Îţi mai aduci aminte sărbătorile de când erai copil? Nerăbdarea şi emoţia cu care aşteptai ziua de naştere sau Crăciunul? Cadoul la care sperai din tot sufletul, deşi o părticică mică de inimă îţi era strânsă la gândul că nu fuseseşi suficient de cuminte cât să meriţi să primeşti ceva? Îmi doresc adesea să retrăiesc amalgamul acela de sentimente; să mă furnice picioruşele şi mâinile de emoţie, să-mi bată inima în aşteptare şi să-mi sară din piept de bucurie sinceră şi nestăvilită atunci când se întâmplă ceea ce aşteptam. Probabil că nu mă voi mai întâlni niciodată cu toate senzaţiile acestea, nu la intensitatea pe care o aveau când eram mică. Sunt fericită, însă, de fiecare dată când le retrăiesc chiar şi sub forma unei scipiri mai palide şi mai rapide.
Fericită tare am fost ieri când mi-au ieşit lipiile aşa cum citisem eu că trebuie să iasă. Poate pentru tine sună exagerat, pe mine mă intrigă reţetele noi, vreau mereu să văd dacă îmi ies sau dacă le pot îmbunătăţi. Reţeta asta de lipii am găsit-o (tot) la Codruţa. M-au fascinat fotografiile ei cu
lipiile umflate precum gogoşile şi m-a intrigat ceea ce scria în
postul cu reţeta că dacă mănânci lipii făcute în casă, nu te mai poţi întoarce la cele cumpărate.
Am testat reţeta de două ori, cu rezultate diferite. Niciodată dezastruoase, aşa cum mă temeam iniţial că se va întâmpla având în vedere complexitatea procesului. În caz că o încerci şi tu, uite la ce zic eu că trebuie să ai grijă:
- Drojdia e un factor important - reţeta originală cere drojdie instant dry într-o cantitate extrem de mică. Posibil să nu poţi cântări 1,3g sau să nu ştii exact dacă ce ai tu în casă dintr-un pachet mai mare cumpărat acum două luni e exact drojdie instant dry. Atunci foloseşte 1 linguriţă de drojdie uscată şi gata.
- În momentul în care te apuci de frământat, cu siguranţă vei fi tentat să adaugi făină pentru că ţi se va părea aluatul mult prea umed. Nu adăuga făină. În schimb frământă bine şi continuu în alea 10 minute cât zice reţeta. Ai să vezi minune cum aluatul devine nelipicios şi elastic.
- Dacă dintr-un oarecare motiv aluatul nu creşte, aşa cum mi s-a întâmplat mie la prima încercare, nu îl arunca la coş. Formează lipiile conform instrucţiunilor şi "coacele" în tigaie, direct pe foc. Cum am făcut cu focaccia asta. Fără ulei, fără nimic altceva, doar tigaia încinsă - se umflă aproape la fel de spectaculos ca în cuptor. Mai important, însă, sunt bune de mâncat, nu de aruncat.
- Atenţie la copt - cu cât laşi lipiile mai mult timp în cuptor, cu atât vor ieşi mai crocante. Super ok dacă vrei să le foloseşti în loc de focaccia la o salată. Pentru burrito, însă, trebuie să respecţi cele 3 minute ca să fie moi şi bune de rulat/împăturit.
Ca să faci 4 lipii ai nevoie de: 200g făină albă, 140ml apă, 1 linguriţă drojdie uscată, 1 lingură ulei de măsline, 1/3 linguriţă sare, 1 linguriţă zahăr.
Procesul de preparare durează mai mult de 2h, aşa că adaugă la ingredientele de mai sus şi puţintică răbdare. Se desfăşoară după cum urmează:
1. Amesteci făina şi apa într-un vas, acoperi cu un prosop umed şi laşi amestecul deoparte 15 minute. Procesul ăsta, am învăţat şi eu de la Codruţa, se numeşte
autolyse şi înseamnă
"tehnica prin care se sporeşte dezvoltarea glutenului, fără frământat îndelungat". Mai multe detalii găseşti pe Apa. Faina. Sare.
2. Adaugi drojdia, uleiul, zahărul şi sarea şi frămânţi cu spor 10 minute. Vezi mai sus la ce să ai grijă la această etapă. Aluatul trebuie să fie elastic şi să nu se lipească. Când îl ai gata, pune-l la dospit într-un vas uns cu puţin ulei. Acoperă vasul cu un prosop şi lasă-l în pace vreme de 1h şi jumătate.
3. Împarţi aluatul în 4 părţi egale. Înfăinezi blatul/masa pe care lucrezi. Iei prima bucată de aluat şi o presezi cu palma, astfel încât să se lăţească pe blat. Iei marginile şi le aduci înspre mijlocul materialului, unindu-le. Întorci aluatul cu partea înfăinată în sus, apeşi cu palma încă puţin şi pui deoparte. Repeţi procesul cu celelalte bucăţi de material. Când le ai gata pe toate patru, acoperă-le cu un prosop şi lasă-le aşa 20 de minute.
4. Profită de minutele astea ca să încingi cuptorul la 220 de grade. Odată expirat timpul, ia fiecare bucată de material şi întinde-o cât poţi de mult/subţire. Ai grijă să presari făină din nou pe blat ca să nu se lipească.
5. Cum ai lipiile formate, bagă-le rând pe rând în cuptor. Eu le-am copt pe tava cea mare a aragazului, pe care am turnat în prealabil un strat generos de făină. E mai uşor şi mult mai curat să foloseşti hârtie de copt. Dacă ai, nu ca mine.
Revenind, lipia stă la cuptor 3 minute. Tu cel mai bine te aşezi în fund în faţa cuptorului şi aştepţi cuminte - ăsta este momentul la care făceam referire la începutul postului. O să ţi se mărească ochii de mirare şi faţa o să ţi se lăţească la maximum, toată un zâmbet. Se umflă precum gogoaşa înfuriată. Dacă ai respectat împachetarea de la punctul 3 se umflă. Şi sunt super drăgălaşe aşa umflate în lumina gălbuie a cuptorului. E magie, vorbesc serios!
6. La expirarea celor 3 minute aferente fiecărei lipii, o scoţi cu grijă (să nu te arzi) din cuptor, o pui pe fund/farfurie şi o acoperi cu un prosop curat.
Le poţi folosi la şaorma, burrito, fajitas sau în loc de pâine pentru salata de vinete sau guacamole. Eu una am făcut un
wrap cu salată - un fel de tabbouleh, însă fără cous-cous, fără bulgar, numai pătrunjel, ceapă, usturoi, roşii şi ardei gras asezonate cu puţin ulei de măsline şi sare.
Concluzia mea apropo de afirmaţia Codruţei: nicio şansă să te mai întorci la lipiile din comerţ (mai ales că procesul ăsta pare din ce în ce mai uşor cu fiecare repetiţie).
