1. Ca tratament pentru păr.
Încălzesc într-un castronaş mic aproximativ 3 linguri de ulei (la microunde, 2 minute), iau câte puţin cu vârful degetelor şi-mi masez scalpul. După ce am acoperit bine de tot la rădăcini, aplic restul pe lungimea firelor de păr. Înmoi, apoi, un prosop în apă caldă, îl storc bine şi-l înfăşor în jurul capului. Asta e varianta 1. Varianta 2 este să îmi acopăr tot părul în folie trasparentă de bucătărie (din aceea pe care o foloseşte oricine să acopere vasele sau să păstreze legumele şi fructele proaspete). Stau aşa cât mai mult timp, 2 ore minimum, 12 ore maximum - cazul din urmă înseamnă că dorm cu uleiul în păr. Într-un final mă spăl pe cap.
Efecte: părul este mult mai moale şi mai strălucitor. Uleiul de nucă de cocos hidratează firul de păr foarte bine. Există teorii conform cărora ajută şi la regenerare, mă feresc însă să spun că este adevărat, din cauză că nu l-am folosit on a regular basis.
Frecvenţă: se recomandă acest tratament o dată pe săptămână.
2. Ca tratament pentru cuticule.
Recunosc, unghiile sunt obsesia mea de la o vârstă (mult prea) fragedă. Am început să mă preocup de aspectul lor pe la 11 ani. Cred că nu aveam încă 13 când proasta inspiraţie m-a determinat să îmi chinui cuticulele, să le tai cu orice obiect ascuţit îmi pica prin mână la vremea aceea. Efectele au fost dezastruoase - cuticule care creşteau mai repede, zdrenţuite, răni etc. M-a ferit Cel de Sus de infecţii.
Înainte să mă mut în Thailanda am încercat o abordare nouă la salon; vreme de o lună, Maria, manichiurista mea, nu mi-a mai tăiat cuticulele, ci doar le-a împins. Mi-a explicat că e mai bine aşa pe termen lung, că scap de o grijă. Ea avea dreptate, semne de îmbunătăţire s-au vazut. Odată cu mutarea, însă, problema a reapărut pentru că de una singură nu am avut răbdare să mă ocup ca la carte, mi-era mai uşor să le tai.
Între timp m-am calmat, m-am uitat cu invidie la cuticulele verişoarei mele, Ruxi, am întrebat-o diverse, am citit pe net şi m-am decis să fac ce trebuie. Nu-ţi explic tot procesul de îngrijire, îl găseşti la ea pe blog. Îţi spun doar că eu am combinat într-un recipient cu pensulă (din acelea pe care le cumperi goale de la Sephora) 3 părţi ulei de nucă de cocos şi o parte ulei extra virgin de măsline şi aplic combinaţia asta pe cuticule, masând bine de tot ca să intre în piele.
Efecte: cuticulele sunt foarte bine hidratate şi arată frumos, aliniate pe unghie.
Frecvenţă: cât de des posibil; am sticluţa respectivă pe birou şi folosesc uleiul ori de câte ori mâinile mele iau o pauză de la tastat. Dacă nu se întâmplă asta pe parcursul zilei, nu uit să îmi hidratez cuticulele seara când mă duc la culcare.
La momentul fotografiei cuticulele nu au primit alt tratament decât hidratarea descrisă mai sus vreme de 10 zile. |
Viaţa în Thailanda are, printre altele următorul avantaj: apa este mult mai puţin dură decât în România şi pielea se deshidratează mai greu. Nu ies niciodată de la duş cu senzaţia de piele care mă strânge. Chiar şi aşa, folosesc cel puţin odată la 3 zile cremă hidratantă. Ulei de nucă de cocos folosesc mai rar, în special la masaj.
Pe faţă aplic numai o picătură, frecată mai întâi în palme ca să se încălzească un pic. Mă masez uşor pe toată faţa, exact cum aş face cu orice altă cremă. Folosesc această formulă exclusiv seara, înainte de culcare.
Efecte: piele şi ten extrem de hidtratate, fine ca funduleţul de bebeluş. Din nou zic, sunt persoane care susţin (pe internet) că au observat efecte miraculoase, cum ar fi diminuarea ridurilor, după folosirea îndelungată a uleiului de nucă de cocos în loc de cremă. Nu bag mâna în foc pentru asta. Din fericire nici nu am riduri ca să văd un aşa rezultat :-).
Frecvenţă: pe faţă minimum odată la două zile. Pe corp, odată la două săptămâni.
4. Pentru un bronz mai frumos şi mai rezistent
Punctul ăsta deja este istorie. Odată cu mutarea de la mare la munte, eu şi bronzul ne întâlnim mai rar. Îţi spun ce făceam "pe vremuri": mă ungeam cu ulei de nucă de cocos din cap şi până la tălpi şi stăteam la soare o oră. Niciodată între 11.30 şi 15.30! După două zile eram neagră ca un tuci.
Frecvenţă: depinde de tipul de piele; nu recomand procedeul celor albi, nevăzuţi de soare un an întreg. Odată ce pielea prinde un pic de culoare, însă, poţi folosi uleiul odată pe zi.
Notă finală: eu folosesc Virgin Coconut Oil (VCO), care se găseşte în Thailanda în orice farmacie sau magazin de produse cosmetice. În România îl poţi cumpăra online de la Organik.ro.
5 comments:
Fff util postul asta. O sa incerc si eu, dc l-ai laudat atata uleiul asta, ca eu chiar am riduri pe la ochi, ma rog le am de cand ma stiu, dar poate se mai estompeaza. Mersi pt link.
Cu placere. Pt cuticule este absolut genial. Pentru ten am mai citit de uleiul de argan ca e bun si ala de migdale.
Am cumparat azi ulei de cocos, dar solid. Il voi aplica pe par, deoarece il am destul de uscat si fragil, sper sa ma ajute :)
Părul fragil se îngrașă de obicei destul de repede. Dacă e și cazul tău, nu folosi uleiul de cocos mai des de 1 dată la 10 zile.
În altă ordine de idei, dacă ții untul de cocos (ce ai cumpărat tu solid) la căldură (pui cutia să bată soarele pe ea sau lângă cuptor când gătești ceva) se va transforma repede în ulei și îl vei pute întinde ușor pe păr. Dacă nu, ia pur și simplu unt și freacă-l un picuț între palme înainte să-ți masezi scalpul și părul cu el.
Vand ulei extravirgin de nuca de cocos .
Este un ulei extras din pulpă de nucă de cocos prin presare la rece. Spre deosebire de alte uleiuri aflate în comerţ acesta nu este supus unor tratamente precum cele de desmucilaginare, decolorare, deceruire, dezodorizare.
Pretul este de 25 de lei / 335 ml.
Mai multe detalii pe www.e-uleiuri.blogspot.ro
Post a Comment