This Chocolate Affair of Mine

Când eram mică, ai mei părinți îmi dădeau ciocolată cu țârâita. Era unul dintre motivele pentru care (credeam eu că) nu-mi plăcea de ei deloc și vroiam să ajung mai repede om mare, să îmi procur singură ciocolata și să o mănânc în cantitățile impuse de mine.

Nu-mi aduc aminte câți ani aveam când am primit o ciocolată în dar și am mâncat-o pe toată odată. În ciuda lui taică-miu, că el insista că nu se poate să fac asta, că mi-ar cauza teribil. Mușcam din ea ostentativ și-i spuneam cu obrăznicie că e ciocolata mea, o mănânc pe toată acum pentru că așa vreau eu și nu o să mi se facă rău. Nu a reacționat săracul. Eu să fi fost în locul lui, mă luam la palme, cel puțin în imaginar, acolo unde refulează orice părinte frustrat de năzbâtiile adorabile ale princhindeilor.

Back to present day, am o întrebare la care caut răspuns de 24h și probabil voi mai căuta mult timp de acum înainte fără niciun rezultat: De ce, de ce, pentru numele lui Dumnezeu, de ce s-a inventat ciocolata procesată și dăunătoare sănătății? Adică de ce să adaugi tot felul de mizerii în cacao ca să obții ceva ce este atât de ușor de preparat cu două (2) ingrediente de la mama natură?

Unt de cacao + pudră de cacao = ciocolată. Atât de simplu și e atât de bună! Incomparabil mai bună decât ciocolata din comerț. E plină de gust și atât de fină, ca și cum metri de mătase ți s-ar topi în gură. Știi toate reclamele alea în care se leagă ciocolata de pasiunea carnală, primitivă? Așa e ciocolata asta - freamăt și adulmecare, poftă imensă și satisfacție infinită.

Căutam de ceva vreme cacao raw în Chiang Mai și nu am găseam. Se vinde într-un singur magazin și nu e organică. Așa că am apelat la prietena Oana și a fost suficient de drăguță cât să-mi pună la poștă un colet cu pudră și unt de cacao raw organice. Mi-a strecurat în pachet și un colier făcut de ea - recompensă pentru lăsatul de fumat :-).

Nu cred că-i pot spune rezultatului meu bomboane de ciocolată raw pentru că am încălzit untul de cacao. Dar nici nu e important să-i zic în vreun fel, nu? Important e că sunt bune, foarte bune...am mai spus asta, nu? 

Dacă vrei să faci și tu: încălzește untul de cacao și amestecă-l cu pudră de cacao raw. Cât timp ciocolata e caldă, toarn-o în forme - hărtii de brioșe de la Ikea, sunt unele mici, mici. Atenție, ciocolata asta nu e dulce deloc. Dacă vrei dulceață în ea, scufundă fructe uscate în forme. Eu am pus merișoare și combinația este sublimă! Bagă bomboanele la frigider sau congelator, în funcție de cât de tare te grăbești. De la congelator sunt gata în 20 de minute.

Mulțumesc încă o dată, Oana, pentru cacao și colier. Mulțumesc și Roxanei pentru hărtiile de brioșe de la Ikea.

Numai două, ca să plouă

Ca să plouă în gură, bineînțeles, că altfel știu că nu îți dorești deocamdată. Amândouă merg bine de desert sau de mic dejun. Foarte rapid de executat.

Smoothie de ananas și avocado. Ceva ce nu am pomenit. Prima oară l-am băut la piață, acum mai bine de 1 an. De atunci  mi-am tot repetat că trebuie, trebuie să îl fac acasă, măcar odată pe săptămână. Am reușit acum două săptămâni. Rușine mie, nu am repetat.

Combinația de ananas și avocado e uimitoare, foarte, foarte fină. Aș vrea să ai un anans bine copt și dulce. Avocado, de asemenea, alege-l să fie deja moale. 

Cum obții licoarea: storci ananasul, iar sucul obținut îl amesteci în blender cu miezul unui avocado. Poți presăra pe deasupra, după plac, scorțișoară sau cacao.

Banane cu miere și nucă.

Despre Sănătate Dulce am aflat în decembrie. Este un proiect care susține micii producători români din regiunea Valea Barcăului. Nu e o companie, e o întreprindere socială care se ocupă de ambalarea, promovarea și vânzare produselor de la țăranii din zona menționată. La ei pe site găsești toate detaliile despre produse și lista de magazine de unde le poți cumpăra. Recomand cu drag inimă mierea cu nucă și propolis și prunele umplute cu nuci (îmi plouă în gură, apropo!).

De la Sănătate Dulce am prins în zbor ideea cu bananele cu miere și nucă. Nu mai demult de aseară. Azi dimineață le-am mâncat la micul dejun (ora 10.00; e acum 14.00 și nu mi-e foame deloc).

Cum faci: cureți bananele, dacă sunt mari le tai felii sau rondele, le tăvălești întâi prin miere, apoi prin nucă măcinată. Pentru un plus de gust și beneficii, eu am combinat nuca proaspăt râșnită cu semințe de in măcinate și fulgi de nucă de cocos. Cred că varianta rondele, cu niște scobitori la îndemână, e o soluție foarte bună de snack dulce și sănătos la o petrecere. Să-mi zici ce reacții au prietenii dacă o testezi pe ei.

Cât pe ce să-mi schimb religia!

Vroiam să scriu un post lung, lung, în care să (mă) leg (de) toate cele care nu îmi plac la comunitatea asta de crudivori / raw vegani din România. Dar m-am răzdândit, e mai bine să le zic pe fiecare în parte. Și încep cu asta: fată dragă, raw vegană, tu când mai ai timp să îți trăiești viața? 

Prezența e obligatorie într-un grup pe Facebook. Dacă ai fost întotdeauna benignă în comentarii, poate că ai fost primită și în al doilea. Acolo e locul tău de joacă. Te dai cu părerea la liber despre orice subiect se postează. Întâietate au alea banale, ”de unde cumpăr și eu quinoa de calitate?”. Apoi alea de dificultate medie: ”știe cineva vreun remediu natural pentru durerea de dinți?”. Pe cele cu adevărat importante, care-ți solicită creierul și-ți cer argumentație le lași deoparte sau le reduci din însemnătate cu replici de tipul ”un medic, ce știe el altceva decât să prescrie medicamente sintetice și să umfle buzunarele companiilor farmaceutice”. Toate astea pe un ton de detașată superioritate, eu dețin adevărul, pe mine nu mă mai poate minți nimeni, eu nu iau niciodată pastile, nu merg la medici alopați și nu mănânc carne! 

Al doilea loc de joacă preferat - spațiul de comentarii de pe diverse bloguri. Nu sunt în măsură să evaluez calitatea blogurilor în cauză, sunt foarte multe utile tare și scrise de la excelent (vezi Olivia, care are dar de la Dumnezeu în privința asta) până la decent și corect (vezi Doina Oprea, Cristina Sârbu). Comentatorii - sunt unii pe care îi recunoști peste tot, citesc și dau replica, citesc și dau replica. 

Toate câte mai apar, le știi cu ce se mănâncă, cum se prepară, care-s cei mai buni furnizori. Le-ai încercat pe toate: spirulina, chlorella, quinoa, goji, fulgi de drojdie, probiotice, pudră de roșcove, agar-agar, argilă, semințe de psyllium, semințe de in, apă cu sare, apă caldă, apă fără sare, apă obținută prin osmoză inversă, apă ionizată, apă distilată, orz, ovăz, grâu, crușin, mărul lupului, rejuvelac, alfalfa etc., etc. că am obosit numai scriind câteva dintre ele. În caz că nu le-ai folosit încă, poate nici nu ai auzit până acum, trebuie să le încerci indiferent că ai nevoie sau nu (pentru mai puțin cunoscători, unele dintre chestiile de mai sus nu le înghiți decât dacă vrei să rezolvi o problemă). 

Cărțile, filmele pe teme legate de hrană vie și alte subiecte adiacente le poți recita dintr-o suflare. 

Mănânci 5 salate pe zi, bei 2l de apă minimum și încă pe atât de fructe. Plus sucul de grâu. Plus superalimentele. Plus ceaiul. Plus pâinicile. Plus desertul. Plus fructele proaspete. Nu știu unde mai încape o gură de aer proaspăt. 

Trăim pentru a mânca sau mâncăm pentru a trăi? Mai e loc și de altceva decât de hrană vie 24/7? Mă simt uneori ca și cum am poposit în mijlocul unei secte. A luat naștere o nouă religie, una cu ochelari de cal, propagandistă și neirtătoare cu cei ce refuză a o adopta. Una nedispusă a-și mai pune întrebări pentru că în infatuarea-i măreață le știe ea deja pe toate mai bine.

Mulțumesc dar nu mulțumesc. Am deja o religie și nici măcar nu-i departe de descrierea de mai sus – nu îmi pasă prea mult de ea, mai importantă e credința. Din punct de vedere alimentație și stil de viață, prefer să fiu încadrată la natural, sănătos, firesc. Mănânc fructe și legume. Multe. În stare naturală pe cât posibil. Nu mănânc carne. Foarte rar pește (de apă dulce) și fructe de mare. Decât să mor de foame sau poftă prefer să gust dintr-un fel de mâncare, chiar dacă a fost preparat la mai mult de 40 de grade și s-a folosit zahăr. Nu țin morțiș să accelerez sau să forțez detoxifierea, cred că o schimbare de alimentație atât de dramatică atrage firesc o curățare a organismului. 

Toată povestea asta trebuie să ne facă mai buni. Să ne readucă cu picioarele pe pământ. Să ne întoarcă la cursul firesc al lucrurilor, fie că-s ele de natură fizică sau psihică. Lăsați trufia deoparte. Luați-vă iubitul, amețiți-vă cu niște vin, fie el organic sau nu și iubiți-vă ca și cum ar fi ultima oară. E un obicei mai viu și mai sănătos de cât orice altceva lăsat de Dumnezeu sau inventat de om.

PS: se acceptă comentarii numai de la persoane dotate cu simțul umorului și lipsite de muscă pe căciulă. 

There Is No Spoon

Asta este lecția pe care am învățat-o pentru a mă lăsa de fumat. Da, știu, unii zic că e mult prea devreme ca să vorbesc despre subiect. Le dau dreptate pentru că sunt singură că sunt aceeia care au făcut eforturi nenumărate pentru pasul ăsta, unii ajungând să îl considere cea mai mare realizare a vieții lor. Îi și contrazic, însă, pentru că, în ciuda clișeului de exprimare, de data asta chiar e diferit.

Pentru mine renunțarea la fumat (o exprimare cu care nu sunt de acord deloc, explic mai încolo de ce) a devenit o obsesie în ultimii trei ani. Dorința de a nu mă mai atinge vreodată de puturoase nu a fost întrecută decât de furia născută din neputința de a-mi face dorința scop suprem și a o transforma în realitate. În fiecare seară când rămâneam numai eu cu mine, plângeam de ciudă că nu îmi iese. Îmi promiteam că de a doua zi nu voi mai fuma, măcar nu atât de mult. Și seara următoare ajungeam în aceeași situație. Trei ani și mai bine, seară de seară, zi de zi, țigară de țigară, același obsesiv loop din care nu vedeam calea de urmat pentru a scăpa.

Am citit cartea, am ascultat poveștile altora. Prima și singura oară când am invidiat-o pe sora mea, Ramona, că a reușit cu mult înaintea mea (în mai se împlinesc 3 ani pentru ea). Am încercat cu răritul, am încercat cu renunțatul. De cele mai multe ori petreceam o zi întreagă fără să fumez și seara, bucuroasă, simțeam nevoia de o recompensă - mergeam să-mi cumpăr țigări, evident. Mintea mea funcționa lipsit de logică și nu o puteam controla!

Nu a mers nimic. Până acum când nu știu clar ce a mers. Nu-ți pot da o rețetă magică spunându-ți ”fă așa și o să reușești”. Am 13 zile la ora publicării acestui post, nu am fumat 325 de țigări, am economisit 1.072,5 baht (aprox 90 de lei). Am ieșit cu prieteni care mi-au suflat relaxat fum de țigară în ochi - am clipit un pic jenată, însă nu pot să mă laud că am tras cu dor și poftă aerul murdar în piept și nici că am strâmbat din nas superior a ”vai dar ce obicei dezgustător și urât mirositor”. Am trecut pe lângă magazinele care vând țigări de zeci de ori, am intrat și am cumpărat doar ce-mi era necesar, fără vreo tresărire sau nostalgie.

Fotografia este făcută pe 14 ianuarie 2013, la ora 19.00 când am stins ultima țigară.

Cred că nu există o metodă universal valabilă pentru că așa cum nu ne asemănăm ca două picături de apă la nimic altceva, motivațiile din spatele unei asemenea schimbări sunt altele pentru fiecare om. Am o prietenă care s-a lăsat pentru că după ce a născut nu a mai avut timp să fumeze - mi s-a părut fabulos, mi-am dorit pe loc un copil când am auzit așa ispravă! Un copil îmi doresc în continuare, unul care să aibă cât mai puțin parte de toxine, iar dacă îl ating (nu-mi fac iluzii că nu va avea parte chiar deloc, e imposibil în ziua de azi), cel puțin să vină dinafara ariei mele de influență.

A fost o combinație de factori. Trecerea la dieta crudivoră m-a făcut să văd situația mult mai clar. Am înțeles că degeaba mănânc sănătos pentru că efectele tuturor bunătăților sunt în mare parte anulate de toxinele inhalate din cele 25 de țigări zilnice. Și mai presus de asta am conștientizat că deși mă țin în lanțuri când eu îmi doresc să zbor, țigările nu există altfel decât la mine-n cap. Odată scoase de acolo, și-au pierdut toate puterile și mi-am redat singură libertatea. Ceea ce nu pot decât să îți doresc și ție!

O decizie, o amânare, o schimbare și o rețetă

Nu mi-a fost niciodată foarte bine și niciodată extrem de rău. Rușine mie, mulțumesc lui Dumnezeu. Oricine m-ar fi privit dinafară ar fi zis că sunt sănătoasă, că am dantură minunată, unghii frumoase, nu-s nici grasă, nici slabă. Și nu s-ar fi înșelat cu nimic. Doar că nimeni nu a stat nicio secundă în corpul ăsta, nu s-a uitat în oglindă să verifice burta, celulita, cariile, punctele negre, firele albe. Nimeni nu a simțit inima asta cum o ia la sănătoasă doar pentru că restul corpului face efortul de a se da mai repejor jos din pat dimineața. Nicio altă persoană nu a vrut să tragă aer mult, mult în plămânii ăștia ca să-ți dea seama că e un gest inutil, plămânii nu pot duce prea mult. Nu mă mai lungesc cu exemplele, ai prins ideea. Aparențele mi-au fost suficiente multă vreme, numai că acum mi-am dat seama că vin la pachet cu o mare indolență. Nu mai e cazul să mă mint că părul nu e mai des din cauza moștenirii genetice, că vânturatul prin casă și grădină cu diverse treburi casnice ține loc de sport, că țigările nu au nicio legătură cu oboseala și câte și mai câte.

Ți-am mai zis acum multă vreme că ideea de a trece la un regim alimentar crudivor mă tentează și că o studiez pentru a fi sigură că este ceea ce trebuie pentru a mă simți mai bine. Studiam pe dracu'! Nu mă înțelege greșit, am citit cărți, articole, forumuri, am văzut documentare și o fac în continuare. Mi-a fost clar de la prima carte (”Cum să ne hrănim sănătos, fără toxine”) că trebuie să schimb multe, numai că am amânat-o de lene și de frică, impunându-mi singură limite și piedici - pun pariu că ai mai auzit: ”unde găsesc eu ingrediente?”, ”am eu timp să stau să gătesc atâta?”. Inutil să mai aduc aminte că gătesc ca nebuna de trei ani și jumătate, că trăiesc într-o țară în care verziturile nu dispar niciodată de pe tarabele din piață. Și totuși, mi-a mai luat un an să pun în practică ceea ce înțelesesem din teorie.

Am comis-o până la urmă. Nu mai mănânc mâncare gătită decât în cazuri excepționale (ies în oraș, de exemplu și, deși bolbotinele sunt pe toate drumurile, restaurante care să servească raw food nu-s chiar atât de dese). Primul lucru pe care-l fac dimineața este să beau un pahar mare cu apă. Pahar care a fost urmat, pentru o vreme, de cafea și țigări. Au dispărut și ele. Îmi place apa mult de tot. Și cel mai bine merge după ea un smoothie, pe cuvânt că da! Am zis că a dispărut carnea din meniu? Definitiv. Și lactatele - ce nevoie aș mai avea când e atât de bun laptele de susan și brânza din nuci de macadamia.

Știu sigur că încă mai e cale lungă până la absoluta stare de bine și fericire, însă simt cum mă îndrept înspre acolo. Știu că există - poți să crezi că m-am înscris în vreo sectă, nu ai fi primul nici dacă tu și cu mine am fi ultimii oameni de pe pământ. Iar drumul, deși e lung, e ușor și lin dacă ai o motivație puternică și o atitudine relaxată.

Mai povestesc și altă dată, la prima mână, nu din cărți. Până atunci, hai să răspund cu un exemplu la întrebarea ce-mi e cel mai des adresată ”bine, bine, dar ce mănânci, totuși?”. 

Salata de mango verde, avocado și ridichi cu dressing de lemongrass

Am folosit pentru o porție: 

1 jumătate de mango verde

1 jumătate de avocado (nu foarte moale)

3 ridichi roșii

2 fire de lemongrass proaspăt

2 linguri oțet de orez

2 linguri suc de lime

3 linguri de ulei de măsline

1 strop de sare de mare

Am procedat după cum urmează:

Am tăiat mango, avocado și ridichile în feliuțe subțiri și le-am amestecat cu dressingul (hahaha, te așteptai la așa o magie?). Nu te repezi, dressingul e smecheria! 

Trebuie să pui în blender oțetul, sucul de lime și lemongrass-ul tocat mărunt, mărunt. Le amesteci 20 de secunde, după care adaugi stropul de sare si uleiul, puțin câte puțin -- îl poți turna ușurel prin gaura din capacul blenderului. Dressing-ul prinde consistență de la uleiul de măsline dacă ai răbdare să-l amesteci un minut.

Când toci lemongrass-ul, păstrează un strop ca să faci plating-ul la final. Ha, de când vroiam să folosesc cuvântul ăsta! Adică aranjamentul, presari pe deasupra salatei, pe marginea farfuriei conform cu stilul și îndemânarea.

Dressing-ul nu este nici pe departe vreo invenție de-a mea. Am găsit rețeta pe site-ul centrului de spa și detox Kamalaya Koh Samui. Îți recomand cu încredere rețetele lor, sunt foarte sănătoase și gustoase.

Ce mai fac eu în ultima vreme și cea mai scurtă rețetă

Bucătăria i-am lăsat-o lui Pangururan. A zis că oricum trebuie să aibă și el un loc al lui în casa asta (pe lângă canapea, pat și scaunul meu de la birou) și că aici e la fel de bine ca oriunde.

Așa că eu pun chestii la murat ca să am cu ce face salata boeuf. Pentru că nu am găsit castraveciori mici, mici, am ales niște morcovi pitici.

Beau sucuri de fructe cu spirulină.

Pregătesc și halesc guacamole în prostie.

Și am încercat și pateu din semințe de floarea soarelui cu dovlecel. Mulțumesc, Alice, pentru pont.

PS: pateul ăsta este printre cele mai ușoare chestii de pregătit. Pui semințele în apă să se înmoaie (le lași peste noapte) și apoi într-un blender le amesteci cu dovlecel, usturoi, ceapă verde. Pui apă cât să se miște lamele de la blender. La final puțină sare și un strop de piper și gata-i.