29 March 2012

Regina Brioșelor

Viitorul meu sună așa: mă voi plimba întotdeuna într-o caleașcă în formă de brioșă, purtând o umbrelă și o rochiță în formă de brioșă. Vizitiu va fi Pangururan (motanul familiei, pentru cine nu știe deja), care la rândul lui va avea prinsă pe cap o pălărie în formă de brioșă.

Până acolo, însă, mai e cale lungă (mă gândesc numai cât timp i-ar lua unui croitor să facă o rochie de genul celei pomenite). Deocamdată coc brioșe aproape în fiecare zi, din ce în ce mai multe.



Rețeta pe care o folosesc în ultima vreme am găsit-o aici. Prima oară am reprodus-o întocmai, apoi m-am jucat cum am știut eu mai bine cu diverse ingrediente și topping-uri. Baza o păstrez întotdeauna aceeași:

260g făină
130g zahăr
1/4 linguriță sare
3 lingurițe rase praf de copt
120ml ulei vegetal
220ml lapte
2 ouă



Amestec ingredientele uscate într-un bol. Tot aici pun și umplutura - ciocolată sau fructe. Laptele, ouăle și uleiul le combin bine într-un alt bol. Răstorn uscatele peste umede, amestec puțin și umplu formele. Neapărat încălzesc cuptorul din timp, astfel încât atunci când bag tava să fie deja la 180 de grade Celsius. Setez ceasul   de bucătărie la 10 minute - când zbârnâie deschid cuptorul și întorc tava. Las încă 10 minute și-s gata.


Ce vezi mai sus e varianta în care am adăugat cacao (50g la baza de mai sus) și frosting după rețeta Mitinitei (mulțumesc, încă o dată pentru inspirație!). Mie mi se pare că asta este Regina Brioșelor, este atât de frumoasă că nici nu-mi vine să gust din ea - îmi dau cuvântul de onoare că am stat 10 minute și m-am uitat lung la ea și mi-a crescut inima de bucurie realizând că a ieșit din mâinile mele.


6 comments:

Une Ruxi à Paris said...

Mama in ce fel arata!! Da de ce faci in fiecare zi? Le vinzi?

Elena Stanciu said...

Mă pregătesc pentru asta, da.

Mitinita said...

Ce bine arata,cred ca tot ma uit si eu de ceva timp la ultima poza. Daca ai intra in business ai face o caruta de bani cu falangii pe acolo,un muffin si o cafea si te-ai scos!

Elena Stanciu said...

Falangii ca falangii, da' sa vezi thailandezii ce se bat pe ele - ca-s mancare adevarata de falangi si vor si ei sa fie ca noi in toate cele :-)

Bijuterii said...

Pai chiar ai de ce sa fii mandra... Briosele cu cacao arata nemaipomenit.

Sorina said...

Arata foarte bine aceste prajiturele, cred ca le voi incerca si eu