30 September 2011

Oyster mushrooms snack



Ciupercile sunt unul dintre cele mai frumoase daruri de la Dumnezeu. Am zis! Aş mânca ciuperci toată ziulica. De asemenea, mi-ar plăcea să am o sticluţă cu parfum de ciuperci proaspete. O să zici că-s dusă cu pluta, însă mă risc să primesc aşa un compliment :-). Nu m-aş da cu el pe corp, doar l-aş mirosi din când în când. Îmi place mult mirosul de ciuperci şi gata.

Zilele trecute am trecut pe lângă o tarabă plină cu oyster mushrooms. Mi-au lăsat gura apă. Instant mi le-am imaginat pe grătar sau în tigaie, perpelindu-se şi dezvâluindu-şi aroma. Am înghiţit în sec, am îndesat într-o pungă câteva legături zdravene şi am fugit acasă să le gătesc.

Grătar nu am (mă întreb de ce oare, că doar aş avea unde să-l pun în curte), aşa că am apelat la tigaie. Am spălat ciupercile bine, le-am scurs, am pus pe ele sare, piper şi oregano şi le-am aruncat în tigaie. Fără ulei, fără unt, fără apă. Doar ele, condimentate. Le-am păzit până au fost gata, adulmecând aburul aromat care ieşea din ele (nici nu am dat drumul la hotă!).

A fost unul dintre cele mai bune snack-uri pe care le-am mâncat vreodată: simplu, aromat şi sănătos. Iar îmi plouă în gură! Plouă şi afară, ceea ce înseamnă că trebuie să mai aştept pentru o vizită la piaţă.

PS: ciupercile vor lăsa apă în tigaie, nu foarte multă. Învârte-le de pe o parte pe alta ca să nu se ardă. Sunt gata când se evapora toată apa.

28 September 2011

M-am îndrăgostit!

Nu de alt bărbat, nu există altul înafară de Brăduţ. M-am îndrăgostit iremediabil de salata verde. De când am încercat-o pe cea thailandeză, cu care am asortat puiul cu susan. Mi s-au deschis ochii şi mi-am dat seama că trăiesc în Paradis: multe, multe feluri de salată verde. Mai mică, mai mare, mai moale, mai crocantă, mai închisă sau mai deschisă la culoare. Tarabele din piaţă şi rafturile de prospături din supermarketuri sunt pline de verde. Şi mie îmi place verdele

Luată de valul amorului, am umplut astăzi coşul de cumpărături cu pungi şi punguliţe care mai de care mai pline de clorofilă. Le vroiam pe toate, să le ronţăi până la ultima frunzuliţă şi să mă umplu de sănătate. Ceea ce s-a şi întâmplat: 4 feluri de frunze verzi, un pumn zdravăn de pătrunjel, ardei gras roşu şi galben, castravete. Un lighean de salată a ieşit, pe care l-am împărţit la doi şi n-a mai rămas nicio fărâmă. 


Sigur, am asezonat salata cu nişte chifteluţe. Ca să nu mi te urci în cap că alea nu-s sănătoase, îţi spun că erau din carne de pui, mult pătrunjel şi morcov ras şi nicun pic de ceapă. Mie mi-au părut foarte light; lui Brăduţ cam dubioase - mai mult ca sigur pentru că erau light.

Promit că data viitoare când merg la cumpărături o să iau tot ce găsesc verde, să pozez şi să-ţi arăt. Sigur o să te indrăgosteşti şi tu.

20 September 2011

Cum folosesc uleiul de nucă de cocos


1. Ca tratament pentru păr.
Încălzesc într-un castronaş mic aproximativ 3 linguri de ulei (la microunde, 2 minute), iau câte puţin cu vârful degetelor şi-mi masez scalpul. După ce am acoperit bine de tot la rădăcini, aplic restul pe lungimea firelor de păr. Înmoi, apoi, un prosop în apă caldă, îl storc bine şi-l înfăşor în jurul capului. Asta e varianta 1. Varianta 2 este să îmi acopăr tot părul în folie trasparentă de bucătărie (din aceea pe care o foloseşte oricine să acopere vasele sau să păstreze legumele şi fructele proaspete). Stau aşa cât mai mult timp, 2 ore minimum, 12 ore maximum - cazul din urmă înseamnă că dorm cu uleiul în păr. Într-un final mă spăl pe cap.

Efecte: părul este mult mai moale şi mai strălucitor. Uleiul de nucă de cocos hidratează firul de păr foarte bine. Există teorii conform cărora ajută şi la regenerare, mă feresc însă să spun că este adevărat, din cauză că nu l-am folosit on a regular basis.
Frecvenţă: se recomandă acest tratament o dată pe săptămână.

2. Ca tratament pentru cuticule.
Recunosc, unghiile sunt obsesia mea de la o vârstă (mult prea) fragedă. Am început să mă preocup de aspectul lor pe la 11 ani. Cred că nu aveam încă 13 când proasta inspiraţie m-a determinat să îmi chinui cuticulele, să le tai cu orice obiect ascuţit îmi pica prin mână la vremea aceea. Efectele au fost dezastruoase - cuticule care creşteau mai repede, zdrenţuite, răni etc. M-a ferit Cel de Sus de infecţii.
Înainte să mă mut în Thailanda am încercat o abordare nouă la salon; vreme de o lună, Maria, manichiurista mea, nu mi-a mai tăiat cuticulele, ci doar le-a împins. Mi-a explicat că e mai bine aşa pe termen lung, că scap de o grijă. Ea avea dreptate, semne de îmbunătăţire s-au vazut. Odată cu mutarea, însă, problema a reapărut pentru că de una singură nu am avut răbdare să mă ocup ca la carte, mi-era mai uşor să le tai.
Între timp m-am calmat, m-am uitat cu invidie la cuticulele verişoarei mele, Ruxi, am întrebat-o diverse, am citit pe net şi m-am decis să fac ce trebuie. Nu-ţi explic tot procesul de îngrijire, îl găseşti la ea pe blog. Îţi spun doar că eu am combinat într-un recipient cu pensulă (din acelea pe care le cumperi goale de la Sephora) 3 părţi ulei de nucă de cocos şi o parte ulei extra virgin de măsline şi aplic combinaţia asta pe cuticule, masând bine de tot ca să intre în piele.


Efecte: cuticulele sunt foarte bine hidratate şi arată frumos, aliniate pe unghie.
Frecvenţă: cât de des posibil; am sticluţa respectivă pe birou şi folosesc uleiul ori de câte ori mâinile mele iau o pauză de la tastat. Dacă nu se întâmplă asta pe parcursul zilei, nu uit să îmi hidratez cuticulele seara când mă duc la culcare.

La momentul fotografiei cuticulele nu au primit alt tratament decât hidratarea descrisă mai sus vreme de 10 zile.
3. Pentru hidratarea pielii şi a tenului.
Viaţa în Thailanda are, printre altele următorul avantaj: apa este mult mai puţin dură decât în România şi pielea se deshidratează mai greu. Nu ies niciodată de la duş cu senzaţia de piele care mă strânge. Chiar şi aşa, folosesc cel puţin odată la 3 zile cremă hidratantă. Ulei de nucă de cocos folosesc mai rar, în special la masaj.
Pe faţă aplic numai o picătură, frecată mai întâi în palme ca să se încălzească un pic. Mă masez uşor pe toată faţa, exact cum aş face cu orice altă cremă. Folosesc această formulă exclusiv seara, înainte de culcare.

Efecte: piele şi ten extrem de hidtratate, fine ca funduleţul de bebeluş. Din nou zic, sunt persoane care susţin (pe internet) că au observat efecte miraculoase, cum ar fi diminuarea ridurilor, după folosirea îndelungată a uleiului de nucă de cocos în loc de cremă. Nu bag mâna în foc pentru asta. Din fericire nici nu am riduri ca să văd un aşa rezultat :-).
Frecvenţă: pe faţă minimum odată la două zile. Pe corp, odată la două săptămâni.

4. Pentru un bronz mai frumos şi mai rezistent
Punctul ăsta deja este istorie. Odată cu mutarea de la mare la munte, eu şi bronzul ne întâlnim mai rar. Îţi spun ce făceam "pe vremuri": mă ungeam cu ulei de nucă de cocos din cap şi până la tălpi şi stăteam la soare o oră. Niciodată între 11.30 şi 15.30! După două zile eram neagră ca un tuci.


Efecte: te bronzezi mai repede şi mai uniform, culoarea rămâne mai mult timp pe piele.
Frecvenţă: depinde de tipul de piele; nu recomand procedeul celor albi, nevăzuţi de soare un an întreg. Odată ce pielea prinde un pic de culoare, însă, poţi folosi uleiul odată pe zi.

Notă finală: eu folosesc Virgin Coconut Oil (VCO), care se găseşte în Thailanda în orice farmacie sau magazin de produse cosmetice. În România îl poţi cumpăra online de la Organik.ro.

18 September 2011

Cea mai bună pâine - povestea


Nu pot spune povestea. Nu spumos şi interesant cum te aştepţi să o auzi. Nu are nicio picanterie, nicio glumă, nimic spectaculos. Nu ar vinde nicio pâine povestea mea.

E o poveste simplă, pe care o port în suflet. Pâinea asta a ieşit caldă şi blândă pentru că nu am făcut-o singură şi pentru că am folosit un ingredient preţios: dragostea.


Pe lângă dragoste, e important să mai foloseşti următoarele, dacă te hotărăşti să încerci şi tu:

1 kilogram de făină albă
100 ml de iaurt
10g de drojdie uscată
250ml apă călduţă
2 linguri de miere
1 linguriţă de sare
ulei

Înafară de aceste două reguli, nu am nicio alta pe care să ţi-o impun. Pui toate ingredientele la grămadă pe blatul de lucru şi le amesteci în ce ordine ţi-e mai la îndemână. Când ţi se pare că-s toate integrate o să te descurajezi pentru că ai de-a face cu un pietroi fără vlagă, care nu se lasă uşor manevrat la frământare, chinuindu-ţi mâinile şi braţele, făcându-te să te întrebi nervoasă de ce ai renunţat la exerciţiile cu gantere.

Atunci, însă, intervine uleiul şi dragostea. Pe primul îl torni câte puţin în palma iubitului care-ţi dă o mână de ajutor. Iubirea, ai grijă, nu se vede cu ochiul liber. O să o simţi, însă, cum se scurge din ochii tăi şi din braţele lui puternice direct în aluatul care va primi cu bucurie şi va ceda pas cu pas. Se va transforma într-o formă moale şi prietenoasă, uitând cu desăvârşire că numai cu câteva minute în urmă se încăpăţâna adolescentin în faţa transformării.

Ăsta-i secretul: frământat prelung, cu răbdare şi dragoste. Apoi încă puţină răbdare te va ajuta să laşi aluatul să se odihnească într-un vas acoperit cu un şervet. Nu există măsură standard pentru timpul necesar acestui pas, poate fi jumătate de oră sau o oră, în funcţie de cât este de cald la tine în bucătărie. Când vezi că aluatul şi-a dublat volumul, îl iei încă o dată la mângâiat şi-l separi mai apoi în două bucăţi egale. Le dai formă, rotundă sau lunguiaţă, şi le pui în vasele în care vor merge la cuptor. Le mai acorzi un picuţ de timp, că vor în continuare să crească. Se fac mari, mai să dea pe deasupra tăvilor, semn că-s pregătite. Le bagi la cuptor şi le laşi acolo aproximativ 1 oră sau până când le vezi rumene, frumoase şi mai să crape de mândrie. Le scoţi cu grijă şi le laşi să se răcească înainte de a te bucura de dragostea transformată în pâine.



Note:
  • Cuptorul trebuie setat la 180 de grade. Dacă vrei să îţi iasă coaja crocantă, încinge-l bine înainte să bagi tăvile (regula este aşa: cu cât cuptorul este mai încins, cu atât mai crocantă va ieşi coaja pâinii)
  • Lasă pâinea să se răcească, măcar un pic. Dacă o tai imediat ce ai scos-o din cuptor miezul se va  înmuia la contactul cu lama cuţitului,luând aspect şi gust de cocă necoaptă.
  • Dacă vrei să pui seminţe pe deasupra, unge aluatul cu ulei sau cu un ou bătut bine, apoi presară seminţele pe toată suprafaţa - oricare dintre cele două lichide ajută seminţele să se lipească de cocă.

13 September 2011

Suc natural de fructe exotice


Sănătate la pahar:


  • Mango: vitamine (A, B, C, E), potasiu, fibre şi amino acizi.
  • Dragon fruit: vinamina C, calciu, fosfor.
  • Passion fruit: vitamina C, potasiu, fibre, beta caroten.
De două săptămâni beau minimum un astfel de suc pe zi. Combinaţiile variază, mai scot dragon fruit dar adaug banană sau folosesc papaya în loc de mango. Orice aş pune în blender, însă, sucul iese bun de tot şi la fiecare pahar pe care-l beau îmi pun aceeaşi întrebare: de ce mi-a luat 1 an de zile ca să descopăr ceva atât de simplu?

12 September 2011

Suflet pentru Hrană Dinner Party în Chiang Mai


Îmi place mie să-i zic Dinner Party. A fost, mai degrabă, o adunare informală şi oarecum spontană - două cupluri de români aterizate în aceeaşi săptămână la Chiang Mai se cereau a fi măcar un picuţ sărbătorite.

S-a cântat la chitară. Ba nu, la două chitare - în 80% din cazuri, Bobby şi Brăduţ au reuşit să se coordoneze. E un procent bun având în vedere că unul e profesionist, iar celălalt a pus prima oară mâna pe chitară acum 8 luni.


S-au degustat şi bunătăţile mele, într-o măsură mai mică, pentru că invitaţii luaseră cina înainte de a ajunge la noi. Greşeala mea că nu am bătut mai mult toba despre ce bine gătesc şi cât de plină va fi masa.


La categoria uşor şi sănătos am avut salată. Cumva orientală, dar nu chiar. Cartofi şi ouă fierte, în rest legume crude: morcovi, ardei, roşii, conopidă, ceapă, măsline verzi. Adaugi peste toate astea sare după gust, puţin ulei de măsline (de seminţe de struguri în cazul meu - abia l-am cumpărat, este foarte bun) şi amesteci bine.


La categoria mai răruţ, că-i mai greuţ: ciuperci cu smântână şi usturoi. Fierbi ciupercile, le arunci în blender împreună cu doi căţei de usturoi tocaţi mărunt, o lingură de smântână şi una de ulei măsline/struguri. Dai drumul la blender la viteză maximă şi într-un minut ai gata această gustărică magică.


În aceeaşi categorie a intrat şi salata de vinete. Cu ceapă tocată, neapărat. Bun, "ca acasă" mi-a spus Gabi, care locuieşte de 3 ani la Bruxelles şi nu are prea des ocazia să se înfrupte cu aşa delicatesă.


Muffinele, ah, muffinele! Nimic de comentat aici, că ţi-o fi ajuns de câte ori am scris despre ele. De data asta am făcut două tăvi, să fie, cu banane şi cu ciocolată (cacao şi fulgi de ciocolată albă, de fapt).


09 September 2011

Reţeta de brioşe

M-am tot lăudat cu ele, am dat sfaturi de cum e cel mai bine să prepari aluatul. Aseară, însă, mi-am dat seama că eu nu am pus reţeta, "for dummies" style. Repar greşeala chiar acum.



Ingrediente: 3 sau 4 ouă (depinde foarte mult de cât sunt de mari - în Thailanda se găsesc ouă pe mărimi şi cumpăr de obicei large, aşa că folosesc numai 3), 250g de făină, 100 g zahăr, jumătate de pachet de unt, 150ml lapte, 1 pliculeţ de praf de copt.

Cum să le amesteci ştii de aici. Dacă vrei să le faci negrese, pune 50g de cacao şi taie 50g de făină din cantitatea menţionată mai sus. În rest, libertate maximă de ce fructe sau arome să adaugi.

Accident în bucătărie. Martorii au scăpat nevătămaţi.



Am pus vinetele la copt. După zece minute am sărit de pe scaun de spaimă. POC! a făcut una dintre ele. Atât de puternică a fost explozia că a deschis şi uşa cuptorului.

Morală: ascultă-ţi mama când îţi spune să înţepi vinetele înainte de a le băga la cuptor pentru a le coace.

Bilanţ final: 50% din cantitatea de vinete decedată (nu aveam decât două, da), douăzeci de minute de frecat intens cuptorul. Efectul colateral al ultimei acţiuni fiind şi o manichiură nouă.

03 September 2011

Salată indoneziană cu ananas şi castravete

Pe indonezience, când a fost să împartă calităţi, Dumnezeu le-a nimerit cu darul blândeţii. Toate femeile pe care le-am cunoscut în Sumatra respiră blândeţe şi gingăşie chiar şi atunci când îşi afurisesc bărbaţii că nu au cumpărat ulei de la chioşcul de peste drum.
Gy, de exemplu, ne-a fost gazdă vreme de 3 zile în iulie când am poposit la Berastagi şi nu am văzut-o nicio clipă altfel decât calmă, pregătită să ne facă pe plac nouă europenilor mofturoşi. Nicio urmă de frustrare sau de iritare ca răspuns la prea multele noastre întrebări. Ca şi cum asta i-ar fi fost menirea: să ne ofere tot ceea ce ne dorim şi un zâmbet în plus.

Masa din bucătăria lui Gy a suportat în fiecare seară cu stoicism poverile de chicken satay, rendang, salate aromate şi fructe proaspete. Şi noi, ce să zic, nu ne puteam lăsa mai prejos. Gy gătea ca o zeiţă, iar noi înfulecam ca ultimii pământeni.


Dacă pentru satay e nevoie de grătar, pe care l-am abandonat pe insulă şi pentru rendang trebuie răbdare şi timp, care nu-mi prisosesc momentan, salata cu ananas şi castraveţi a rămas singura pe lista de "să fac şi eu să văd dacă iese cât de cât la fel".

Ruşine mie că am uitat să o întreb pe Gy care este numele în Karo Batak (dialectul vorbit în zona Berastagi din Sumatra, Indonezia). O să repar greşeală şi o să revin. Până atunci, iată reţeta pentru cea mai aromată salată pe care am mâncat-o vreodată:

Ingrediente: ananas, castravete, ceapa verde, chilli uscat, ulei vegetal (măsline, canola, susan sau orice ai la îndemână), zeamă de lămâie şi sare.

Mod de preparare: cureţi castravetele de coajă şi-l tai cubuleţe; la fel procedezi şi cu ananasul. Speli ceapa verde şi o tai bucăţele mici de maximum 1 cm lungime. Combini cele trei ingrediente într-un bol şi adaugi un vârf de sare, unul de chilli şi zeama de la o lămâie.


Salata reuşeşte prin aroma dată de ananas şi prospeţimea castravetelui să echilibreze balanţa foarte bine dacă însoţeşte mâncărurile grele, cu sosuri sau pe cele foarte picante.