Supă de linte roşie

M-am dus după prăjituri la Aşa DA într-o seară. Mie mi-au trebuit cinci minute să mă hotărăsc la sortimente, tot atât şi domnului foarte bătrân şi meticulos să cântărească şi să lipească eticheta cu preţul.

Nu mă trăgea inima să mă întorc în lumea dezlănţuită la propriu (afară turna cu găleata). Acolo în magazin era atmosfera de poveste, parcă dansau cadâne pe fiecare raft. Aşa că am mai zăbovit un pic şi cu ochi iscoditori m-am lungit peste tejghea, atrasă de culorile vii din rafturile din spate. Mie una nu-mi era a bună să-mi bag nasul, dar am fost salvată de o voce "poftiţi, intraţi se vă uitaţi".

Lângă dulapiorul de condimente, un domn cu piele măslinie şi mustaţă zdravănă îmi zâmbea părinteşte şi mă ademenea să-i iau marfa la verificat. Am îndrăznit, parcă aveam de ales? Am păşit dincolo de vitrina frigorifică, neştiind la ce să mă opresc mai întâi. Raiul, împărţit egal în compartimente pătrate, îşi expunea îngerii.

Domnul m-a asigurat că nu trebuie să cumpăr, mi-a dat să gust din fiecare şi mi-a enumerat denumirile condimentelor. Mi-am luat inima în dinţi şi i-am mărturisit că am încercat odată să fac supă de linte şi nu mi-a ieşit.

- De care linte aţi folosit?
- Nu mai ştiu, că a trecut ceva timp.
- Era roşie?
- Nu cred, cât de roşie e lintea roşie? Arătaţi-mi, vă rog.
- Uite aici.
- Nu era.
- Pei de aia nu a ieşit. Pentru supă trebuie linte roşie, nu verde. Verde e pentru ciorbă, roşie e pentru supă.
- Dacă iau roşie ziceţi că iese? Ce mai pun în ea?
- Ceapă, chimen şi semac.
- Semac? Ce e ăsta, aveţi aici?
- Da, cum se nu avem?
- Bine, daţi-mi semac şi linte roşie. Ceapă şi chimen am acasă. Fac în seara asta, că prea sună uşor.
- E uşor, fierbeţi lintea şi ceapa bine, bine, puneţi chimen şi semac şi băgaţi la mixer. Ce chimen aveţi, românesc?
- Chimen obişnuit, sunt mai multe feluri?
- Din ăsta? (îmi arată ceva verde într-o cutiuţă)
- Nu.
- Luaţi din ăsta, că ăla românesc nu e bun la supa de linte.
- Bine, daţi încoace tot. Mai am o întrebare.
- Spuneţi.
- Dacă lintea e atât de roşie, eu de ce primesc la restaurant supă de linte galbenă?
- Pei, nu rămâne roşie lintea când fierbe.

N-a rămas roşie dar nici galbenă nu a devenit. Era maronie, deloc ademenitoare privirii. În schimb mirosul era "de-acolo", iar gustul şi mai bun decât la restaurant.

Condimentele au venit cu mine în Thailanda; am reuşit să scot mirosul de chimen din haine, geamantanul îl păstrează încă. Cu atât m-am ales deocamdată, că nu am văzut linte prin magazine şi la altceva nu i-am inventat trebuinţă. Semacul, însă, îl încerc cât de curând la salată, după stilul turcesc.

(chimen arăbesc)


(semac)

Pui Mediterraneo

Impresioniştii mă inspiră. Aseară, în timp ce scriam postul, găteam şi inventam nume pentru felul de mâncare. A rămas mediterraneo din tot ce aveam pe listă, în speranţa că-i va ajuta pe domni să coacă o poveste de vacanţă frumoasă, potenţată la maxim de aroma fină de oregano.

Domnilor, de data asta este extrem de simplu; atât de fin şi exotic, încât eu propun să fie reţeta pentru Cina Romantică (cine are cap, înţelege de ce cu majuscule).

Aveţi pe lista de cumpărături:
1 caserolă piept de pui dezosat
4 cartofi
2 morcovi mari
3 lamâi (căutaţi-le să fie cât mai mici - sunt mai zemoase)
1 salată verde
1 legătură de ridichi
2 castraveţi
1 plic de oregano
sare
ulei de măsline

Pentru puiul mediterraneo urmaţi paşii întocmai:

1. Spălaţi bucăţile de pui bine şi tăiaţi-le cubuleţe. Presăraţi sare peste ele şi puneţi-le într-un vas de yena.
2. Curăţaţi cartofii şi morcovii de coajă, spălaţi-i bine. Cartofii îi tăiaţi cubuleţe, morcovii rondele. Merg cu alături de pui, în vas.
3. Stoarceţi zeama de la două lămâi. Într-un castronel mic, amestecaţi-o cu două linguriţe de oregano şi 4 linguri de ulei de măsline. Compoziţia asta turnaţi-o în vas, peste pui şi legume.
4. Completaţi cu un pahar cu apă şi băgaţi la cuptor (foc mediu, 200 grade). Durează o oră şi jumătate, ar fi bine dacă nu vă luaţi cu vorba, sau alte treburi lumeşti, să îl scoateţi pe la jumătatea procesului şi să mai amestecaţi compoziţia din vas (pentru a evita un dezastru de genul: la fund pui fiert şi la suprafaţă pui ars).


Rezultatul este un fel de mâncare foarte uşor, perfect pentru doamnele în permanenţă preocupate de siluetă. Nu e loc de dat greş dacă îl asezonaţi cu o salată verde.


Pentru salată spălaţi bine legumele (salata verde, castraveţii şi ridichile) şi tăiaţi-le într-un bol mare. Stoarceţi deasupra o jumătate de lămâie, adăugaţi o linguriţă de ulei de măsline şi puţină sare. Ca să fiţi siguri că serviţi o salată vie, amestecaţi abia în momentul în care serviţi.

Puiul va ieşi acrişor, salata e şi ea rece (cu rece asociez eu gusturile mai aspre), aşa că recomand un vin demi-dulce pentru echilibru - Chardonnay Recaş este excelent.

Cel mai simple dulce din lume

Am întrebat diverse persoane dacă ştiu care-i cel mai uşor de preparat dulce din lume. Au răspuns toate "clătitele" şi au fost dezamăgite un pic când au auzit că nu au răspunsul corect.

Gogoşile sunt cel mai uşor de făcut dulce din lume şi iată cum vine asta.

E nevoie de: 300g iaurt, 2 ouă, o linguriţă de praf de copt, patru linguri de nucă de cocos deshidratată, 200g faină, ulei pentru prăjit.

Se amestecă fără teamă iaurtul cu cele două ouă până se omogenizează bine (fără teamă în sensul în care nu puteţi face nimic greşit, nu e nevoie nici măcar de mixer). Se adaugă praful de copt şi nuca de cocos. Se completează cu faina.

Amestecul rezultat va fi moale, va curge cu uşurinţă din lingură. Cu care lingură se ia din el şi se toarnă gogoşele mai mici sau mai mari în tigaie pentru a le prăji. Uleiul trebuie încins bine înainte şi gogoşile se rumenesc imediat - motiv pentru care dacă v-aţi apucat de treaba asta, va ţineţi de ea, nu e vreme de făcut altceva între timp.

La final, pentru a le îndulci, se pot face două lucruri - fie se pudrează cu zahăr, fie se toarnă pe deasupra sirop / topping.

Toată operaţiunea durează cam cât mi-a luat să descarc pozele, să prelucrez şi să postez articolul astă, adică 15 minute pe ceas.

Top of Dislikes

Lucruri pe care nu le mănânc şi nu o să le gătesc niciodată. Lista-i lungă, ordinea aleatorie.

Borş de pește. Dacă-i vorba despre o alegere, înțeleg să fac tot posibilul să mă îndrept spre varianta cea mai bună, dacă nu chiar una perfectă. Dacă am la dispoziție un pește mare și frumos, să-l dau la o parte și să-i admir chipul (chinuit si pe vremea când era viu, d-apăi acum când nu mai are suflare și se scufundă printre bucăţele de legume)? Niciodată nu m-am luat după față când am făcut vreo alegere importantă, n-o să încep acum.

Scoicile. Şi ce dacă sunt o mare fiţă? Şi ce dacă îşi închipuie unii că dacă mănâncă scoici au un loc anume asigurat, undeva deasupra celor mulţi sau mai în fața lor? Sunt alunecoase, ca şi majoritatea celor ce le mănâncă!

Carne în putrefacţie. Nu mai e urmă de uimire pentru istorici, arheologi, etnologi etc. că predecesorii noştri nu erau în fapt nişte vânători, ci simpli adunători de cadavre, hrănindu-se cu resturile de la mesele copioase ale animalelor de pradă. Dar nu la asta mă refer, ci la tradiţiile islandezilor - carnea de rechin este îngropată în nisip timp de 6-12 săptămâni (pentru a o deshidratata complet) şi apoi uscată vreme de câteva luni. Se numeşte Hákarl şi se mănâncă frecvent în Islanda, tăiată cubulețe (e un fel de snack pentru ei, bag mâna-n foc!) chiar dacă e in topul celor mai urăt mirositoare feluri de mâncare din lume.

Spanac fiert. Am dat şi eu greș de câteva ori cu niște feluri de mâncare, dar nu mi-a ieșit niciunul atât de leşinător și imposibil la vedere, miros și gust. De ce să fierbi biata plantă, când e atât de bună verde, proaspătă, combinată cu rucola și pastramă de vită într-o mare salată? Prin fierbere nu poate decât să-şi piardă din proprietăți, are o culoare vecină cu moartea şi miroase mai urât decât conopida fiartă. De ce, atunci?

Lista e deschisă. O să o updatez pe măsură ce-mi aduc aminte sau mai aflu de diverse delicii.

Roşii umplute cu ciuperci

Sărmăluţe în foi de viţă, Doamne, ce poate fi mai bun decât ele? Multe lucruri, recunosc, dacă e să ne limităm la gusturi, numai că la mine sărmăluţele în cauză sunt legate prin fire nevăzute de bunici, dealurile pline de viţă de vie, timpurile demult apuse ale inocenţei etc. De aceea pentru mine răspunsul la întrebare va fi întotdeauna nimic.

Din păcate, nu despre ele este vorba astăzi.

Când mi-a plecat iubitul în călătorie de afaceri am promis că îl aştept la întoarcere cu cele sfinte mai sus menţionate. În plus, aveam eu în cap un plan ascuns, care implica şi nişte plăcintă şi nişte dovlecei tocaţi şi căliţi şi copţi...mamă, mamă ce ar fi trebuit să le fac. Din fericire toată lumea a scăpat nevătămată şi surpriza s-a transformat într-un exerciţiu de imaginaţie.

( haz de necaz ca sa spun că pur şi simplu din motive obiective nu am avut acces la fonduri şi nu am putut achiziţiona cele necesare pentru a-mi îndeplini promisiunea iniţială).

Datorită circumstanţelor, reţeta asta se încadrează mai întâi de toate la reţete simple şi ieftine. Pe lânga pulpele de pui la cuptor am testat roşii umplute cu ciuperci (deh, dacă mama a avut recoltă-record anul ăsta, am frigiderul plin în permanenţă de roşii de grădină, iar ciupercile, câte trebuie în cazul de faţă nu sunt o povară din punct de vedere financiar) . Ceva atât de simplu şi cinstit nu am mai gătit de la MBS!!! Cred că pentru cei care ţin post poate fi o alternativă delicioasă pentru ardeii / sărmăluţele umplute cu ce-or fi ele, că niciodată nu am putut concepe altceva înăuntru decât carne ca principal ingredient.

Am folosit următoarele ingrediente:
18 ciuperci de mărime medie
2 cepe mici
1 legătură de pătrunjel
4-5 linguri de pesmet
12 roşii
sare
2 cubuleţe de unt

Cum am procedat:
1. Am spălat ciupercile şi le-am tăiat cubuleţe mici.
2. Am curăţat ceapa şi am tocat-o mărunt.
3. Am pus într-un vas, la foc mic, ceapa la călit, împreună cu un cubuleţ de unt (îl vedeţi aici, ca să vă daţi seama cât de mare). Am călit ceapa timp de 5 minute. În timpul ăsta untul s-a topit şi ea a devenit transparentă şi aurie.


4. Toate cele 18 ciuperci spălate şi tocate şi încă un cubuleţ de unt s-au răsturnat glorios în oală. Deasupra lor o tronat un capac timp de 15 minute, ca să se înăbuşe ciupercile bine.

5. Am înlăturat capacul şi am mai lăsat pe foc încă un sfert de oră, astfel încât să scadă apa lăsată de ciuperci.
6. Am adăugat două linguri de pesmet.
7. Încă 5 minute pe foc.
8. Focul a fost stins şi s-a instaurat în tot amalgamul şi legătura de pătrunjel tocat mărunt şi un picuţ de sare.
9. Compoziţia obţinută am distribuit-o uniform în cele 12 roşii pregătite în prealabil (adică în jumătatea de oră adunată la etapele anterioare) : spălate, tăiat capacul (partea aia unde creşte codiţa roşiei), scobit tot miezul dinăuntru.


10. Am presărat pe deasupra fiecărei roşii puţin pesmet.

11. Roşiile astfel pregătite au stat la cuptor, la foc iute (240 grade) timp de 15 minute.

M-am mai gândit după şi cred că e posibil să iasă ceva şi mai bun (în sensul de mai fiţă) dacă pe deasupra pun mozzarela...sau mai bine parmezan...sau, o să văd eu data viitoare şi vă anunţ.

Supa de rosii cu dedicatie

Supa de rosii e preferata Irinei, prietena mea. Ii aduce aminte de copilarie si tine musai sa invete sa o pregateasca singura, sa nu mai fie nevoie sa apeleze la mama ei de fiecare data cand i se face pofta.

Asa ca, Irinuca draga, fii atenta de ce ai nevoie:
1 kilogram de rosii (daca gasesti de capatat de la cineva din curte e cu atat mai bine, ca sunt mult mai gustoase si mai aromate)
2 cepe mici
oregano uscat si tocat
o lingura de ulei de masline
sare
blender

Ce trebuie sa faci:
1. Speli bine rosiile.
2. Pui o oala cu apa la fiert. Cand a dat in clocot, pui toate rosiile in oala si le lasi acolo timp de 3 minute. Nu mai mult, nu e momentul sa le fierbi. Trebuie doar sa fie un pic oparite, ca sa iti iasa pasul 4 mai usor.
3. Scoti rosiile intr-un vas, le lasi sa se raceasca un pic, cat sa poti pune mana pe ele fara sa te frigi.
4. Dupa ce s-au racorit, le iei una cate una si le decojesti. Cel mai probabil pielita va fi crapata pe alocuri si iti va fi usor sa o desprinzi.
5. Ai acum rosiile decojite si trebuie sa le tai in bucati si sa indepartezi cotorul.
6. Cureti si ceapa si o tai bucati.
7. Puii rosiile si cepele in oala si adaugi apa cat sa le acopere si sa le depaseasca cu vreo trei degete.
8. Lasi la fiert 20 de minute. Pui si lingura de ulei de masline in timpul asta.
9. Iei oala de foc, lasi sa se raceasca un pic (daca te grabesti, poti sa o pui oala in chiuveta plina cu apa rece si sa amesteci in ea din cand in cand).
8. Bagi toata fiertura la blender ca sa obtii o crema.
9. Crema asta o pui din nou pe foc, inca 15 minute, timp in care adaugi sare si oregano dupa gust.

Daca vrei sa faci o smecherie, poti sa adaugi carne tocata de pui sau curcan. Ai nevoie de vreo 200g de carne, pe care o amesteci cu un ou si apoi pur si simplu o arunci in oala. In cazul asta, trebuie sa lasi mai mult pe foc, in loc de 15 minute la pasul 9, sa zicem 30, sa fii sigura ca se fierbe bine si carnea.

Asta e tot. La treaba, astept telefonul sa stiu cand sa ma prezint la degustare!

PS: Multumesc, Grig, pentru pont, stii tu care.