11 June 2013

PASTE CU CREVEȚI

Câteodată mi-e dor de Europa. Nu de clădiri gri, vreme rece și oameni stresați și supărați. Ci de mâncare, de posibilitățile infinite de a pofti, de a-mi ploua în gură, de a savura, de a-mi simți papilele gustative fericite, leșinate de satisfacție! Știi ce zic? Bucătăria thailandeză e specială, e fascinantă și satisfăcătoare pe termen scurt, dar nu o poți face nevastă pe viață, nu e genul. Cel puțin nu pentru mine. Așa că mi-e dor de gusturi adevărate -- din alea de care nu te saturi niciodată și pe care, cel mai probabil, le experimentezi suficient de des încât să-ți fie teamă să te urci pe cântar.

Pastele cu creveți intră în categoria asta. Le-am încercat ultima oară când m-a pocnit un astfel de dor și clar m-am ridicat de la masă plină de satisfacție.

Dacă ai poftă vreodată, află că-ți trebuie paste, creveți decorticați, usturoi, pătrunjel și busuioc, ulei de măsline sau unt, sare și piper. Tot procesul durează câteva minute.

Cât timp pastele sunt în curs de fierbere al dente, ocupă-te să speli și să mărunțești verdețurile și usturoiul. 



Pune-le în tigaie și călește-le un pic în unt sau ulei de măsline -- 1 minut e suficient.




Adaugă creveții -- un minut, hai două, sunt suficiente ca să fie gata, ba chiar să se și îmbine decadent de aromele de usturoi, pătrunjel și busuioc. Adaugă un vârf de sare și asta este!




Amestecă pastele cu creveții, macină un pic de piper proaspăt peste. Eventual mai răsfiră câteva fire de verdeață și servește. Poftă mare!




2 comments:

Laura @ Transylvanian Kitchen said...

Ce bine arata!! Ador pastele!

Issa said...

Salut! E foarte fain blogul tău, mă bucur că l-am descoperit :) Mult succes în continuare :D