14 June 2013

SUPER SAVUROS: MÂNCARE de LINTE & PÂINICI KULCHA



Am văzut, am plăcut, am pus în practică. Când descopăr ceva ce îmi doresc tare, tare sau ceva ce-mi inspiră o poftă nebună nu stau mult pe gânduri. Ieri am dat peste o rețetă de mâncare de linte cu roșii pe Blog cu Legume și de alta de pâine indiană Kulcha pe Bucătărie Indiană Vegetariană -- două bloguri recent descoperite, extrem de utile pentru cine nu mănâncă proteină animală și are nevoie de inspirație. Mi s-a făcut poftă mare de amândouă, îmi imaginam gusturile și textura de nu-ți povestesc. Ieri seară am fost invitați la cină, așa că a trebuit să dau skip și să mă mulțumesc cu un orez prăjit cu fructe de mare, servit apetisant într-un ananas proaspăt. Azi, însă, nu am mai rezistat tentației și m-am pus pe treabă în stilul propriu - folosind rețetele drept inspirație și descurcându-mă pe plan local cu ce aveam la îndemână.

Pentru mâncarea de linte Ana a folosit linte verde. Nu aveam decât linte galbenă în casă și nu m-am dat bătută din atâta lucru, am folosit-o cu încredere. Clătită, fiartă 20 de minute, scursă. 

Am tocat câteva roșii, nu mai aveam nici din astea suficiente, așa că am completat cu încă trei din conservă + sucul aferent. M-am riscat și cu un gogoșar transformat în pastă la tocătorul electric. Plus ceapă (2 medii) și usturoi (3 căței).  


Totul, inclusiv lintea fiartă, a mers într-o tigaie adâncă. Am îndrăznit să storc fără regrete o lămâie întreagă peste. Am așteptat să dea în clocot, am pus capacul și mi-am văzut de treabă fix 15 minute. Am sărit peste verdeața proaspătă pe care Ana o menționa în rețeta originală -- ce vezi în fotografie e cel mai verde din restul de pătrunjel pe care-l mai aveam în frigider (ce să fac, e vineri, piața urmează în weekend?!) -- și am înlocuit-o, de la mine putere, cu oregano uscat. Am îndrăznit pe final să presar un praf de turmeric, unul de sare și unul de piper. Turmeric pentru că în comentariile de la postul Anei cineva menționa că face minuni în privința gazelor care apar de regulă după consumul de linte. Nu am avut gaze, mulțumesc de întrebare. Mugurii de lucernă adăugați pe deasupra nu au fost o idee rea, să știi.


Pentru pâinicile Kulcha s-a nimerit să am toate ingredientele la îndemână: făină albă (2 căni și jumătate), iaurt (aproape 1 cană plină), ulei de măsline extravirgin (3 linguri), sare (1 linguriță), zahăr brun (1 linguriță), bicarbonat de sodiu (1 jumătate de linguriță), apă (câtă am simțit nevoia). 

Nu am cuvinte să îți spun cât de simplu se fac și cât sunt de bune! Nu le face dacă ești genul care are remușcări că mănâncă prea mult din felul preferat. Niciodată nu le face, ascultă bine ce îți zic. E periculos!

Pentru restul de oameni, în special cei slabi și cu arderi rapide, iată ce e de făcut. Ingredientele uscate se amestecă într-un vas, se adaugă uleiul și apoi iaurtul și se frământă aluatul. Apă adaugi numai dacă vezi că aluatul e uscat, toarnă câte foarte puțin, one spoon at the time, that is. O ții lungă cu frământatul până aluatul este fin, elastic și nelipicios. Să tot muncești 5 minute -- nu am stat cu ochii pe ceas, dar a fost puțin. 

Lași aluatul deoparte o oră după care formezi pâinicile și le ”coci” în tigaie una câte una. Din cantitățile de mai sus îți ies 12-14 pâinici Kulcha. Trebuie să le formezi cu făcălețul, mai groase decât clătitele normale, mai subțiti decât cele americane. Tigaia trebuie să fi încinsă bine înainte de a te apuca de coacere. Odată început procesul, te rog dă focul la mediu spre mic. O să vezi că pâinicile se coc repede și se umflă-n pene exact ca lipiile pe care nu mai am eu cum să le fac, nemaiavând cuptor -- și câtă fericire să descopr astăzi că se poate să faci pâinicile astea pe foc!

Problema este că așa de fascinată am fost de toată povestea, cu precădere de pâinile umflate în tigaie, că am uitat să le fotografiez ca pe niște staruri. Le poți vedea mai jos în planul doi, cred că e suficient să-ți faci o idee.



3 comments:

Fifi said...
This comment has been removed by the author.
Ana said...

Chiar saptamana trecuta am facut si eu painicile dupa o reteta indiana - Roti, numai ca am folosit faina integrala si niste ceapa tocata fin integrata in aluat, pentru aroma. Ce bine arata rosiile tale, si ce-a mai crescut inima-n mine ;-)

Elena Stanciu said...

@ Ana, roșiile aici nu-s nici pe departe la fel de gustoase ca cele din grădinile din România și nu pentru că ar fi crescute cu chimicale, ci pur și simplu pentru că solul nu este a fel de bogat și hrănitor. România e o minune din punctul ăsta de vedere, iar oamenii își bat joc, din păcate.