Da, da, știu, așa mi-e felul, revin aici mai mult cu scuze decât cu povești frumoase și rețete interesante. Se face că în ultimul an și jumătate m-am dedicat unui alt proiect dintr-un cu totul alt domeniu și mi-am găsit tot felul de scuze ca să nu mai gătesc atât de des sau dacă gătesc să nu fotografiez și să nu împărtășesc. Shame on me, știu, sunt prima care o spun. Cumva, însă, Suflet pentru Hrană e un colț de liniște în care mă întorc iar și iar și în care simt că pot să fiu eu și să dau ce am mai bun, chiar din suflet. Așa că, înainte de orice, scurt update:
- încă îmi place mâncarea. Mult.
- în continuare îmi face cea mai mare plăcere să gătesc pentru alții, să-i văd că se bucură de ling farfuria de sub nas.
- nu am reușit să înțeleg cum unii oameni nu au o relație prea bună cu mâncarea, că o disprețuiesc sau că o privesc ca pe un strict necesar (și o disprețuiesc în același timp pentru că, de exemplu, le răpește timp prețios)
- sunt din ce în ce mai convinsă că extremele nu aduc nimic bun (în dietă, rețete sau în viață în general) și că este foarte simplu să te hrănești sănătos, în special în România unde varietatea ingredientelor locale sau importate este foarte mare, permițând o dietă bogată și echilibrată oricui se preocupă un picuț de acest aspect.
Acum că ne-am lămurit cu aceste aspecte, subliniez că sufletul pentru hrană nu a dispărut. Până să se pună pe tavă din nou, vă las cu frânturi de amintiri din ultimele două luni petrecute în România.
Am mâncat pe (ne)săturate roșii și ardei de la mama din grădină. Știu, sunt norocoasă.
Îmi propusesem să încerc cât mai mult locuri în București despre care am auzit numai de bine și yum yum. Nu am reușit decât să mă întorc în repetate rânduri la Simbio pentru că au mâncare bună, servire impecabilă și o mai au și pe Luna, aici de față.
Dezavantajul major al vizitelor în România este că nu am un loc al meu unde să stau și să-mi fac de cap în bucătărie. Rezultă de aici că sunt dezamăgită de fiecare dată pentru că gătesc mult mai puțin decât mi-aș dori. Într-o zi cu soare din august am reușit să încropesc niște cartofi la cuptor cu pește (nu mai știu ce era).
Iar în alta couscous cu de toate, inclusiv cu stafide. Inspirată de Mazi.
Peste mic dejun am sărit rar pentru că la cât de rar văd eu berries proaspete nu se poate să nu exagerez când îmi sar în cale..
Am dat iama în smochinii prietenei mele care are norocul să locuiască la casă în București și să aibă o grădină imensă pline cu de toate.
Iar struguri am mâncat de peste tot de unde am apucat că vorba ceia, scoți fata din Panciu dar nu scoți Panciu din fată.
Am îndrăznit să mănânc de pe stradă, adică la Rural Fest și ast mi-a cauzat prima toxinfecție alimentară din viața mea, ceva soră cu moartea. Sper, totuși, să nu fi fost gărgărița de vină.
No comments:
Post a Comment