O adaptare reuşită după reţeta asta. Toată tevatura a durat săptămâni pentru mine. Am văzut reţeta, mi-am zis ah, ce uşor, nu trebuie să mai frământ. Nu m-am adunat, însă, pentru că mai aveam în frigider ŞI în congelator pâine făcută de Brăduţ înainte să plece (el a zis că face mai multă ca să dea prietenilor, eu cred că îşi dorea să-mi ajungă până se întoarce acasă, să nu cumva să coc alta fără el). În cele din urmă pâinea lui s-a dus, felie cu felie şi a trebuit să o înlocuiesc cu alta. Haide, Elena, e momentul!
Am notat eu frumos reţeta şi aşa mi-am dat seama că nu am făină de ovăz şi nici nu o să am vreodată cât o să trăiesc pe meleaguri thailandeze. În schimb, în ziua cea mare se nimerise să cumpăr o pungă de germeni de grâu. Aşa, pur şi simplu pentru că am văzut-o pe raft şi m-am gândit că nu strică să am în casă. Nicio pagubă. Dimpotrivă, germenii au fost bineveniţi şi au înlocuit cu succes făina aia ingrată pe care nimeni nu o comercializează aici.
Revenind în bucătărie, am folosit: 300g de făină albă, 200g de făină integrală, 100g de germeni de grâu. Le-am amestecat bine pe toate, le-am aruncat în ochi o linguriţă de sare şi una de bicarbonat de sodiu şi apoi le-am clătit cu 500g de iaurt. Ca să nu se supere pe mine de aşa tratament, am garnisit aluatul cu seminţe de floarea soarelui şi de susan.
Am încins cuptorul, cum a zis Cristina, la 200 de grade şi am făcut aluatul uitat înăuntru, preţ de 50 de minute. A făcut o crustă groasă şi crocantă, numai bună de înfulecat cu nişte unt cu usturoi.
Unt cu usturoi înseamnă că am pisat 3 căţei de usturoi şi i-am amestecat cu unt, un vârf de sare şi câteva fire de rozmarin. Super fiţă :-).
No comments:
Post a Comment