22 November 2011

Salată de cartofi & conopidă


Este consistentă, deloc greţoasă, moale şi crocantă în acelaşi timp. Am folosit un cartof de mărime medie (tăiat cuburi şi fiert), 2 ouă fierte, flori de conopidă, câteva roşii cherry, un ardei gras, pătrunjel. Am asezonat-o cu sare şi ulei de măsline si numai la final am presărat un picuţ de piper pe deasupra.



21 November 2011

Yellow squash, fratele mai mic şi mai galben al dovleacului

Yellow squash, pe o parte...

Cei mai mulţi consideră dovleacul o legumă. În realitate, ca şi roşia, este un fruct. Poţi găsi prin lumea largă diverse varietăţi mai mari sau mai mici, mai îmbietoare ca aspect sau mai puţin apetisante ochiului critic de pofticios de hrană vie.

Eu am descoperit săptămâna trecută un dovlecel galben extrem de frumos. Chiar aşa-i şi zice subspeciei: yellow squash. Din repertoriul "ce să ştie ţăranul ce-i şofranul" l-am cumpărat fără să am idee ce gust are, cum aş putea să-l prepar. Am descoperit că este foarte, foarte gustos - păstrează aceeaşi fineţe a fratelui zucchini, însă nu are nici urmă de amăreală, aş zice că dimpotrivă este dulce.

...şi pe cealaltă.

Aş putea să-l folosesc crud, la salate, să-l coc în cuptor ca garnitură pentru vreo friptură. Deocamdată am aplicat metoda cea mai uşoară: tăiat felii, pus în tigaie cu un strop de ulei de măsline şi asezonat cu o jumătate de ceapă tăiată felii subţiri. Am avut grijă să fie focul mic şi să întorc feliile de pe o parte pe alta până s-au bronzat un pic.

Atât este de mic.
Şi aşa arată la interior.

Cu ce m-a cucerit definitiv micuţul? Cu multă vitamina C, beta-caroten, fier şi acid folic. E dotat, ce pot să zic.

18 November 2011

Homemade Pasta, ce trucuri am mai învăţat



Mi-am adus aminte de pastele făcute acasă vara trecută şi de efortul depus pentru a obţine o cocă perfectă. M-am gândit că poate s-a inventat între timp vreo metodă mai uşoară dar de unde, tot aşa mult efort fizic trebuie să depui. Tot citind şi experimentând, am mai învăţat câte ceva:

  • Proporţia făină-ouă e uşor de reţinut: la 600g făină pui 6 ouă, la 200g pui 2 ouă etc.
  • Dacă vrei să te complici un pic, mai adaugi gălbenuşuri: 6 ouă + 3 gălbenuşuri, 2 ouă + 1 gălbenuş şi tot aşa.
  • Pastele ies mult mai gustoase dacă foloseşti în compoziţia aluatului numai gălbenuşuri: în loc de 6 ouă, pui 12 gălbenuşuri, în loc de 2 ouă pui 4 gălbenuşuri etc., etc.
  • Toată şmecheria stă în frământat! Imediat ce ai amestecat bine ouăle şi făina vei avea un bulgăre instabil de cocă, bun de nimic la prima vedere. Este făinos, lipsit de elasticitate, nici prin gând nu ţi-ar trece că l-ai putea lucra vreodată într-o felie subţire mai să vezi prin ea. Nu te descuraja, pune mânuţele la treabă şi frământă din tot sufletul cât de mult timp poţi. Nu zic să-ţi dedici viaţa acestei operaţiuni, însă 20 de minute trebuie să sacrifici. Dacă nu te simţi în putere, lasă mâinile în pace, scoate orice alte arme ai la îndemână şi roagă frumos partea masculină a familiei să te ajute.
    • ajută dacă împarţi coca în bucăţele mai mici şi te joci cu ele cum făceai când erai mic cu plastilina.
  • Materialul de lucru trebuie să fie fin şi elastic. Îl întinzi pe tot dintr-o bucată sau îl tai în porţii mai mici şi le desfăşori pe fiecare în parte. 
  • Când te apuci de întins, presupunând că nu ai maşină de făcut paste, e bine să presari puţină făină pe blat/masă. Eu am observat, însă, că dacă aluatul e bine frământat se lucrează foarte uşor şi fără înfăinare şi nu se lipeşte deloc.
  • Cele mai multe reţete te învaţă să rulezi foia de aluat şi să tai feliuţe subţiri. Problema mea cu metoda asta este că la tăiere marginile ruloului de cocă se lipesc şi la bucata mică şi la cea mare. Rezultatul:  nişte rulouri mici pe care trebuie să le desfăşori ca să obţii nişte fâşii colţuroase. Uită-te la poză şi o să mă înţelegi:
  • Alternativa: tai feliile liber, cu un cuţit rotund de pizza. N-o să-ţi iasă egale dar dacă vroiai paste perfecte le cumpărai, nu?
  • Scutură-le bine de făină înainte să le găteşti. Dacă nu faci asta, făina se va transforma în clăbuc în timpul fierberii.
  • Şi apropo de fierbere, nu le lăsa prea mult pe foc - 3-4 minute sunt suficiente să le ai al dente. Pune în apă câţiva stropi de ulei de măsline.

Ca să te orientezi mai uşor la cantităţi, îţi spun atât: 200g făină, 2 ouă şi 1 gălbenuş ajung pentru 3 porţii normale sau 2 porţii uriaşe. Mă gândeam eu că te ajută :-).

Spor la frământat şi poftă bună!


16 November 2011

Lipii coapte în cuptorul de acasă - multă muncă, satisfacţii pe măsură.

Îţi mai aduci aminte sărbătorile de când erai copil? Nerăbdarea şi emoţia cu care aşteptai ziua de naştere sau Crăciunul? Cadoul la care sperai din tot sufletul, deşi o părticică mică de inimă îţi era strânsă la gândul că nu fuseseşi suficient de cuminte cât să meriţi să primeşti ceva? Îmi doresc adesea să retrăiesc amalgamul acela de sentimente; să mă furnice picioruşele şi mâinile de emoţie, să-mi bată inima în aşteptare şi să-mi sară din piept de bucurie sinceră şi nestăvilită atunci când se întâmplă ceea ce aşteptam. Probabil că nu mă voi mai întâlni niciodată cu toate senzaţiile acestea, nu la intensitatea pe care o aveau când eram mică. Sunt fericită, însă, de fiecare dată când le retrăiesc chiar şi sub forma unei scipiri mai palide şi mai rapide.

Fericită tare am fost ieri când mi-au ieşit lipiile aşa cum citisem eu că trebuie să iasă. Poate pentru tine sună exagerat, pe mine mă intrigă reţetele noi, vreau mereu să văd dacă îmi ies sau dacă le pot îmbunătăţi. Reţeta asta de lipii am găsit-o (tot) la Codruţa. M-au fascinat fotografiile ei cu lipiile umflate precum gogoşile şi m-a intrigat ceea ce scria în postul cu reţeta că dacă mănânci lipii făcute în casă, nu te mai poţi întoarce la cele cumpărate.


Am testat reţeta de două ori, cu rezultate diferite. Niciodată dezastruoase, aşa cum mă temeam iniţial că se va întâmpla având în vedere complexitatea procesului. În caz că o încerci şi tu, uite la ce zic eu că trebuie să ai grijă:

  • Drojdia e un factor important - reţeta originală cere drojdie instant dry într-o cantitate extrem de mică. Posibil să nu poţi cântări 1,3g sau să nu ştii exact dacă ce ai tu în casă dintr-un pachet mai mare cumpărat acum două luni e exact drojdie instant dry. Atunci foloseşte 1 linguriţă de drojdie uscată şi gata.
  • În momentul în care te apuci de frământat, cu siguranţă vei fi tentat să adaugi făină pentru că ţi se va părea aluatul mult prea umed. Nu adăuga făină. În schimb frământă bine şi continuu în alea 10 minute cât zice reţeta. Ai să vezi minune cum aluatul devine nelipicios şi elastic.
  • Dacă dintr-un oarecare motiv aluatul nu creşte, aşa cum mi s-a întâmplat mie la prima încercare, nu îl arunca la coş. Formează lipiile conform instrucţiunilor şi "coacele" în tigaie, direct pe foc. Cum am făcut cu focaccia asta. Fără ulei, fără nimic altceva, doar tigaia încinsă - se umflă aproape la fel de spectaculos ca în cuptor. Mai important, însă, sunt bune de mâncat, nu de aruncat.
  • Atenţie la copt - cu cât laşi lipiile mai mult timp în cuptor, cu atât vor ieşi mai crocante. Super ok dacă vrei să le foloseşti în loc de focaccia la o salată. Pentru burrito, însă, trebuie să respecţi cele 3 minute ca să fie moi şi bune de rulat/împăturit.

Ca să faci 4 lipii ai nevoie de: 200g făină albă, 140ml apă, 1 linguriţă drojdie uscată, 1 lingură ulei de măsline, 1/3 linguriţă sare, 1 linguriţă zahăr. 


Procesul de preparare durează mai mult de 2h, aşa că adaugă la ingredientele de mai sus şi puţintică răbdare. Se desfăşoară după cum urmează:

1. Amesteci făina şi apa într-un vas, acoperi cu un prosop umed şi laşi amestecul deoparte 15 minute. Procesul ăsta, am învăţat şi eu de la Codruţa, se numeşte autolyse şi înseamnă "tehnica prin care se sporeşte dezvoltarea glutenului, fără frământat îndelungat". Mai multe detalii găseşti pe Apa. Faina. Sare.

2. Adaugi drojdia, uleiul, zahărul şi sarea şi frămânţi cu spor 10 minute. Vezi mai sus la ce să ai grijă la această etapă. Aluatul trebuie să fie elastic şi să nu se lipească. Când îl ai gata, pune-l la dospit într-un vas uns cu puţin ulei. Acoperă vasul cu un prosop şi lasă-l în pace vreme de 1h şi jumătate.

3. Împarţi aluatul în 4 părţi egale. Înfăinezi blatul/masa pe care lucrezi. Iei prima bucată de aluat şi o presezi cu palma, astfel încât să se lăţească pe blat. Iei marginile şi le aduci înspre mijlocul materialului, unindu-le. Întorci aluatul cu partea înfăinată în sus, apeşi cu palma încă puţin şi pui deoparte. Repeţi procesul cu celelalte bucăţi de material. Când le ai gata pe toate patru, acoperă-le cu un prosop şi lasă-le aşa 20 de minute.

4. Profită de minutele astea ca să încingi cuptorul la 220 de grade. Odată expirat timpul, ia fiecare bucată de material şi întinde-o cât poţi de mult/subţire. Ai grijă să presari făină din nou pe blat ca să nu se lipească. 

5. Cum ai lipiile formate, bagă-le rând pe rând în cuptor. Eu le-am copt pe tava cea mare a aragazului, pe care am turnat în prealabil un strat generos de făină. E mai uşor şi mult mai curat să foloseşti hârtie de copt. Dacă ai, nu ca mine. 
Revenind, lipia stă la cuptor 3 minute. Tu cel mai bine te aşezi în fund în faţa cuptorului şi aştepţi cuminte - ăsta este momentul la care făceam referire la începutul postului. O să ţi se mărească ochii de mirare şi faţa o să ţi se lăţească la maximum, toată un zâmbet. Se umflă precum gogoaşa înfuriată. Dacă ai respectat împachetarea de la punctul 3 se umflă. Şi sunt super drăgălaşe aşa umflate în lumina gălbuie a cuptorului. E magie, vorbesc serios!


6. La expirarea celor 3 minute aferente fiecărei lipii, o scoţi cu grijă (să nu te arzi) din cuptor, o pui pe fund/farfurie şi o acoperi cu un prosop curat. 



Le poţi folosi la şaorma, burrito, fajitas sau în loc de pâine pentru salata de vinete sau guacamole. Eu una am făcut un wrap cu salată - un fel de tabbouleh, însă fără cous-cous, fără bulgar, numai pătrunjel, ceapă, usturoi, roşii şi ardei gras asezonate cu puţin ulei de măsline şi sare.

Concluzia mea apropo de afirmaţia Codruţei: nicio şansă să te mai întorci la lipiile din comerţ (mai ales că procesul ăsta pare din ce în ce mai uşor cu fiecare repetiţie).

14 November 2011

Un cadou frumos


Nicole şi Michael sunt gemeni, născuţi amândoi pe 13 noiembrie 1979, la 15 minute diferenţă şi la mii de kilometri distanţă - Nicole în Germania, Michael în Statele Unite. Sâmbătă seara şi-au serbat ziua comună de naştere la 2nd Floor, locul de pierzanie al celor iubitori de dansuri latino.

Am mereu probleme în a alege cadouri pentru oameni pe care nu-i cunosc foarte bine. De data asta, însă, am mers la sigur: brioşe şi fursecuri home-made! Mai ales că unii dintre invitaţi şi sărbătoritul serii avuseseră de-a face cu ceva vreme în urmă cu brioşele mele şi fuseseră extrem de fericiţi.

Sooo, long story short, am petrecut aproape toată ziua în bucătărie pregătind brioşe cu chips-uri de ciocolată, cu chips-uri de ciocolată şi suc de passion fruit, cu fulgi de cocos şi cacao.



Le-am bibilit, le-am ambalat, le-am pus fundiţe şi etichete personalizate. E drept, la etapa asta am avut-o pe Olya ajutor - a venit să ajute la pregătit prăjiturile dar cum mie nu-mi place foarte tare să mă încurc de oameni prin a mea bucătărie, i-am dat ceva de făcut ca s-o ţin ocupată :-).



Brioşe am tot făcut în ultimii doi ani, demult visam, însă, să coc fursecuri crocante şi nu găseam o reţetă care să mă satisfacă. S-a rezolvat, am descoperit-o la Codruţa pe blog. Am respectat-o întocmai, am înlocuit doar alunele cu migdale. Nu are, deci, sens să repet reţeta ei aici. Are rost să îţi zic doar că sunt the perfect cookies. Când au fost gata şi le-am gustat, i-am scris Codruţei pe mail că nu le mai duc la petrecere şi le ţin pe toate pentru mine, să mă îndop cu două guri. M-a readus cu picioarele pe pământ, amintindu-mi că-s nişte bombe calorice şi e mai bine să le împart cu alţii.



Dacă citeşti reţeta de fursecuri o să ţi se pară că e prea complicat să te înhami la aşa ceva. Nu este, îţi garantez. Iar rezultatul final este absolut spectaculos, merită fiecare secundă investită, o să leşini de plăcere ronţăind la cookies! La petrecerea de sâmbătă au dispărut rapid şi mi-au auzit urechile numai complimente.

09 November 2011

Transformarea răţuştei urâte



Aseară era o pastă, astăzi a devenit un desert foarte bun şi arătos. Îţi ia numai câteva minute, mizeria din bucătărie se păstrează la un nivel minimum decent, complicaţiile legate de cuptor, grade, timp de coacere nu fac parte din ecuaţie.

Menţiune la "reţetă": dacă vrei bomboane ca cele de mai sus, pune mai mulţi biscuţi şi mai puţină banană. Le poţi combina treptat, până ajungi la consistenţa necesară formării bomboanelor - o să-ţi dai seama uşor când pot sta pe picioarele lor, fără să se împrăştie pe farfurie.


Mic dejun slash cină de bebeluşi pentru oameni mari

Cum mă duceam eu la culcare în seara asta, mi se făcu o poftă nebună de ceva dulce. Tuşesc ca un măgar şi cum am învăţat că tusea şi dulcele nu fac casă bună, trebuia să fie un dulce mai puţin dulce.

Toate gândurile au zburat unul după altul în căpşorul meu somnoros, au trecut în revistă proviziile şi au găsit: banană, biscuiţi, nucă de cocos şi miere. Aşa s-a născut la mine-n bucătărie o pastă precum cele de bebeluşi, pe care eu am mâncat-o înainte de culcare dar pun pariu că-i perfectă pentru mic dejun.

Am combinat într-un castron 6 biscuiţi daţi pe răzătoare cu 1 banană strivită stilul piure, 1 lingură de miere, 1 lingură de nucă de cocos uscată. Am asezonat combinaţia cu un pahar cu lapte şi m-am...era să zic dus la culcare; adevărul este că m-am întors la computer ca să scriu "cum mă duceam eu la culcare..."


PS: pentru impresia artistică voi încerca mâine la micul dejun să dau formă fotogenică pastei.


UPDATE: poţi vedea poze şi detalii despre cum să transformi pasta în nişte bomboane foarte estetice aici.

08 November 2011

Pâine cu bicarbonat de sodiu


O adaptare reuşită după reţeta asta. Toată tevatura a durat săptămâni pentru mine. Am văzut reţeta, mi-am zis ah, ce uşor, nu trebuie să mai frământ. Nu m-am adunat, însă, pentru că mai aveam în frigider ŞI în congelator pâine făcută de Brăduţ înainte să plece (el a zis că face mai multă ca să dea prietenilor, eu cred că îşi dorea să-mi ajungă până se întoarce acasă, să nu cumva să coc alta fără el). În cele din urmă pâinea lui s-a dus, felie cu felie şi a trebuit să o înlocuiesc cu alta. Haide, Elena, e momentul!

Am notat eu frumos reţeta şi aşa mi-am dat seama că nu am făină de ovăz şi nici nu o să am vreodată cât o să trăiesc pe meleaguri thailandeze. În schimb, în ziua cea mare se nimerise să cumpăr o pungă de germeni de grâu. Aşa, pur şi simplu pentru că am văzut-o pe raft şi m-am gândit că nu strică să am în casă. Nicio pagubă. Dimpotrivă, germenii au fost bineveniţi şi au înlocuit cu succes făina aia ingrată pe care nimeni nu o comercializează aici.

Revenind în bucătărie, am folosit: 300g de făină albă, 200g de făină integrală, 100g de germeni de grâu. Le-am amestecat bine pe toate, le-am aruncat în ochi o linguriţă de sare şi una de bicarbonat de sodiu şi apoi le-am clătit cu 500g de iaurt. Ca să nu se supere pe mine de aşa tratament, am garnisit aluatul cu seminţe de floarea soarelui şi de susan. 

Am încins cuptorul, cum a zis Cristina, la 200 de grade şi am făcut aluatul uitat înăuntru, preţ de 50 de minute. A făcut o crustă groasă şi crocantă, numai bună de înfulecat cu nişte unt cu usturoi.


Unt cu usturoi înseamnă că am pisat 3 căţei de usturoi şi i-am amestecat cu unt, un vârf de sare şi câteva fire de rozmarin. Super fiţă :-).



05 November 2011

Singurul lucru învăţat de la Jamie Oliver

O emisiune. Una singură. Atât am văzut, nimic mai mult. Din când în când mai intru pe site-ul lui, nu am apucat să-i copiez nicio reţetă. Revenind la TV, Jamie, făcea omletă în cuptor. Pe vremea aia nu aveam blog culinar, nu aveam iubit, nu-mi plăceau ouăle. Interes zero, aşadar. Informaţia s-a lipit de mine cumva, nu ştiu cum. Am încercat o dată, acum vreo trei ani, pe când locuiam cu prietena mea Andreea.

Acum că am blog culinar, am iubit şi tot nu-mi plac ouăle, am încercat din nou şmecheria: am bătut ouăle bine, bine, le-am garnisit cu ceapă verde şi ardei gras, le-am condimentat cu ierburi, sare şi piper. Am răsturnat compoziţia în tigaie, pe care, în loc să o ţin pe foc, am vârât-o la cuptor. Rezultatul mai jos.


Home made stuff

Găsit astăzi la magazinul care vinde produse organice de la fermele regelui:

1. Castraveţi mici, mici, numai buni de pus la murat. Checked, doar două borcane mici (pe măsură, evident) să testez cum ies.


Roşii cherry, inclusiv din cele gălbioare. Thailanda, în general, nu stă foarte bine la capitolul roşii. Cele mai multe din cele pe care legăseşti la piaţă nu au gust. De miros nici nu mai aduc aminte, că lipseşte cu desăvârşire. Singura variantă acceptabilă sunt roşiile cherry, mai scumpe dar şi mai roşii. Astea pe care le-am cumpărat astăzi sunt de departe cele mai bune pe care le-am găsit de când stau aici - au şi gust şi miros şi sunt zemoase tare. 

Pe câteva le-am "sacrificat" - le-am tăiat felii, le-am întins pe tava de la cuptor şi le-am făcut vânt dincolo de gard unde încă mai bătea soarele după-amiază. Le usuc bine şi apoi le păstrez într-un borcan. Pentru ce? Nu am idee încă. Se va ivi o oportunitate, sunt convinsă.


Am acoperit tava cu folie de pastic, ca să ţin departe insectele şi păsările. Folia am găurit-o cu scobitoarea, ca să intre, totuşi nişte aer. Cred că mâine schimb folia cu o bucată de tifon.

UPDATE: pentru că vremea s-a mai răcorit aici în Chiang Mai, a durat mai mult decât mă aşteptam ca să am gata castraveţii şi roşiile. Castraveţii s-au murat perfect, fără să se înmoaie, în 5 zile. Roşiile s-au uscat în mai mult de o săptămână (scoase la soare înainte de prânz şi ţinute până la apus). Le-am pus la borcan cu busuioc, nu înainte de a le gusta - sunt incredibil de dulci!