În vremurile de demult apuse când nu aveam nici cel mai mic interes să îmi petrec sâmbetele și duminicile în bucătăria mică din garsonieră, gătind cine știe ce oală cu ciorbă, libanezul era salvarea și bucuria și răsfățul de weekend (la început, că eram mică și cu venituri pe măsură) și de oricând (mai târziu când am mai crescut nițel și chiar simțeam că vine ziua de salariu). Eram topită după gusturi și mirosuri, mi se păreau cele mai exotice și cele mai de nepătruns -- nu știam nici ce e aia linte, nici cum fierbi boabele de năut. Și pentru cine nu mă crede - prima și prima oară când am încercat să fac acasă hummus am pus boabele direct la fiert și am obținut nada, bineînțeles, pentru că nu s-au fiert nici după 3 ore pe foc.
Astăzi știu să fac și supă de linte și hummus. Chiar bune, amândouă. Hummus fac des, mai mult decât des. Aproape că nu lipsește din frigider, iar Brăduț face glume pe seama mea că sunt obsedată. Cam sunt, îmi place, e bun, mi-e poftă de el mai ceva ca de cele mai bune brioșe pe care le-am copt vreodată.
Îl fac din boabe de năut uscate, nu din cele din conservă. Le pun la rehidratat câteva ore și apoi le fierb bine. Le las să se răcească un pic și le killeresc în blender cu tahini, ulei de măsline, sare, zeamă de lămâie și puțină apă. Tahini îl cumpăr, am găsit unul care chiar îmi place și nu văd de ce aș pierde vremea să îl fac acasă.
Cantitățile aproximative pe care le folosesc eu la o tură de pregătit hummus:
200g năut rehidratat și fiert
100 ml tahini (pastă de susan)
50 ml ulei de măsline
50 ml apă, chiar mai mult uneori -- poți regla dacă vezi că nu se mișcă blenderul cum trebuie
2-3 căței de usturoi
jumătate de linguriță de zeamă de lime / lămâie
sare după gust
Săptămâna trecută am simțit nevoia să îl combin cu altceva decât cu roșii (clasic, deja). Am amestecat pătrunjel cu morcov, am stropit cu zeamă de lămâie (din belșug), un strop de sare și gata salata perfectă care să balanseze gustul ușor nerafinat al hummusului.
 |
| Add caption |
11 comments:
Si mie imi place foarte mult humusul, iar tartinele arata foarte apestisante!
Si eu iubesc humusul cu muuuult patrunjel sau ... iarna cu gogosari murati
O sa încerc si cu morcov... Hmmm e o idee ;)
anca
Nu vorbi de lucruri sfinte! Auzi la ea, gogosari murati!!! Aproape ca l-as vinde pe Pangururan pentru ei.
Esti o poeta! Azi incerc si eu! Cine face fotografiile?
George, mi s-a mai spus dar eu nu cred neam! :-)
Eu fac fotografiile, ca doar nu le iau de pe internet si le pun watermark cu numele meu!
Sa-mi zici ce ti-a iesit si cum ti-a placut.
l-am facut acum 2 zile, dar n-am apucat sa-ti zic ca a iesit minunat, perfect :-)
Iuhuuuuu, ma bucur tare! Vezi ca devine adictive daca ai cea mai mica predispozitie de a iubi mancarea libaneza.
Si eu am aceeasi fixatie. De trei luni nu lipseste din frigiderul nostru. De trei zile sunt in abstinenta impusa ca sa testez, vorba lui Bradut, daca e obsesie si cat de grava. Nu sunt in sevraj. Am gasit inlocuitori :).
Dat fiind ca nu eram deloc multumita de cum imi iesea, adica era bun, dar ceva lipsea in drumul spre perfectiune, am tot sapat dupa informatii si am gasit un truc care functioneaza, iar acum humusul meu e desavarsit. Zice-se ca e important sa pui intai in blender tahinul impreuna cu lamaia, nimic altceva, si sa le mixezi cam un minut. Devin ca o branza tare. Apoi pui toate celelalte ingrediente (si un varf de cutit de praf de chimen)ke mixezi si e o minune!!!
Roxana, mulțumesc frumos pentru pont, o să încerc asta când fac data viitoare.
de cate ori am fost la libanez, n-am ratat niciodata humusul si salata de rosii cu patrunjel... iti imaginezi ce bucurie pe capul meu cand am vazut reteta ta :)
Mihaela, să îți fie de bine. Hummusul e un prieten de nădejde și pentru foame și pentru pofte. Te pup!
Post a Comment