Supă de linte roşie

M-am dus după prăjituri la Aşa DA într-o seară. Mie mi-au trebuit cinci minute să mă hotărăsc la sortimente, tot atât şi domnului foarte bătrân şi meticulos să cântărească şi să lipească eticheta cu preţul.

Nu mă trăgea inima să mă întorc în lumea dezlănţuită la propriu (afară turna cu găleata). Acolo în magazin era atmosfera de poveste, parcă dansau cadâne pe fiecare raft. Aşa că am mai zăbovit un pic şi cu ochi iscoditori m-am lungit peste tejghea, atrasă de culorile vii din rafturile din spate. Mie una nu-mi era a bună să-mi bag nasul, dar am fost salvată de o voce "poftiţi, intraţi se vă uitaţi".

Lângă dulapiorul de condimente, un domn cu piele măslinie şi mustaţă zdravănă îmi zâmbea părinteşte şi mă ademenea să-i iau marfa la verificat. Am îndrăznit, parcă aveam de ales? Am păşit dincolo de vitrina frigorifică, neştiind la ce să mă opresc mai întâi. Raiul, împărţit egal în compartimente pătrate, îşi expunea îngerii.

Domnul m-a asigurat că nu trebuie să cumpăr, mi-a dat să gust din fiecare şi mi-a enumerat denumirile condimentelor. Mi-am luat inima în dinţi şi i-am mărturisit că am încercat odată să fac supă de linte şi nu mi-a ieşit.

- De care linte aţi folosit?
- Nu mai ştiu, că a trecut ceva timp.
- Era roşie?
- Nu cred, cât de roşie e lintea roşie? Arătaţi-mi, vă rog.
- Uite aici.
- Nu era.
- Pei de aia nu a ieşit. Pentru supă trebuie linte roşie, nu verde. Verde e pentru ciorbă, roşie e pentru supă.
- Dacă iau roşie ziceţi că iese? Ce mai pun în ea?
- Ceapă, chimen şi semac.
- Semac? Ce e ăsta, aveţi aici?
- Da, cum se nu avem?
- Bine, daţi-mi semac şi linte roşie. Ceapă şi chimen am acasă. Fac în seara asta, că prea sună uşor.
- E uşor, fierbeţi lintea şi ceapa bine, bine, puneţi chimen şi semac şi băgaţi la mixer. Ce chimen aveţi, românesc?
- Chimen obişnuit, sunt mai multe feluri?
- Din ăsta? (îmi arată ceva verde într-o cutiuţă)
- Nu.
- Luaţi din ăsta, că ăla românesc nu e bun la supa de linte.
- Bine, daţi încoace tot. Mai am o întrebare.
- Spuneţi.
- Dacă lintea e atât de roşie, eu de ce primesc la restaurant supă de linte galbenă?
- Pei, nu rămâne roşie lintea când fierbe.

N-a rămas roşie dar nici galbenă nu a devenit. Era maronie, deloc ademenitoare privirii. În schimb mirosul era "de-acolo", iar gustul şi mai bun decât la restaurant.

Condimentele au venit cu mine în Thailanda; am reuşit să scot mirosul de chimen din haine, geamantanul îl păstrează încă. Cu atât m-am ales deocamdată, că nu am văzut linte prin magazine şi la altceva nu i-am inventat trebuinţă. Semacul, însă, îl încerc cât de curând la salată, după stilul turcesc.

(chimen arăbesc)


(semac)