Lucruri pe care nu le mănânc şi nu o să le gătesc niciodată. Lista-i lungă, ordinea aleatorie.
Borş de pește. Dacă-i vorba despre o alegere, înțeleg să fac tot posibilul să mă îndrept spre varianta cea mai bună, dacă nu chiar una perfectă. Dacă am la dispoziție un pește mare și frumos, să-l dau la o parte și să-i admir chipul (chinuit si pe vremea când era viu, d-apăi acum când nu mai are suflare și se scufundă printre bucăţele de legume)? Niciodată nu m-am luat după față când am făcut vreo alegere importantă, n-o să încep acum.
Scoicile. Şi ce dacă sunt o mare fiţă? Şi ce dacă îşi închipuie unii că dacă mănâncă scoici au un loc anume asigurat, undeva deasupra celor mulţi sau mai în fața lor? Sunt alunecoase, ca şi majoritatea celor ce le mănâncă!
Carne în putrefacţie. Nu mai e urmă de uimire pentru istorici, arheologi, etnologi etc. că predecesorii noştri nu erau în fapt nişte vânători, ci simpli adunători de cadavre, hrănindu-se cu resturile de la mesele copioase ale animalelor de pradă. Dar nu la asta mă refer, ci la tradiţiile islandezilor - carnea de rechin este îngropată în nisip timp de 6-12 săptămâni (pentru a o deshidratata complet) şi apoi uscată vreme de câteva luni. Se numeşte Hákarl şi se mănâncă frecvent în Islanda, tăiată cubulețe (e un fel de snack pentru ei, bag mâna-n foc!) chiar dacă e in topul celor mai urăt mirositoare feluri de mâncare din lume.
Spanac fiert. Am dat şi eu greș de câteva ori cu niște feluri de mâncare, dar nu mi-a ieșit niciunul atât de leşinător și imposibil la vedere, miros și gust. De ce să fierbi biata plantă, când e atât de bună verde, proaspătă, combinată cu rucola și pastramă de vită într-o mare salată? Prin fierbere nu poate decât să-şi piardă din proprietăți, are o culoare vecină cu moartea şi miroase mai urât decât conopida fiartă. De ce, atunci?
Lista e deschisă. O să o updatez pe măsură ce-mi aduc aminte sau mai aflu de diverse delicii.
3 comments:
hai ma, borsul de peste e mega-marfa - am mancat pentru prima data in Delta, la o lipoveanca strasnica (pestele il mananci separat, cu mujdei si zeama pe urma, daca mai poti sau mai ai chef). Mancarea pe care o stiam eu ascunzandu-se sub denumirea asta era o treaba nu tocmai ... kosher, sa zic asa. Lipoveanca m-a invatat cum se face. Fac foarte rar, pentru ca e de munca. Deci trebuie sa incerci treaba asta lipoveneasca - daca ai incercat si nu-ti place, da-mi ignore.
Si spanacul e cu schepsis - fiert e naspa, insa calit, cu niste ceapa si aromat cu putina nucsoara, e comestibil. E marfa ca garnitura la un file de peste sau un fripturision de miel - si aici e cu schepsis.
Scocile - de gustibus - daca te referi la St Jacques, n-am incercat, dar as pune botul macar o data. Doar pt gust, nu pentru o treapta in sus pe scara sociala :) Midiile, in schimb, sunt ok daca-s proaspete si asezonate corespunzator. Si-s muncitoresti, parol :).
Cat despre rechinul nitel putred si urat mirositoriu, te cred pe cuvant :)
Mi-a placut postul, o sa revin pentru update :)
Mâncăule-începătorule, meriţi un premiu pentru cel mai lung comment la mine pe blog! Nicio şansă de ignore, să mai vii pe aici.
Am încercat borşul făcut de o lipoveancă. Mult mai bun decât ce ştiam eu şi menţionai şi tu. Dar tot nu-mi place şi nu m-aş încumeta niciodată să-l gătesc la mine în casă. Acum că m-ai făcut să mă mai gândesc încă o dată la el, îmi dau seama că dislike-ul vine de la miros. Nu-mi place deloc mirosul de peşte fiert.
La spanac mă refeream în forma lui clasică, cel pe care mi-l băga mama cu forţa, că are fier. Posibil să fie bun cum zici tu, o să încerc odată.
Scoici, midii, habar nu am ce erau, le-am încercat cu ceva vreme în urmă. Nope, nu pot şi cu asta basta!
Midiile sunt mai mici şi negre,le poţi prepara după gustul fiecăruia,iar scoicile DOAR in vii,trebuie să se mişte în cochilie...
Post a Comment