11 October 2010

Supă de linte roşie


M-am dus după prăjituri la Aşa DA într-o seară. Mie mi-au trebuit cinci minute să mă hotărăsc la sortimente, tot atât şi domnului foarte bătrân şi meticulos să cântărească şi să lipească eticheta cu preţul.

Nu mă trăgea inima să mă întorc în lumea dezlănţuită la propriu (afară turna cu găleata). Acolo în magazin era atmosfera de poveste, parcă dansau cadâne pe fiecare raft. Aşa că am mai zăbovit un pic şi cu ochi iscoditori m-am lungit peste tejghea, atrasă de culorile vii din rafturile din spate. Mie una nu-mi era a bună să-mi bag nasul, dar am fost salvată de o voce "poftiţi, intraţi se vă uitaţi".

Lângă dulapiorul de condimente, un domn cu piele măslinie şi mustaţă zdravănă îmi zâmbea părinteşte şi mă ademenea să-i iau marfa la verificat. Am îndrăznit, parcă aveam de ales? Am păşit dincolo de vitrina frigorifică, neştiind la ce să mă opresc mai întâi. Raiul, împărţit egal în compartimente pătrate, îşi expunea îngerii.

Domnul m-a asigurat că nu trebuie să cumpăr, mi-a dat să gust din fiecare şi mi-a enumerat denumirile condimentelor. Mi-am luat inima în dinţi şi i-am mărturisit că am încercat odată să fac supă de linte şi nu mi-a ieşit.

- De care linte aţi folosit?
- Nu mai ştiu, că a trecut ceva timp.
- Era roşie?
- Nu cred, cât de roşie e lintea roşie? Arătaţi-mi, vă rog.
- Uite aici.
- Nu era.
- Pei de aia nu a ieşit. Pentru supă trebuie linte roşie, nu verde. Verde e pentru ciorbă, roşie e pentru supă.
- Dacă iau roşie ziceţi că iese? Ce mai pun în ea?
- Ceapă, chimen şi semac.
- Semac? Ce e ăsta, aveţi aici?
- Da, cum se nu avem?
- Bine, daţi-mi semac şi linte roşie. Ceapă şi chimen am acasă. Fac în seara asta, că prea sună uşor.
- E uşor, fierbeţi lintea şi ceapa bine, bine, puneţi chimen şi semac şi băgaţi la mixer. Ce chimen aveţi, românesc?
- Chimen obişnuit, sunt mai multe feluri?
- Din ăsta? (îmi arată ceva verde într-o cutiuţă)
- Nu.
- Luaţi din ăsta, că ăla românesc nu e bun la supa de linte.
- Bine, daţi încoace tot. Mai am o întrebare.
- Spuneţi.
- Dacă lintea e atât de roşie, eu de ce primesc la restaurant supă de linte galbenă?
- Pei, nu rămâne roşie lintea când fierbe.

N-a rămas roşie dar nici galbenă nu a devenit. Era maronie, deloc ademenitoare privirii. În schimb mirosul era "de-acolo", iar gustul şi mai bun decât la restaurant.

Condimentele au venit cu mine în Thailanda; am reuşit să scot mirosul de chimen din haine, geamantanul îl păstrează încă. Cu atât m-am ales deocamdată, că nu am văzut linte prin magazine şi la altceva nu i-am inventat trebuinţă. Semacul, însă, îl încerc cât de curând la salată, după stilul turcesc.

(chimen arăbesc)


(semac)

Pui Mediterraneo

Impresioniştii mă inspiră. Aseară, în timp ce scriam postul, găteam şi inventam nume pentru felul de mâncare. A rămas mediterraneo din tot ce aveam pe listă, în speranţa că-i va ajuta pe domni să coacă o poveste de vacanţă frumoasă, potenţată la maxim de aroma fină de oregano.

Domnilor, de data asta este extrem de simplu; atât de fin şi exotic, încât eu propun să fie reţeta pentru Cina Romantică (cine are cap, înţelege de ce cu majuscule).

Aveţi pe lista de cumpărături:
1 caserolă piept de pui dezosat
4 cartofi
2 morcovi mari
3 lamâi (căutaţi-le să fie cât mai mici - sunt mai zemoase)
1 salată verde
1 legătură de ridichi
2 castraveţi
1 plic de oregano
sare
ulei de măsline

Pentru puiul mediterraneo urmaţi paşii întocmai:

1. Spălaţi bucăţile de pui bine şi tăiaţi-le cubuleţe. Presăraţi sare peste ele şi puneţi-le într-un vas de yena.
2. Curăţaţi cartofii şi morcovii de coajă, spălaţi-i bine. Cartofii îi tăiaţi cubuleţe, morcovii rondele. Merg cu alături de pui, în vas.
3. Stoarceţi zeama de la două lămâi. Într-un castronel mic, amestecaţi-o cu două linguriţe de oregano şi 4 linguri de ulei de măsline. Compoziţia asta turnaţi-o în vas, peste pui şi legume.
4. Completaţi cu un pahar cu apă şi băgaţi la cuptor (foc mediu, 200 grade). Durează o oră şi jumătate, ar fi bine dacă nu vă luaţi cu vorba, sau alte treburi lumeşti, să îl scoateţi pe la jumătatea procesului şi să mai amestecaţi compoziţia din vas (pentru a evita un dezastru de genul: la fund pui fiert şi la suprafaţă pui ars).


Rezultatul este un fel de mâncare foarte uşor, perfect pentru doamnele în permanenţă preocupate de siluetă. Nu e loc de dat greş dacă îl asezonaţi cu o salată verde.


Pentru salată spălaţi bine legumele (salata verde, castraveţii şi ridichile) şi tăiaţi-le într-un bol mare. Stoarceţi deasupra o jumătate de lămâie, adăugaţi o linguriţă de ulei de măsline şi puţină sare. Ca să fiţi siguri că serviţi o salată vie, amestecaţi abia în momentul în care serviţi.

Puiul va ieşi acrişor, salata e şi ea rece (cu rece asociez eu gusturile mai aspre), aşa că recomand un vin demi-dulce pentru echilibru - Chardonnay Recaş este excelent.

04 October 2010

Cel mai simple dulce din lume

Am întrebat diverse persoane dacă ştiu care-i cel mai uşor de preparat dulce din lume. Au răspuns toate "clătitele" şi au fost dezamăgite un pic când au auzit că nu au răspunsul corect.

Gogoşile sunt cel mai uşor de făcut dulce din lume şi iată cum vine asta.

E nevoie de: 300g iaurt, 2 ouă, o linguriţă de praf de copt, patru linguri de nucă de cocos deshidratată, 200g faină, ulei pentru prăjit.

Se amestecă fără teamă iaurtul cu cele două ouă până se omogenizează bine (fără teamă în sensul în care nu puteţi face nimic greşit, nu e nevoie nici măcar de mixer). Se adaugă praful de copt şi nuca de cocos. Se completează cu faina.

Amestecul rezultat va fi moale, va curge cu uşurinţă din lingură. Cu care lingură se ia din el şi se toarnă gogoşele mai mici sau mai mari în tigaie pentru a le prăji. Uleiul trebuie încins bine înainte şi gogoşile se rumenesc imediat - motiv pentru care dacă v-aţi apucat de treaba asta, va ţineţi de ea, nu e vreme de făcut altceva între timp.

La final, pentru a le îndulci, se pot face două lucruri - fie se pudrează cu zahăr, fie se toarnă pe deasupra sirop / topping.

Toată operaţiunea durează cam cât mi-a luat să descarc pozele, să prelucrez şi să postez articolul astă, adică 15 minute pe ceas.