăție, una dintre cele mai bune prăjituri de casă cu ciocolată pe care am mâncat-o vreodată. Singurul regret pe care-l am este că nu am notat la vremea respectivă sursa astfel încât să pot mulțumi acum pentru inspirație. 

Compoziția poate fi coaptă în tăvile de chec și atunci este clar o prăjitură cu banane și ciocolată dar merge la fel de bine transformată în blat de tort dacă alegi să o coci în tava rotundă. Oricum ar fi rezultatul final este unul spectaculos, foarte fraged și fin, deloc uscat. Este o combinație de banana bread, negresă și mud cake. Ceva super porn pentru orice iubitor de chestii negricioase, pline de cacao.

Din cantitățile de mai jos ies două tăvi de chec de 25cm lungime.

Castronul #1

250g zahăr

2 ouă

250ml apă la temperatura camerei

120ml lapte

120ml ulei vegetal (cocos merge de minute, la fel și unt de cacao topit cum am folosit eu)

3 banane bine coapte

Pisezi bananele cu furculița și le amesteci cu restul ingredientelor. Rețeta așa cum mi-am notat-o eu zicea să bați ouăle separat dar eu nu am făcut asta, fiind mult prea lenesă. Am amestecat toate de mai sus cu mixerul la turația cea mai mică.

Castronul #2 (să fie unul mare)

275g făină

75g pudră de cacao

1 linguriță și 1/2 praf de copt

1 linguriță și 1/2 bicarbonat de sodiu

1/2 linguriță sare

Cerne toate ingredientele și amestecă-le. Adaugă și compoziția din castronul #1 și mixează până devine o compoziție omogenă. Toarnă în formele de chec (fie le ungi cu unt, fie pui hârtie de copt ca să nu se lipească) sau în cea de blat de tort și bagă la cuptorul încins la 180 de grade. La mine a durat o oră dar cel mai sigur e să faci testul cu scobitoare pe la 40-45 de minute.

Guilty // Not Guilty

Am pus astăzi această fotografie pe Instagram spunând că am decis să renunț la sentimentul de vinovăție pe care-l implică din cel în ce mai des consumul anumitor alimente/mâncăruri în ziua de astăzi. Pentru că da, pe lângă confuzia maximă generată de toate studiile pro și contra a orice legat de alimentație, miile de opinii complet diferite sau variațiuni pe aceeași temă care circulă prin reviste și mai ales pe internet, acest sentiment mizer și deloc la locul lui este din ce în ce mai prezent în viațile noastre. Orice e dulce sau mai puțin sănătos (după unii, după alții) este un guilty pleasure - zahăr, subtitut de zahăr, pâine, paste, alcool, fructe cu prea mult zahăr, McDonald's, KFC, chipsuri și câte și mai câte. De niciunul nu te poți atinge dacă ești o femeie (da, la femei este mai profund sentimentul pentru că societate pune mult mai multă presiune pe ele din toate punctele de vedere) în toate mințile. Așa ajungi să mănânci pe ascuns și să te simți vinovată pentru că ai fost învățată că faci o mare greșeală dacă pui pe limbă fie și un strop din cine știe ce.

Niciunul dintre alimentele sau mâncărurile pe care încearcă diverse publicații, intituții, asociații, organizații să ni le impună ca super-mega dăunătoare nu ne va provoca moartea și nici măcar diabetul, cancerul, hipertensiunea sau, cel mai grav dintre toate, obezitatea de care ne atât de frică. Noi suntem singurele care am putea face asta. Sigur, are și genetica un rol în toată povestea dar dincolo de ea există echilibru și exces. Depinde de tine calea pe care o alegi, decizând astfel dacă mâncarea este o bucurie în viața ta sau o povară care provoacă acel sentiment de vinovăție.

Eu am decis, după ceva vreme în care am bântuit pe cărări greșite, să o las să fie plăcere și să uit, cum ziceam și pe Instagram, de sentimentul de vinovăție. De când am renunțat la a mai mânca carne izul ăsta de vai, nu e bine aia, nu e bine ailaltă a emanat permanent pe lângă mine și mesele mele. A nu se înțelege greșit, nu am niciun regret că am renunțat să mănânc carne dar realizez acum că acest gest și documentarea vizavi de un stil de viață sănătos pe care am făcut-o în ultimii ani nu au făcut decât să trezească și să hrănească pe perioade mai lungi sau mai scurte niște obsesii care au sfârșit prin a-mi răpi bucuria mâncatului și gătitului.

Sunt o persoană echilibrată când vine vorba de mâncare, rar fac excese. Folosesc zahărul cât mai puțin, prăjesc extrem de rar, îmi fac pâinea singură și în general sunt adepta a ceea ce susține și Michael Collen - eat anything as long as you cook it yourself. Las video integral aici, poate ai 20 de minute să-l vezi, garantez că va fi o bună investiție. Și mai bună dacă îl arăți copiilor tăi adolescenți (zic adolescenți pentru că pot deja înțelege limba engleză și tema discuției).

În aceste condiții, de ce sentimentul de vinovăție? Pentru că asta sunt învățată să simt. Pentru că și eu, ca și tine, văd zeci, sute de fotografii poate pe zi cu femei mai slabe, mai tonifiate, citesc câteva articole pe săptămână despre cum sucurile, ierburile, renunțatul la zahăr sau gluten au schimbat complet viața unuia sau altuia. Posibil să fie toate adevărate, numai că eu sunt eu, nu unul, nu altul. Mi-e mult mai ușor să mă uit la mine și să fac schimbările care mi se potrivesc mie decât să adopt pas cu pas rețete de succes și să mă umplu de furie când eșuez în a le urmări pe termen lung. Cel mai simplu lucru, am testat, este să îmi ascult inima, rațiunea și corpul. Și pentru că vorbim despre alimentație, da, corpul trebuie urmărit cu mare atenție pentru că el îți spune de ce ai nevoie mai mult și la ce e mai bine să renunți. E uimitor cum suntem învățați să ascultăm de toți străinii, pe unii să-i plătim pentru a ne învăța cum să ne hrănim (o chestiune simplă care este categoric în ADN-ul nostru de mii de ani) și nu petrecem nici măcar cinci minute pe săptămână pentru a analiza efectele obiceiurilor noastre alimentare.

Uite, acum două luni am auzit trei povești de la trei femei diferite care au renunțat să mai mănânce zahăr. Pe două le cunosc personal și știu că nu vorbesc prostii. Una și-a vindecat o acnee pe car eo avea de ani de zile, cealaltă a descoperit că nemaimâncând zahăr nu mai are nici zecile de alergii cu care se lupta an de an din primăvară până-n toamnă. Povestea celei de-a treia am citit-o pe facebook, nu o cunosc personal pe femeia în cauză, îmi aduc aminte că spunea că a slăbit opt kilograme în opt săptămâni (atenție, nu doar renunțând la zahăr ci și mergând zilnic pe jos zece kilometri). Revenind la mine, ce am făcut? Am decis să renunț și eu la zahăr. Și am rezistat două săptămâni fără el. Și atât. Am realizat mai târziu de ce nu m-a ținut mai mult - pentru că nu aveam niciun motiv real să renunț la zahăr. Nu fac exces, nu am nicio boală potențial legată de consumul de zahăr. Sunconștientul meu știa toate astea și în cele din urmă a dictat conștientului să ia măsurile ce se impuneau - lasă femeia să mănânce colivă că e una dintre plăcerile vieții ei (dap, după două săptămâni jumate cu asta am cedat).

La fel cu slăbitul, că e și el mereu legat de alimentație. După ce m-am lăsat de fumat am pus pe mine 7 kilograme (punctul maxim) și m-am stabilizat la +4 față de cum eram pe vremea când fumam. Am 1,70 înălțime și 60 de kilograme, port M/38, uneori și S. Dar de trei ani creierul meu e ocupat permanent de ideea că trebuie, trebuie să revin la 56-57 cât aveam pe vremuri. Ei bine, nu revin, orice aș face, la oricâte plăceri gastronomice aș renunța, oricât de vinovată m-aș simți pentru fiecare felie de pizza sau pâine. Rămân constantă la 59-60-61 de kilograme. De ce? Pentru că în adâncul meu știu că e firesc, că sunt niște proporții absolut normale pentru o femeie de orice vârstă, d-apăi pentur una de 37 de ani. Trebuie doar ca mintea mea bombardată de mesaje greșite să înceteze să le mai privească ca pe o normă musai de urmat.

În concluzie, renunță la a te simți vinovată, uită de tot ce încearcă ziarele, corporațiile, blogurile să-ți vândă și ascultă-te - numai așa vei găsi echilibru cu ajutorul căruia poți face orice altceva îți propui tu pentru tine, dincolo de barierele impuse dinafară.