05 December 2010

Salată de cartofi cu ton

Lângă casa în care stăm acum, la vreo 200m, în câmp deschis, e o mâncătorie. Ce, nu ştiţi ce e aia? Un loc mult prea simplu pentru a fi numit restaurant, dar prea complex pentru a-i spune stand cu mâncare. O familie care locuieşte în apropiere, şi-a construit această şandrama, cu bucătărie dotată cu tot ce-i trebuie, cinci mese, frigider cu băuturi răcoritoare, televizor (la care, bineînţeles se uită familia, nu clienţii). Doamna Noi găteşte excelent cele zece feluri de mâncare din meniu, niciunul dintre ele nedepăşind 60 bahti (6 lei) - fapt pentru care este plin la prânz şi seara, mai ales cu ruşii long-termeri care au ocupat satul anul ăsta.

Dacă ne-am prins şi noi că e chiar o şmecherie să mergi la Noi să mănânci, pentru că e bun şi ieftin şi aproape de casă, facem asta, aproape zilnic. Ne impiedică din când în cănd lenea maximă sau vreo idee creaţă care-mi vine mie, care rezultă invariabil în ceva bun de măncare. Mai bun decât la Noi.

Ceea ce s-a întâmplat şi acum două seri, când scriam pe FB că am dat din nou lovitura cu o reţetă. La 21.15 seara mi-am dat seama că nu am mâncat mare lucru în ziua aia şi am dat să mă ridic, să merg la mâncătorie. Un Phat Thai ar fi mers ca focul. Doi paşi am reuşit să fac, timp în care am vizualizat ingredientele de care dispuneam în propria bucătărie: cartofi, morcovi, ton la conservă. Pot să fac ceva cu astea, ca să nu mă mai deplasez la ora asta?

Da, am putut, a fost foarte simplu şi rapid şi extraordinar de gustos. Ca să nu fiu deceiving, lista completă de ingrediente a fost asta: 3 cartofi de mărime medie, 1 morcov mare, 1 conservă de ton, 1 ou, ulei, muştar, 1 lime şi câteva măsline verzi.

Ce-am făcut, a fost să imaginez o salată de cartofi cu ton. Părea foarte seacă doar aşa, drept urmare au intervenit morcovul pentru culoare, maioneza şi măslinele verzi pentru un plus de gust.


Ca să obţin bunăciunea din imagine am procedat aşa:

1. Am curăţat cartofii şi morcovul, i-am tăiat pe primii cubuleţe, pe ultimul rondele şi i-am pus la fiert.
2. Cât timp au fiert, am pregătit maioneza. Dintr-un singur ou, cu puţin muştar, la final am adăugat zeama de la jumătate de lime (mic, mic, cel mai mic pe care l-am văzut până acum).
3. Cartofii şi morcovul s-au fiert, am scurs bine apa şi i-am lăsat 5 minute să se răcorească.
4. Am pus peste ei tonul din conservă, maioneza şi zece măsline verzi tăiate pe jumătate.
5. Am amestecat bine totul şi am adăugat sare după gustul meu. Voi puneţi după al vostru.

Şi gata! Am mâncat cu mare poftă, a fost atât de bun că azi am făcut-o din nou. Îmi place la nebunie.

Tip:
- puţină maioneză, numai cât să îi dea savoare, nu să înece ingredientele! E mai gustos şi mai sănătos.
- dacă aveţi răbdare, e mai bună rece.

25 November 2010

Biscuiți de casă pentru copii

Delia, o prietenă bună, pe care, din păcate, apuc să o văd foarte rar, este mămica celei mai minunate fetiţe - Erica (nume oficial, doar că toată lumea-i zice Buli de la alinturile părinţilor). Erica e copilul pe care-l vezi şi îţi doreşti să ai şi tu unul la fel.
Ce-mi place cel mai mult la Delia şi Ducu (soţul) e că se distrează maxim cu Buli - mi se pare un model demn de urmat - şi nu exagerează cu grija, grijile şi preocupările.
Un aspect firesc, chiar şi aşa, e hrana Ericăi, asupra căreia insistă să fie cât mai naturală, fără conservanţi, E-uri etc. Să crească pitica cât mai sănătoasă. Când nu găseşte prin magazine nimic care să o satisfacă din punctul ăsta de vedere, Delia inventează. Ultima oară a inventat biscuiţi, mi s-a părut genială reţeta şi atât de simplă, încât am rugat-o să mă lase să o public aici. Aşa că iat-o:

Ingrediente: un măr, o banană, o prună, 2 ouă, scorţişoară, făină

Preparare:
- fructele se pasează crude şi în coajă (cu excepţia bananei, evident), se adaugă un pic de scorţişoară şi cele două ouă bătute bine
- se adaugă faină până se îngroaşă niţel aluatul
- se încinge cuptorul
- în tavă se pune hârtie de copt şi cu o linguriţă se toarnă rotocoale mici din aluatul pregătit


- se bagă la cuptor şi se dă focul mic
- sunt gata când arată rumenite bine


That's it! Au miros de turtă dulce, arată ca nişte rahăţei (Delia zice asta!) dar sunt numai buni de ronţăit de către cei mici. Dovada la final de articol.

Fructele propuse se pot înlocui cu orice alte fructe, după imaginaţia fiecăruia. Delia a ales banană (dulce) + măr şi prună (dulci acrişoare) ca să nu folosească zahăr sau alţi îndulcitori.

Molfăială plăcută!

Customer satisfaction guaranteed!

11 October 2010

Supă de linte roşie


M-am dus după prăjituri la Aşa DA într-o seară. Mie mi-au trebuit cinci minute să mă hotărăsc la sortimente, tot atât şi domnului foarte bătrân şi meticulos să cântărească şi să lipească eticheta cu preţul.

Nu mă trăgea inima să mă întorc în lumea dezlănţuită la propriu (afară turna cu găleata). Acolo în magazin era atmosfera de poveste, parcă dansau cadâne pe fiecare raft. Aşa că am mai zăbovit un pic şi cu ochi iscoditori m-am lungit peste tejghea, atrasă de culorile vii din rafturile din spate. Mie una nu-mi era a bună să-mi bag nasul, dar am fost salvată de o voce "poftiţi, intraţi se vă uitaţi".

Lângă dulapiorul de condimente, un domn cu piele măslinie şi mustaţă zdravănă îmi zâmbea părinteşte şi mă ademenea să-i iau marfa la verificat. Am îndrăznit, parcă aveam de ales? Am păşit dincolo de vitrina frigorifică, neştiind la ce să mă opresc mai întâi. Raiul, împărţit egal în compartimente pătrate, îşi expunea îngerii.

Domnul m-a asigurat că nu trebuie să cumpăr, mi-a dat să gust din fiecare şi mi-a enumerat denumirile condimentelor. Mi-am luat inima în dinţi şi i-am mărturisit că am încercat odată să fac supă de linte şi nu mi-a ieşit.

- De care linte aţi folosit?
- Nu mai ştiu, că a trecut ceva timp.
- Era roşie?
- Nu cred, cât de roşie e lintea roşie? Arătaţi-mi, vă rog.
- Uite aici.
- Nu era.
- Pei de aia nu a ieşit. Pentru supă trebuie linte roşie, nu verde. Verde e pentru ciorbă, roşie e pentru supă.
- Dacă iau roşie ziceţi că iese? Ce mai pun în ea?
- Ceapă, chimen şi semac.
- Semac? Ce e ăsta, aveţi aici?
- Da, cum se nu avem?
- Bine, daţi-mi semac şi linte roşie. Ceapă şi chimen am acasă. Fac în seara asta, că prea sună uşor.
- E uşor, fierbeţi lintea şi ceapa bine, bine, puneţi chimen şi semac şi băgaţi la mixer. Ce chimen aveţi, românesc?
- Chimen obişnuit, sunt mai multe feluri?
- Din ăsta? (îmi arată ceva verde într-o cutiuţă)
- Nu.
- Luaţi din ăsta, că ăla românesc nu e bun la supa de linte.
- Bine, daţi încoace tot. Mai am o întrebare.
- Spuneţi.
- Dacă lintea e atât de roşie, eu de ce primesc la restaurant supă de linte galbenă?
- Pei, nu rămâne roşie lintea când fierbe.

N-a rămas roşie dar nici galbenă nu a devenit. Era maronie, deloc ademenitoare privirii. În schimb mirosul era "de-acolo", iar gustul şi mai bun decât la restaurant.

Condimentele au venit cu mine în Thailanda; am reuşit să scot mirosul de chimen din haine, geamantanul îl păstrează încă. Cu atât m-am ales deocamdată, că nu am văzut linte prin magazine şi la altceva nu i-am inventat trebuinţă. Semacul, însă, îl încerc cât de curând la salată, după stilul turcesc.

(chimen arăbesc)


(semac)

Pui Mediterraneo

Impresioniştii mă inspiră. Aseară, în timp ce scriam postul, găteam şi inventam nume pentru felul de mâncare. A rămas mediterraneo din tot ce aveam pe listă, în speranţa că-i va ajuta pe domni să coacă o poveste de vacanţă frumoasă, potenţată la maxim de aroma fină de oregano.

Domnilor, de data asta este extrem de simplu; atât de fin şi exotic, încât eu propun să fie reţeta pentru Cina Romantică (cine are cap, înţelege de ce cu majuscule).

Aveţi pe lista de cumpărături:
1 caserolă piept de pui dezosat
4 cartofi
2 morcovi mari
3 lamâi (căutaţi-le să fie cât mai mici - sunt mai zemoase)
1 salată verde
1 legătură de ridichi
2 castraveţi
1 plic de oregano
sare
ulei de măsline

Pentru puiul mediterraneo urmaţi paşii întocmai:

1. Spălaţi bucăţile de pui bine şi tăiaţi-le cubuleţe. Presăraţi sare peste ele şi puneţi-le într-un vas de yena.
2. Curăţaţi cartofii şi morcovii de coajă, spălaţi-i bine. Cartofii îi tăiaţi cubuleţe, morcovii rondele. Merg cu alături de pui, în vas.
3. Stoarceţi zeama de la două lămâi. Într-un castronel mic, amestecaţi-o cu două linguriţe de oregano şi 4 linguri de ulei de măsline. Compoziţia asta turnaţi-o în vas, peste pui şi legume.
4. Completaţi cu un pahar cu apă şi băgaţi la cuptor (foc mediu, 200 grade). Durează o oră şi jumătate, ar fi bine dacă nu vă luaţi cu vorba, sau alte treburi lumeşti, să îl scoateţi pe la jumătatea procesului şi să mai amestecaţi compoziţia din vas (pentru a evita un dezastru de genul: la fund pui fiert şi la suprafaţă pui ars).


Rezultatul este un fel de mâncare foarte uşor, perfect pentru doamnele în permanenţă preocupate de siluetă. Nu e loc de dat greş dacă îl asezonaţi cu o salată verde.


Pentru salată spălaţi bine legumele (salata verde, castraveţii şi ridichile) şi tăiaţi-le într-un bol mare. Stoarceţi deasupra o jumătate de lămâie, adăugaţi o linguriţă de ulei de măsline şi puţină sare. Ca să fiţi siguri că serviţi o salată vie, amestecaţi abia în momentul în care serviţi.

Puiul va ieşi acrişor, salata e şi ea rece (cu rece asociez eu gusturile mai aspre), aşa că recomand un vin demi-dulce pentru echilibru - Chardonnay Recaş este excelent.

04 October 2010

Cel mai simple dulce din lume

Am întrebat diverse persoane dacă ştiu care-i cel mai uşor de preparat dulce din lume. Au răspuns toate "clătitele" şi au fost dezamăgite un pic când au auzit că nu au răspunsul corect.

Gogoşile sunt cel mai uşor de făcut dulce din lume şi iată cum vine asta.

E nevoie de: 300g iaurt, 2 ouă, o linguriţă de praf de copt, patru linguri de nucă de cocos deshidratată, 200g faină, ulei pentru prăjit.

Se amestecă fără teamă iaurtul cu cele două ouă până se omogenizează bine (fără teamă în sensul în care nu puteţi face nimic greşit, nu e nevoie nici măcar de mixer). Se adaugă praful de copt şi nuca de cocos. Se completează cu faina.

Amestecul rezultat va fi moale, va curge cu uşurinţă din lingură. Cu care lingură se ia din el şi se toarnă gogoşele mai mici sau mai mari în tigaie pentru a le prăji. Uleiul trebuie încins bine înainte şi gogoşile se rumenesc imediat - motiv pentru care dacă v-aţi apucat de treaba asta, va ţineţi de ea, nu e vreme de făcut altceva între timp.

La final, pentru a le îndulci, se pot face două lucruri - fie se pudrează cu zahăr, fie se toarnă pe deasupra sirop / topping.

Toată operaţiunea durează cam cât mi-a luat să descarc pozele, să prelucrez şi să postez articolul astă, adică 15 minute pe ceas.

30 September 2010

Top of Dislikes

Lucruri pe care nu le mănânc şi nu o să le gătesc niciodată. Lista-i lungă, ordinea aleatorie.

Borş de pește. Dacă-i vorba despre o alegere, înțeleg să fac tot posibilul să mă îndrept spre varianta cea mai bună, dacă nu chiar una perfectă. Dacă am la dispoziție un pește mare și frumos, să-l dau la o parte și să-i admir chipul (chinuit si pe vremea când era viu, d-apăi acum când nu mai are suflare și se scufundă printre bucăţele de legume)? Niciodată nu m-am luat după față când am făcut vreo alegere importantă, n-o să încep acum.

Scoicile
. Şi ce dacă sunt o mare fiţă? Şi ce dacă îşi închipuie unii că dacă mănâncă scoici au un loc anume asigurat, undeva deasupra celor mulţi sau mai în fața lor? Sunt alunecoase, ca şi majoritatea celor ce le mănâncă!

Carne în putrefacţie. Nu mai e urmă de uimire pentru istorici, arheologi, etnologi etc. că predecesorii noştri nu erau în fapt nişte vânători, ci simpli adunători de cadavre, hrănindu-se cu resturile de la mesele copioase ale animalelor de pradă. Dar nu la asta mă refer, ci la tradiţiile islandezilor - carnea de rechin este îngropată în nisip timp de 6-12 săptămâni (pentru a o deshidratata complet) şi apoi uscată vreme de câteva luni. Se numeşte Hákarl şi se mănâncă frecvent în Islanda, tăiată cubulețe (e un fel de snack pentru ei, bag mâna-n foc!) chiar dacă e in topul celor mai urăt mirositoare feluri de mâncare din lume.

Spanac fiert. Am dat şi eu greș de câteva ori cu niște feluri de mâncare, dar nu mi-a ieșit niciunul atât de leşinător și imposibil la vedere, miros și gust. De ce să fierbi biata plantă, când e atât de bună verde, proaspătă, combinată cu rucola și pastramă de vită într-o mare salată? Prin fierbere nu poate decât să-şi piardă din proprietăți, are o culoare vecină cu moartea şi miroase mai urât decât conopida fiartă. De ce, atunci?

Lista e deschisă. O să o updatez pe măsură ce-mi aduc aminte sau mai aflu de diverse delicii.

19 September 2010

Roşii umplute cu ciuperci

Sărmăluţe în foi de viţă, Doamne, ce poate fi mai bun decât ele? Multe lucruri, recunosc, dacă e să ne limităm la gusturi, numai că la mine sărmăluţele în cauză sunt legate prin fire nevăzute de bunici, dealurile pline de viţă de vie, timpurile demult apuse ale inocenţei etc. De aceea pentru mine răspunsul la întrebare va fi întotdeauna nimic.

Din păcate, nu despre ele este vorba astăzi.

Când mi-a plecat iubitul în călătorie de afaceri am promis că îl aştept la întoarcere cu cele sfinte mai sus menţionate. În plus, aveam eu în cap un plan ascuns, care implica şi nişte plăcintă şi nişte dovlecei tocaţi şi căliţi şi copţi...mamă, mamă ce ar fi trebuit să le fac. Din fericire toată lumea a scăpat nevătămată şi surpriza s-a transformat într-un exerciţiu de imaginaţie.

( haz de necaz ca sa spun că pur şi simplu din motive obiective nu am avut acces la fonduri şi nu am putut achiziţiona cele necesare pentru a-mi îndeplini promisiunea iniţială).

Datorită circumstanţelor, reţeta asta se încadrează mai întâi de toate la reţete simple şi ieftine. Pe lânga pulpele de pui la cuptor am testat roşii umplute cu ciuperci (deh, dacă mama a avut recoltă-record anul ăsta, am frigiderul plin în permanenţă de roşii de grădină, iar ciupercile, câte trebuie în cazul de faţă nu sunt o povară din punct de vedere financiar) . Ceva atât de simplu şi cinstit nu am mai gătit de la MBS!!! Cred că pentru cei care ţin post poate fi o alternativă delicioasă pentru ardeii / sărmăluţele umplute cu ce-or fi ele, că niciodată nu am putut concepe altceva înăuntru decât carne ca principal ingredient.

Am folosit următoarele ingrediente:
18 ciuperci de mărime medie
2 cepe mici
1 legătură de pătrunjel
4-5 linguri de pesmet
12 roşii
sare
2 cubuleţe de unt

Cum am procedat:
1. Am spălat ciupercile şi le-am tăiat cubuleţe mici.
2. Am curăţat ceapa şi am tocat-o mărunt.
3. Am pus într-un vas, la foc mic, ceapa la călit, împreună cu un cubuleţ de unt (îl vedeţi aici, ca să vă daţi seama cât de mare). Am călit ceapa timp de 5 minute. În timpul ăsta untul s-a topit şi ea a devenit transparentă şi aurie.


4. Toate cele 18 ciuperci spălate şi tocate şi încă un cubuleţ de unt s-au răsturnat glorios în oală. Deasupra lor o tronat un capac timp de 15 minute, ca să se înăbuşe ciupercile bine.

5. Am înlăturat capacul şi am mai lăsat pe foc încă un sfert de oră, astfel încât să scadă apa lăsată de ciuperci.
6. Am adăugat două linguri de pesmet.
7. Încă 5 minute pe foc.
8. Focul a fost stins şi s-a instaurat în tot amalgamul şi legătura de pătrunjel tocat mărunt şi un picuţ de sare.
9. Compoziţia obţinută am distribuit-o uniform în cele 12 roşii pregătite în prealabil (adică în jumătatea de oră adunată la etapele anterioare) : spălate, tăiat capacul (partea aia unde creşte codiţa roşiei), scobit tot miezul dinăuntru.


10. Am presărat pe deasupra fiecărei roşii puţin pesmet.

11. Roşiile astfel pregătite au stat la cuptor, la foc iute (240 grade) timp de 15 minute.

M-am mai gândit după şi cred că e posibil să iasă ceva şi mai bun (în sensul de mai fiţă) dacă pe deasupra pun mozzarela...sau mai bine parmezan...sau, o să văd eu data viitoare şi vă anunţ.

13 September 2010

Supa de rosii cu dedicatie

Supa de rosii e preferata Irinei, prietena mea. Ii aduce aminte de copilarie si tine musai sa invete sa o pregateasca singura, sa nu mai fie nevoie sa apeleze la mama ei de fiecare data cand i se face pofta.

Asa ca, Irinuca draga, fii atenta de ce ai nevoie:
1 kilogram de rosii (daca gasesti de capatat de la cineva din curte e cu atat mai bine, ca sunt mult mai gustoase si mai aromate)
2 cepe mici
oregano uscat si tocat
o lingura de ulei de masline
sare
blender

Ce trebuie sa faci:
1. Speli bine rosiile.
2. Pui o oala cu apa la fiert. Cand a dat in clocot, pui toate rosiile in oala si le lasi acolo timp de 3 minute. Nu mai mult, nu e momentul sa le fierbi. Trebuie doar sa fie un pic oparite, ca sa iti iasa pasul 4 mai usor.
3. Scoti rosiile intr-un vas, le lasi sa se raceasca un pic, cat sa poti pune mana pe ele fara sa te frigi.
4. Dupa ce s-au racorit, le iei una cate una si le decojesti. Cel mai probabil pielita va fi crapata pe alocuri si iti va fi usor sa o desprinzi.
5. Ai acum rosiile decojite si trebuie sa le tai in bucati si sa indepartezi cotorul.
6. Cureti si ceapa si o tai bucati.
7. Puii rosiile si cepele in oala si adaugi apa cat sa le acopere si sa le depaseasca cu vreo trei degete.
8. Lasi la fiert 20 de minute. Pui si lingura de ulei de masline in timpul asta.
9. Iei oala de foc, lasi sa se raceasca un pic (daca te grabesti, poti sa o pui oala in chiuveta plina cu apa rece si sa amesteci in ea din cand in cand).
8. Bagi toata fiertura la blender ca sa obtii o crema.
9. Crema asta o pui din nou pe foc, inca 15 minute, timp in care adaugi sare si oregano dupa gust.

Daca vrei sa faci o smecherie, poti sa adaugi carne tocata de pui sau curcan. Ai nevoie de vreo 200g de carne, pe care o amesteci cu un ou si apoi pur si simplu o arunci in oala. In cazul asta, trebuie sa lasi mai mult pe foc, in loc de 15 minute la pasul 9, sa zicem 30, sa fii sigura ca se fierbe bine si carnea.

Asta e tot. La treaba, astept telefonul sa stiu cand sa ma prezint la degustare!

PS: Multumesc, Grig, pentru pont, stii tu care.

06 August 2010

Asa, da!

Am descoperit un magazin foarte dragut la piata 1 mai. Un altfel de magazin din coltul blocului. Suficient de mic incat sa nu pierzi o viata pana gasesti ce-ti trebuie. Destul de mare incat sa te poti aproviziona cu produsele de baza.

Dupa ce am vazut pe rafturi tot soiul de ingrediente exotice (diverse condimente, muraturi, seminte etc.), am aflat ca patronul este sirian. Un patron bun, un om care cu siguranta traieste din afacerea asta, nu spala doar bani. Zic asta pentru ca pe langa diversitate si curatenie, omul mai are si niste angajate extrem de amabile, fara a fi pushy (stiti genul ala care-ti sta in coasta, doar, doar o sa te convinga sa cumperi ceva).

Top of the top, insa, mi-am gasit madlena la ei:

Magazinul se numeste "Asa, DA!" si nu pot decat sa fiu de acord.

PS: dezavantajul major, venit tot din obarsia patronatului, este ca nu comercializeaza tigari si alcool.

03 August 2010

Home Made Pasta

In ultima seara pe insula, am fost la prietenul Genni la pizzerie si am comandat "whatever you wish to serve us". Fara nicio strangere de inima pentru ca tipul este genial si tot ce gateste este delicios. Ne-a adus doua feluri de home made pasta si ne-a explicat pe indelete, la cererea mea, cum totul de la paste pana la sos este facut cu manuta lui. Si mi-am zis eu ulterior, pai daca omul poate face paste pe insula in Thailanda, unde nu gasesti mare lucru, eu de ce sa nu pot in capitala tuturor posibilitatilor?

Imi inchipuiam, ce-i drept ca trebuie sa pui cap la cap o multitudine de ingrediente pentru pastele astea si tot amanam momentul, vizualizand lunga lista de cumparaturi necesara pentru un asa demers. Nimic mai fals! Pastele se fac extrem de usor -- asta daca ne referim la compozitie, pentru ca daca luam in calcul efortul fizic, usor e departe de a fi un cuvant potrivit.

Asadar, pentru aluatul de paste am folosit numai faina alba si oua. Pe blatul de bucatarie am rasturnat doua cani de faina si in varf am facut un culcus in care am spart trei oua.

Am amestecat incet, incet ouale cu faina, incorporand din ce in ce mai multa. Cand a ajuns sa fie tare ca o plastilina abia scoasa din ambalaj, m-am pus pe framantat. Am inteles si eu cu aceasta ocazie de ce femeile in Italia sunt mai zdravene, asa. E munca, nu gluma. Un sfert de ora de sucit si rasucit, tot deoadata sau pe bucati pana l-am facut sa-si piarda aspectul fainos.

Am citit ca trebuie lasat la frigider minim jumatate de ora si m-am conformat. Musai in ambalaj inchis ca altfel se intareste si e mai greu de intins. Oricum e greu de intins! Dupa 20 de minute de efort fizic sustinut, mie mi-a iesit din catitatile mentionate mai sus o foaie mai mare decat blatul de la o pizza mare. Pe care am taiat-o in fasii late de patru centimetri si lungi de sase, pe care le-am transformat intr-un fel de farfalle:

Pentru sos am folosit: o cutie de 400g de rosii decojite, doi catei de usturoi, un ardei iute, sare, piper proaspat macinat si ulei de masline.

Am facut asa:
Am curatat usturoiul si l-am zdrobit in mojar. Am curatat ardeiul iute de seminte si l-am tocat marunt. Intr-o craticioara, la foc mic, am turnat trei linguri de ulei de masline si l-am lasat sa se incinga. Am adaugat usturoiul si ardeiul si le-am lasat la calit un minut. Am adaugat rosiile. Toata combinatia a stat pe foc 15 minute, cat sa scada un pic. Cu 5 minute inainte sa fie gata am adaugat o lingurita de oregano uscat si cateva frunze de busuioc proaspat, tocat marunt. Sare si piper am pus inainte sa sting focul.

La final am obtinut doua portii de paste, foarte aratoase si gustoase.

Una a disparut in 30 de secunde cat nu am fost atenta, in burta Sofikai, cealalta a fost impartita frateste de noi, oamenii. Am fost satisfacuti toti trei, ca o adevarata familie fericita!

02 August 2010

Daca nu ai ce face intr-o duminica

Nu la mare, nu la munte, nu in parc ca e prea cald, nu la shopping ca nu sunt bani. Trebuie ca te plictisesti foarte tare. Arunca o privire prin casa, vezi ce ingrediente ai la dipozitie si incearca sa le pui la treaba. N-ai nimic de pierdut, pentru ca oricum ele de obicei stau de pomana si-si asteapta sfarsitul (a se citi ultimul drum spre cosul de gunoi). Dimpotriva, s-ar putea sa te distrezi si sa mananci ceva bun la final.

Dupa ultima vizita la parinti, la tara, s-a instalat la noi in bucatarie un cos maaaaare cu multe, mult prea multe mere. Am mancat o zi, doua, trei, am dat si cainelui, parea, insa, ca nu se vor termina niciodata. Aratau superb dar era clar ca mai devreme sau mai tarziu va trebui sa renunt la multe dintre ele care nu vor mai fi facut fata plictiselii si caldurii.

Compotul nu e tocmai pe gustul meu, cel de mere cu atat mai putin. Initial am zis ca fac un compromis, poate bagat la frigider o sa prinda bine pe zapuseala asta. M-am apucat sa curat de coaja cateva si dupa primele cinci m-am razgandit: placinta! Ia mai mult timp, dar in niciun caz nu o sa ma hranesc cu un compromis.

Nu as fi avut cu ce sa intind aluatul, asa ca am renuntat la reteta mamei si am imaginat eu una, cu putin ajutor de pe internet.

Pentru tava mea de aproximativ 30x40cm am folosit:
- 20 de mere de marime medie
- 5 oua
- o cana si jumatate cu zahar
- doua cani de lapte
- doua pliculete de praf de copt
- doua pliculete de zahar vanilinat
- un sfert de pachet de unt
- faina

Pentru aluat:

Am pus intr-un bol mare ouale, zaharul si laptele si le-am amestecat frenetic cu mixerul pana cand s-a topit zaharul. Am adaugat zaharul vanilinat si praful de copt si din nou am amestecat. Apoi am inceput sa torn cate putin faina, mixand incontinuu ca sa nu se faca cocoloase.

Nu am cantarit faina, am pus pana cand aluatul a devenit consistent ca o smantana.

Merele curatate de coaja le-am dat pe razatoare si le-am calit 20 de minute la foc mic cu 6 linguri de zahar. Le-am lasat sa se raceasca inainte de a le combina cu aluatul.

Tava am uns-o cu ulei si am tapetat-o cu faina, dupa care am rasturnat in ea trei sferturi din aluat. Peste am intins merele calite si apoi inca un strat de aluat. La cuptor, la 180 de grade a durat pana a fost gata si usor rumenita pe deasupra fix 50 de minute.

Am batut un ou cu doua linguri de zahar pudra - super smecherie, ca se transforma intr-o crusta subtire si dulce! Dar nu m-am multumit cu atat, am pudrat-o la final cu zahar ca sa vad care varianta da mai bine in poze :-).

A crescut super frumos si egal si a iesit extra pufoasa. Mai degraba un pandispan cu mere, decat clasica placinta indesata si tare. S-a dus deja jumatate de tava si cred ca azi o sa continui sa ma hranesc numai cu ea.

01 August 2010

Suflet pentru Hrana Dinner Party, ediția a 4-a

Ziceam zilele trecute ca am testat deja bucataria super-dotata, frumoasa si extrem de practica. si asta s-a intamplat la nici 24h dupa ce m-am dat jos din avion. Unii ar zice ca-s obsedata, eu sustin in continuare ca e una dintre cele mai mari bucurii ale mele, sa gatesc pentru prieteni.

Muschiuletul de porc
am ales sa-l fac in vin, la cuptor. Pentru asta am luat o sticla de vin rosu dulce si am pus carnea la macerat, vreo 5 ore. Am crestat-o, sarat-o, piperat-o si am scufundat-o cat am putut de bine in vin, combinat cu cimbru proaspat. Dupa cele 5 ore am adaugat o jumatate de pachet de unt si am bagat la cuptor, in vasul de iena. La foc mic, a durat cam o ora sa se patrunda.


Se topea in gura, o combinatie de arome excelenta de la vin si cimbru!

Daca incercati, nu va speriati de culoarea foarte inchisa de pe deasupra carnii, nu e arsura, e de la vinul rosu, completely harmless, ba chiar as indrazi sa zic ca aia e partea cea mai buna pentru ca e cea mai aromata.

Plus, aveti mare grija la cantitate - 1kg de carne macra ajunge dupa preparare cam la jumate, hai poate un pic mai mult (cu alte cuvinte trebuie cam 1,5kg pentru patru persoane).

Cartofii noi i-am prajit simplu, clasic. Am tocat o legatura de marar si am presarat peste ei cu un pic de sare. Stiu, erau si mai gustosi daca faceam si-un mujdei de usturoi, numai ca unii dintre invitati nu agreaza mirosul respectiv, asa ca am renuntat.


Toata masa s-a completat perfect cu salata: rosii romanesti, castraveti, ardei capia, ceapa, cubulete de telemea de vaca, garnisite toate cu ulei de masline, sare si piper si busuioc proaspat.

Carnea de porc nu a picat deloc greu, dovada a fost conversatia foarte animata care a urmat. O fi ajutat si vinul ala?

28 July 2010

Aici, acolo

Cine ma cunoaste si ma asculta, stie. Cine nu, poate sa afle acum si aici. Nu e asa o mare scofala si mai ales nicio fitza sa locuiesti intr-o tara din Asia. Viata merge mai departe lin sau dificil cand faci o astfel de schimbare, diferenta insa, nu vine din mediul inconjurator, ci din tine. Iti iei din locul respectiv ce ti se potriveste tie si te adaptezi cu usurinta. De murit, nu moare nimeni. De inviat...nu stiu ce sa zic, ardeii iuti te readuc la viata, dar trebuie sa mai fi avut macar un strop in tine inainte sa-i consumi.

Cand merg in Thailanda la cumparaturi dureaza toata tura maxim un sfert de ora (nu pun drumul catre supermarket, alte 20 de minute). E totul extrem de simplu pentru mine pentru ca nu am de unde sa aleg dupa pofta inimii mele de romanca.

Vreau carne, bine, am de ales intre piept de pui, copanele de pui sau halci mari de carne de porc. Asta in zilele bune, cand sunt toate trei disponibile, pentru ca cel mai des sunt numai doua in raft, dintre care una nu-mi miroase a bine si pierde din start sansa de a fi inclusa pe bonul de la casa. Vreau peste, ok, gasesc peste dar nu fac mofturi mai departe de "sa fie proaspat" ca oricum nu pot sa aflu ce peste, cat e de grasa/slaba carnea. Vreau branza, nu avem. Vreau pastarnac, nu exista. Practic, acolo gatesc in functie de ce gasesc la magazin si piata, niciodata dupa ce am pofta.

In Romania situatia e un pic diferita, cu avantaje si dezavantaje. Pregatitul unei cine dureaza o zi intreaga, daca nu mai mult. Mai intai incep sa-mi imaginez ce as putea pregati. Mi se intampla foarte rar sa imi vina in cap o reteta, sa o caut pe internet si sa fac lista de cumparaturi dupa ea. De cele mai multe ori zboara tot felul de arome si gusturi, se combina, apoi apare un nou ingredient care daca se intelege bine cu restul ramane, daca nu pleaca mai departe. Toata nebunia se termina cu o intrebare: "ce-ar fi daca...?" sau "ce gust ar avea...?".

Etapa doi este lista de cumparaturi; practic toti fluturii care s-au jucat mai devreme, se aseaza cuminti pe hartie si impreuna plecam la magazin. Acum ca am avut o pauza de trei luni, haosul de prin supermarketurile din Bucuresti ma amuza, dar nu am cum sa uit cat de mult ma enervau aglomeratia, zgomotul, lipsa diverselor ingrediente etc. Am fost de doua ori intr-o saptamana la cumparaturi serioase, nu am scapat sub jumatate de ora de plimbat, cautat, intrebat. Sunt inca intr-o stare de calm.

Costul aventurilor in cele doua locuri? Principiul e cam asa: platesti aceleasi preturi, dar cheltui mai putin. Pare surprinzator, poate lipsit de logica. Nu. Am testat - cu cat temperatura e mai ridicata intr-o tara, cu atat nevoile sunt mai mici. Un singur rand de haine si incaltari, ambele lejere, foamea apare mai rar, poftele le uiti pentru ca stii ca oricum nu ai cum sa ti le satisfaci. Nu mai zic de show-off ca n-are loc pentru ca nu ai spectatori.

Una peste alta, pentru mine sa fiu din nou aici si sa ma pot juca in voie e un motiv de bucurie. Deocamdata ma bucur de micile placeri romanesti, precum cartofii noi prajiti si garnisiti cu mult marar tocat. Si nu gatesc thai, nici macar la cerere.

28 April 2010

Mangostine - Regina fructelor

Nici nu sunt sigura ca mai auzisem numele pana nu m-am apucat sa ma documentez despre plantele, legumele si fructele disponibile in Thailanda. A doua zi am avut norocul sa gasesc la Tesco, supermarketul de unde se aprovizioneaza toti farangii de pe insula. Am zis sa incerc, ca nu se stie cand mai am ocazia - pe tarabe nu am vazut niciodata pana acum.


Au mai stat inca o zi in frigider si mi-am adus aminte, ia hai sa vad ce e de capul lor. Arata precum niste vinete mici, mici, doar ca au coaja mult mai inchisa la culoare si mai tare. Nu e lemnoasa, se taie relativ usor cu un cutit. Ma asteptam sa fie coaja mai subtire si interiorul mai consistent din punct de vedere cantitate. Ei bine, nu, inauntru gasesti pulpa alba, aranjata frumos in feliute, cam ca la o portocala dar atat de mica, incat nu-ti poti da seama de la primul fruct ce gust are sau daca iti place. Le-am halit pe toate sase, abia dupa primele doua am inceput sa simt ca lesin de pofta si ca am facut o miscare gresita sa cumpar numai atatea.

Consistenta pulpei seama un pic cu a unei prune bine coapte, gustul insa este mult mai exotic. Foarte parfumata si dulce-acrisoara, m-a cucerit pe loc si a devenit Regina Fructelor la mine in cap.

Am aflat ulterior ca nu e doar la mine in cap, ca asta ii este "porecla" si ca e un fruct cumva controversat si foarte scump pe pietele importatoare - in Statele Unite se vinde un fruct cu 4-6 dolari. Tot acolo a fost interzis importul o vreme, producatorii din diferite state suspectand ca Regina este responsabila pentru raspandirea prin livezile lor a unei insecte Drosophila suzukii, insecta ce a devastat culturi intregi de fructe si berries, in special in statul Oregon.

Se vehiculeaza si o poveste pe internet cum ca Regina Victoria, afland despre existenta fructului, a oferit un premiu de 100 de pounds oricui i-ar fi adus la castel un fruct proaspat. O legenda draguta si ca in cazul oricarei legende, se pare ca nu exista niciun document oficial care sa o sustina.

22 February 2010

Clătite pufoase

Mi se facuse pofta de ceva dulce, afara ploua cumplit, deci nicio sansa sa ies sa cumpar. Care e cel mai usor dulce de facut? Clatitele.

Am vrut sa iasa perfecte, asa ca m-am uitat pe net dupa retete. Nu am gasit ceva care sa-mi convina, in schimb mi-a facut cu ochiul reteta de pancakes. Nu incercasem niciodata si mi-am adus aminte cum baleam la ele cand le vedeam in filme si ma intrebam cu ce-or fi diferite de ale noastre.

Simplu: sunt mai pufoase si nu se ruleaza.

In compozitia pentru 12 asemenea pufosenii se pune: 450g de faina, 6 linguri de zahar, 3 lingurite de unt, 450ml de lapte, 3 oua si 2 pliculete de praf de copt (dupa care a trebuit sa ies in ploaie, ca nu mai aveam in casa dar deja eram cu pata pusa, nu am mai avut de ales).

Se prepara astfel:
1. Intr-un bol mare se amesteca ouale, zaharul si laptele. Se pune si untul - ar fi bine sa-l aveti de ceva vreme afara sau sa-l topiti inainte.
2. Dupa ce s-a topit zaharul in compozitia de mai sus (nu-l mai auziti scrasnind la mixer), adaugati usor, usor faina si praful de copt.
3. Amestecati bine, pana obtineti o compozitie omogena.
4. Preferabil sa aveti o tigaie buna, care distribuie caldura pe toata suprafata. Nu se foloseste ulei sau unt in tigaie, o puneti pur si simplu la incins si turnati compozitia - cate un polonic pentru fiecare pancake. Nu trebuie sa va chinuiti sa distribuiti aluatul pe suprafata tigaii, cum se face la clatitele noastre clasice. E bine cat se intinde ea de la sine.

Trebuie sa fiti atenti la:
- foc - sa fie cat mai mic
- prima clatita se face mai greu pentru ca tigaia cu siguranta nu e incinsa suficient; aveti grija incepand cu a doua sa verificati mai repede stadiul de coacere - si cand zic "repede" nu exagerez deloc, se coc imediat!

Odata ce le aveti pe farfurie stiva, le puteti manca cu orice fel de dulceata sau sirop. Cu miere sau cu frisca. Eu am in casa siropuri, unul de Grenadine, altul de Fructul Pasiunii si incerc sa le folosesc la ceva, orice, numai sa le termin. De data asta au fost excelente peste pufoseniile de mai sus.


11 February 2010

Cum am gatit la patru maini

Cineva din viata mea ma inspira intotdeauna sa gatesc simplu, curat si cu mult suflet. Nu e un gurmand, nu se pricepe deloc la mancare sau gatit - la asta din urma cel mai putin, zice mereu ca are doua maini stangi. Se pricepe cel mai bine sa guste si deguste, sa aprecieze sau sa critice, spune mereu adevarul si ma incurajeaza de fiecare data.

Ce am descoperit saptamana trecuta cu cineva alaturi, a fost ca doua maini stangi pot sa ajute mult in bucatarie. Sub indrumari atente si cu explicatii amanuntite, cineva poate sa devina un invatacel bun. Pentru ca rade si se bucura la fiecare cartof curatat atent pentru ca a mai invatat ceva nou. si zambetul ala aduce bucurie, si bucuria se transforma in suflet, iar mai mult suflet pentru hrana transforma o cina banala intr-un ritual de iubire.

Retetele in sine nu sunt mare scofala, le poate face oricine: muschiulet de porc la cuptor cu legume si sos de branza si prajitura cu visine. Atat de simple ca la felul principal nici nu am cantitati sa dau, o sa incerc sa descriu cat mai amanuntit ce am facut.

Muschiuletul de porc l-am dat cu sare, putin piper proaspat macinat si ierburi de Provence, l-am pus in vasul iena. Pe langa el am adaugat legumele: morcovi taiati felii, cartofi taiati in cuburi mari, ciuperci proaspete si varza de Bruxelles. Am pregatit un amestec de ulei de masline si ierburi de Provence (da, da, am devenit un freak fan!), cam cat sa acopere muschiuletul, am adaugat si un pic de apa. Vasul l-am acoperit cu folie de aluminiu si l-am bagat la cuptor. Cred ca a durat vreo ora pana a fost gata, ma mai uitam din cand in cand. Bineinteles cand il scoteam la verificari auzeam mereu "miroase ucigator! cand este gata?".


Sosul de branza eu il fac asa: o cutie de smantana rasturnata intr-o craticioara, pe foc mic pana incepe sa faca bulbuci (aidca sa fiarba). Adaug putina branza cu mucegai, nu foarte multa ca il amaraste rau si cam jumatate de cutie de Almette cu verdeata. Las pe foc pana cand se omogenizeaza totul si incepe sa se simta la lingura ca se intareste putin.


Prajitura cu visine
, reteta de la mama a iesit absolut dementiala. Galbena si pufoasa, proaspata si racoritoare.., mai, mai sa uitam ca eram intr-o zi cumplit de geroasa de iarna.

Am folosit pentru o tava de vreo 20 x 30 cm: 11 oua de tara, 11 linguri de zahar, 11 linguri de faina, 1 pachet de unt, 1 plic de praf de copt, visine de la congelator (puse de mama asta vara, dar e posibil sa mearga si cu din alea din compot) si zahar pudra.
Procesul in sine presupune urmatorii pasi:
1. Separi albusurile de galbenusuri.
2. In bolul in care ai albusurile, adaugi zaharul si bati cu mixerul cat ai rabdare de mult, trebuie sa creasca si sa stea cat mai teapan pe paletele de la mixer - ca la bezele.
3. Bati si galbenusurile, dar nu cu atata sarg. Trebuie doar sa se omogenizeze bine. Le rastorni peste albusuri si continui sa amesteci.
4. Untul il topesti la foc mic si il adaugi si pe el la compozitie, continuand sa amesteci. Nu conteaza daca e cald inca, eu l-am pus de-a dreptul fierbinte si nu a avut nimic.
5. Adaugi faina. Daca nu folosesti mixer, pune-o "in ploaie" - asa mi-a explicat mama cand mi-a zis reteta. Adica trebuie sa o presari, mai degraba, ca sa eviti formarea cocoloaselor de faina. Daca ai mixer, dai inainte cu lingura, nici urma de cocoloase.
6. Tot aluatul bine omogenizat il pui in tava, cat mai uniform. Tava o pregatesti in prealabil - ori pui hartie de copt, ori o tapetezi cu faina - asta inseamna ca o ungi pe fund si pe margini cu unt sau ulei, pui doua linguri de faina si o scuturi astfel incat sa se formeze un strat subtire de faina.
7. Pui visinele din loc in loc. Cat de multe sau de putine, dupa gust.
8. Bagi la cuptor, foc mediu, 20 de minute si e gata.
9. Scoti si pui zahar pudra pe deasupra. Dupa ce tai si pui pe farfurie, arata cam asa:

Stiu, la prima vedere nu pare sa semene cu cina romantica clasica. Dar noua nu ne plac lucrurile facute ca in filme, asa ca am savurat si ne-am bucurat.

13 January 2010

Experienta thailandeza

Am plecat pusa pe treaba, crezand ca in doua zile maxim o sa reusesc sa descopar toate smecheriile de plante, legume, fructe, mirodenii si ca o sa reusesc eu cu talentul meu pentru improvizatie sa gatesc in stil thailandez. Bine zis "in stil thailandez", pentru ca in doua zile m-am convins de un singur lucru - orice am incerca noi aici, este pur si simplu imitatie.

Totul e mult mai simplu decat mi-am inchipuit, dar este altfel si daca nu ai toate ingredientele, nu poti decat sa speri ca prietenii carora le-ai organizat o seara thailandeza se pricep mai putin decat tine si nu vor calca niciodata pe taramurile indepartate, astfel incat sa-si dea seama de bufoneria pusa de tine in scena.

Simplu incepe de la instrumentele pe care le folosesc. Cuptoarele in bucatariile lor sunt mult mai rare decat masinile de spalat vase in Romania. Le este de ajuns plita pe gaz - cu un ochi sau doua, in functie de cat de mare este familia. Gazul poate fi furnizat foarte bine de la butelie si nu va inchipuiti ca asta se traduce intr-o flacara mica si amarata. Plitele alea sunt excelent facute si flacara incinge orice in 30 de secunde.
Orice folosesc ei pe post de recipient pentru gatit. Cel mai des wok-ul, care nu seamana deloc cu imensul si greoiul pus la vanzare in magazinul IKEA. Toate oalele, inclusiv wok-ul nelipsit, sunt fabricate dintr-un material foarte subtire si usor. Subtire ca sa se incinga repede, usor ca sa nu iti rupa mana cand incerci sa calesti cantitati maricele de ingrediente (sunt mari in cele mai multe cazuri, pentru ca familiile sunt numeroase -- societatea lor nu impune sentimente de rusine vizavi de traiul in comun al mai multor generatii, asa ca poti vedea la masa de pranz bunicii de 80 de ani si nepotii de 4).

Simpla e si operatiunea in sine. Apa pentru cafea incepe sa fiarba in 40 de secunde, legumelele, orezul sau noodlesii se calesc 1 minut, 2 maxim. Prawnsii i-am lasat in wok, cu o bucatica mica de unt, vreo 4 minute si au fost gata.

Mancarea tailandezilor e de doua feluri: iute sau dulce. Orice ai alege, dupa doua saptamani ti se ia si tanjesti la un hamburger sau un gratar de porc ca si cum nu ai mai fi gustat de cel putin un an. Diferentele de gust sau arome intre felurile din cele doua categorii sunt foarte mici, ceea ce ajuta mult la situatia descrisa anterior.

Daca esti pasionat cat de cat de gatit, ai mari sanse sa te pierzi prin piete. Tarabele sunt pline cu zeci de feluri de mirodenii, ierburi, legume, fructe. E greu sa afli din prima care ce este, daca chiar vrei sa inveti ceva despre arta lor culinara trebuie fie sa te documentezi serios pe internet inainte, fie sa platesti un curs de gatit pentru ca oricat de amabile ar fi doamnele si de dispuse sa iti vanda orice ieftin si bun, engleza lor limiteaza la minimum schimbul de informatii utile.

Altfel, nucile de cocos stau sa-ti pice in cap si bananele pot fi culese de pe marginea drumului la fel de usor precum corcodusele primavara in satele romanesti. E verde si e colorat totul, inclusiv viata. Mai mult decat ma asteptam.